BULLET FOR MY VALENTINE - Scream Aim Fire
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 28.01.2008 CASA DE DISCURI: Sony Music 8.5
NOTA METALFAN: 8.5
NOTEAZA ALBUM: 3 voturi
Top 2008: #229 |
Bullet for My Valentine Componenta: Matthew 'Matt' Tuck – voce, chitara; Michael 'Padge' Padget - chitara, voce; Jason 'Jay' James – bas, voce; Michael 'Moose' Thomas - tobe |
TRACKLIST: 01. Scream Aim Fire02. Eye of the Storm03. Hearts Burst Into Fire04. Waking the Demon05. Disappear06. Deliver Us From Evil07. Take it Out on Me08. Say Goodnight09. End of Days10. Last to Know11. Forever and Always |
Dupa un album de debut care s-a vindut in peste 1 milion de exemplare, vulturii de la Sony BMG au pus mina pe baietii galezi si i-au aruncat direct in mainstream, printre uriasi: Bullet for My Valentine s-au trezit deodata pe scena linga Metallica, Iron Maiden, Guns N Roses si cu o gramada de premii in brate. Dupa doi ani si ceva vine al doilea album si vine si intrebarea: i-a inghitit masina de facut bani? Inca nu. Matthew Tuck spune oricui sta sa-l asculte (intr-un interviu postat la ei pe site) ca Scream Aim Fire e mai heavy si mai catchy decit ala dinainte, The Poison, adica. Nu minte. Albumul are un tempo alert si e plin de riffaraie, nu traforaj viteza, ci riffuri elegante, dar energice. E un oldschool thrash in haine noi, chiar foarte noi, cu o productie si un sunet monstruoase, Colin Richardson e un producator cunoscut pentru colaborarile atit cu trupele din vechea garda cit si cu lupii tineri (Cannibal Corpse, Carcass, Overkill, Napalm Death, Sepultura dar si As I Lay Dying, Devil Driver, God Forbid). Ma rog, e scos de Sony, n-avea cum sa nu sune zid. Totusi, n-as zice ca e un album de thrash, are si putin swedish (Scream Aim Fire) si mai ales are refrene pe care le simti ca te cauta sa se agate de tine chiar inca inainte sa inceapa; unele chiar reusesc. Plus o balada (Say Good Night) si doua piese care vin cu un hibrid glam/thrash, foarte reusit (Hearts Burst Into Fire si Forever and Always). Imi plac foarte mult si solourile, tonul chitarilor dar si structura si preocuparea lor pentru melodie si imi place ca baietii reusesc sa isi demonstreze virtuozitatea fara cea mai mica intentie de show-off. Bineinteles, nimeni nu si-ar fi dorit ca vro chestie ca show offul sa tulbure accesibilitatea discului. Si asta ma nemultumeste intr-o oarecare masura, desi inteleg motivele. Nu show off mi-as fi dorit, vai de mine, ci mai putina prudenta, citeva gesturi indraznete care sa iasa din reteta succesului pe care e construit discul. Unele parti din reteta devin chiar enervante prin repetitie, cum ar fi alternanta vocilor clean/screaming, care nu lipseste din nici o piesa, tocmai pentru ca e unul din trademarkurile cu care publicul asociaza metalul modern. Colac peste pupaza, chiar vocile ramin in continuare punctul slab la galezilor, chiar daca Matthew Tuck a facut progrese mari de la The Poison incoace. Dar, deh, ma-ntorc si zic: e Sony, ce dracu sa faci, trebuie sa vinzi. (+) foarte bine scris, interpretat si produs, combinatie excelenta de viteza si melodie
Klawz Nota: 8.5
|
bravo klawz, ai nimerit-o de data asta. excelent album
iar un bou imi foloseste de nick-ul meu..se stie el,sta sub mine acum=))
macar de data asta, a nimerit-o.Bullet rulzz!
Master Klawz, v-au cam picat cu tronc galezii, aye?
Scriiim, eeeim, fuaaaaaaaaiar!