DUBLIN DEATH PATROL - DDP 4 Life

   Bay Area, California, ramane si dupa mai bine de 20 de ani, un loc numai bun pentru thrash metal. Acolo au inceput atat Chuck Billy (Testament) cat si Steve Souza (Exodus) si tot aici, acum aproape doi ani, s-au hotarat sa faca o trupa de familie, cu fratii lui Chuck, Andy si Eddie la chitara si bas si cu cel al lui Steve, John la bas. Plus alte nume din zona, foarte familiarizate cu soundul in cauza, transformand trupa intr-un proiect cu 11 muzicieni (2 vocalisti, 4 chitaristi, 3 basisti si 2 bateristi) gasca formata acum multi ani in jurul liceului din Dublin, California. Asta face insa ca, in afara vocilor, sa nu-ti fie clar cine cand canta, mai ales ca instrumentistii performeaza prin rotatie. Nu ca ar fi insa si foarte important.
    Compozitional, albumul e insa mai putin thrash decat te-ai   astepta de la veteranii in cauza, avand mai degraba elemente de heavy-power old school in maniera americana, ceva stoner si ceva punk. Avem de a face cu multe chestii pe care le-am mai auzit, dar si cateva riffuri si orchestratii care suna nebanuit de proaspat, plus ceva solouri delicioase. Avand la baza o productie apropiata anului 2007, cu doar un pic de parfum ‘vintage’ si fiind compus cat se poate de balansat, albumul e o auditie excelenta pentru orice amator al genului.   Ma indoiesc ca membrii au avut vreo pretentie de revolutie muzicala ci doar si-au dorit sa face ce stiu mai bine intr-o gasca de prieteni cu care sa mearga eventual si la pllimbare prin turnee. Pe album apar si 3 cover-uri, foarte bine realizate: Motorhead - Iron Fist, Thin Lizzy - Cold Sweat (cea mai reusita, dupa gustum meu) si UFO - Lights Out, piese care au parfumul anilor in care baietii nostri din patrula mortii tocmai se apucasera de cantat ('82-'83).
    Atractia principala a albumului este duetul celor doi vocalisti legendari. Rautatea lui Souza, alaturi de stilul semi-melodic al lui Billy se impletesc foarte bine, piesa de piesa. Cei doi se completeaza foarte bine si atunci cand au dialoguri de la o strofa la alta dar si atunci cand canta chiar in acelasi timp. Si daca in cazul nervosului Souza te intrebi de ce naiba n-are si el o trupa a lui, ca de cantat chiar stie, Chuck te va lasa inca o data cu gura cascata atat pe mai sus-pomenitele cover-uri cat si, mai ales, pe Devil In Disguise. Am ramas si eu impresionat, nu numai de asta dar si de D-l Admin care, fara sa stie ce trupa asculta si mai nimic despre DDP, i-a recunoscut dupa nici un pasaj pe fiecare dintre cei doi. Asta inseamna sa-ti pui amprenta peste 20 de ani de thrash metal (si nu ma refer la D-l Admin).

Cynyc Nota: 8.5