DORDEDUH - Har

Nefiind un adept al folclorului în metal, era lesne de înțeles că celor de la Dordeduh nu aveam cum să le acord nici cea mai mică atenție atunci când au scos la lumină primul lor disc Dar de duh (2012), unul de black metal predominant folcloric, necorespunzator gusturilor mele. Ca să nu mai punem la socoteală că nici cu blackul non folcloric nu pot spune că sunt un prea bun prieten, fiind de altfel un subgen muzical care practic m-a lăsat repetent; rămânând ancorat undeva în acel black de la finele anilor '90, când (în mintea mea, și a celor din cercul meu de hateri) Cradle of Filth și Dimmu Borgir erau considerați pokemoni, în timp ce un blacker adevărat trebuia sa îl venereze pe Satan și să o ardă cu gașca prin cimitire, pe săniuța cu American Cola, în special atunci când vorbim de orașele mici din (și mai ales de la) țară. Sigur, între timp, lucrurile s-au schimbat foarte mult, atât în muzica black, cât și printre fanii genului; blackul fiind un gen muzical chiar foarte tehnic (Dordeduh nefăcând excepție de la regulă), în timp ce reputația fanilor a fost salvată în mod miraculos de dispariția săniuței și mai ales a colei americane.

 

Evident, pentru cei care au rămas axati exclusiv pe adevăratul black metal, Har va fi o dezamăgire totală, întrucât e un album compus dintr-un amalgam de genuri și subgenuri, cu toate că elementele de bază, și anume cele black, nu au dispărut complet. Mai mult, piesa Descânt este una cu un tempo foarte așezat, cu un mesaj pozitiv ("știu că am făcut lumii un bine" sau "iar pe draci să-i arză focul"): un lucru total opus blackului adevărat, unde a-i invoca pe Baphometos, Belphegor și gașca lor celebră e o marcă înregistrată. Mai mult, pe lângă faptul că folclorul nu mai este nici el foarte prezent precum era pe Dar de duh (de fapt, dacă nu ești foarte atent, nici nu-ți dai seama că avem parte de instrumente tradiționale, un lucru super, din punctul meu de vedere), de această dată avem parte și de elemente electronice - niște sunete care mă fascinează foarte mult, plus câte ceva din muzica simfonică - o chestie pe care nu pot spune că o agreez în muzica metal, însă în cazul de față se potrivește ca o mânușă. Evident ca și pe anteriorul disc, nu lipsesc nici fazele progresiv, post rock, post metal, sau ușoarele influențe Phoenix (aici, la ultimul punct, este foarte posibil ca senzația asta să îmi fie indusă și de faptul că ambele trupe au ca punct comun Timișoara). Ceea ce vreau să spun e că, personal, mă regăsesc foarte mult în muzica prezentă pe Har.

 

Piesa mea favorită este fără doar și poate Vraci de nord, una în care putem asculta absolut toate elementele care compun acest disc, cu un plus pentru partea electronica. Practic, Dordeduh are în tolba ei magică atâtea idei, încât iți lasă impresia că ar putea scoate lejer câte un album din fiecare gen muzical regăsit atât în piesa asta, cât și pe întreg albumul. La mare luptă cu Vraci de nord este De neam vergur: o piesă ca un carusel, cu suișuri și coborâșuri, care te trece prin toate stările posibile, de la faze lente, melodioase și atmosferice la chestii agresive, black metal. 

 

Atunci când Dar de duh a fost lansat, colegul meu H spunea despre el cum că ar fi undeva în primele cinci albume românești de după 1990. Ei bine, de această dată am putea spune despre Har cum că e în vârful piramidei, cu tot cu albumele apărute dinainte de lovitura de stat: o perioadă destul de ștearsă (și asta din cauza dragilor tovarăși care cenzurau absolut tot ce le stătea în cale), în opinia mea doar Cantafabule (Phoenix) și I (Celelalte Cuvinte) meritând cu adevărat a fi menționate într-un eventual top. Sigur, dacă aș face un clasament propriu, poate doar Escape Artist (White Walls) ar putea fi pus pe aceeași treaptă cu Har; cu mențiunea că, în general, clasamentele sunt niște chestii total subiective, care se pot schimba pentru fiecare persoană în parte de pe o zi pe alta. Tocmai de aceea evit să mă aventurez în ele. Mai mult, personal, nu mă uit la locul de proveniență al nici unei trupe, ci o accept exact în funcție de valoarea ei (în playlistul meu aflându-se formații inclusiv din Ungaria sau Rusia). Prin urmare, Dordeduh este, fără nici un fel de discuție, o trupă foarte valoroasă pentru întreg mapamondul, nu doar pentru granițele acestei țări, mai ales prin amprenta originală pe care și-o lasă asupra muzicii. În final, tot ce mai am de adăugat este să îmi cer scuze, față de toți melomanii de pretutindeni, pentru nota finală. Din punct de vedere tehnic, la noi pe site, albumele pot fi notate doar până la 10.

Fantotzii Nota: 10