HIMSA - Hail Horror
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 02.02.2006 CASA DE DISCURI: Revelation Records 8.5
NOTA METALFAN: 8.4
NOTEAZA ALBUM: 5 voturi
Top 2006: #207 |
Himsa Componenta: Johnny Pettibone - voce Sammi Curr - chitara Kirby Charles Johnson - chitara Chad Davis - baterie Derek Harn - bass |
TRACKLIST: 01. Anathema02. Sleezevil03. The Destroyer04. Pestilence05. Wither06. Wolfchild07. Seminal08. They Speak in Swarms09. Calling in Silent10. Send Down Your Reign |
Asa cum era si firesc, inainte sa ma apuc sa construiesc in minte recenzia acestui minunat album, am pus manuta si am strans ceva informatii despre trupa. Sa vedeti ce am aflat si de la ce premise nasoale am pornit. Ia fiti atenti! Metalcore din Seattle – ce poate fi mai rau decat atat? Seattle, capitala americana a ploii, a intunericului si a atmosferei mohorate, locul in care exista un parc cu o constructie care fluiera si suiera pe diferite tonalitati atunci cand bate vantul (Soundgarden ii zice!). Locul unde rata sinuciderii intrece limita bunului simt si a decentei (daca vizitati site-ul trupei o sa vedeti un fel de panou de onoare cu pozele unor indivizi care, dintr-un motiv sau altul, si-au zburat creierii la un moment dat al existentei lor). Asa cum recunosc cei cinci, muzica lor este tributara atmosferei apasatoare din locurile natale, ba chiar incearca sa ne introduca si pe noi, ascultatorii, in miezul problemei si cred ca acest lucru ii reuseste fara prea mare efort. Despre ce e vorba? Ei zic ca e metalcore, eu zic ca lucrurile nu stau tocmai asa, pentru ca avem constructii stilistice in care s-au picurat melodicitate de tip Gothenburg, riffaj traforat si uneori viteza thrash metal de la mama lui din Bay Area, mult balans power metal. Metalcore? Si un pic de asa ceva, pentru ca partitura vocala e fix de acolo. Mister Pettibone tipa ca un apucat si nu te lasa sa respiri decat ararerori. Ma intreb ce fel de voce o avea atunci cand raspunde la telefon. Foarte fain este ca totul este perfect echilibrat si daca vocea si sectia ritmica sunt agresive pana la refuz, chitaristii Curr (nu va ganditi la prostii!) si Johnson sunt capabili de niste solouri dulci si melodice de mai mare dragul. Ce sa mai vorbim, o placere si un deliciu acest album, nu m-am plictisit deloc ascultandu-l, ba chiar in unele momente am tresarit surprins, spunandu-mi in gand: iete ai dracu’ americani ce bine le zice! Am inteles ca in cei aproape zece ani de activitate trupa a avut o activitate concertistica extrem de intensa, iar in ultima perioada a insotit pe scena un Arch Enemy, un Cradle of Filth, un Shadows Fall, un Danzig si chiar si un Behemoth. Ascultand Hail Horror si remarcand ca nu are deloc burti si nici momente de umplutura, mi-am dat seama ca americanii sunt deja o trupa cu experienta si ca muzica lor ar trebui sa sune live macar la fel de bine ca pe CD. De productie s-a ocupat danezul Tue Madsen, un individ care de vreo 2-3 ani a iesit puternic in fata. Manutele lui au facut minuni rotind magistral de butoane, astfel incat Hail Horror este avantajat de o productie robusta, potrivit de clara, exact cat trebuie de taioasa si indeajuns de grea. Pareri?
Sake Nota: 8.5
|
Comenteaza la: Hail Horror