DIMMU BORGIR - Abrahadabra
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 27.09.2010 CASA DE DISCURI: Nuclear Blast Records 8.3
NOTA METALFAN: 8.5
NOTEAZA ALBUM: 50 voturi
Top 2010: #40 |
Dimmu Borgir Componenta: Stian Tomt "Shagrath" Thoresen - voce, clape Sven Atle "Silenoz" Kopperud - chitara Thomas Rune "Galder" Andersen - chitara Darek "Daray" Brzozowski - tobe Invitati: Kringkastingsorkestret Corul Schola Cantorum |
TRACKLIST: 01. Xibir02. Born Treacherous03. Gateways04. Chess With The Abyss05. Dimmu Borgir06. Ritualist07. The Demiurge Molecule08. A Jewel Traced Through Coal09. Renewal10. Endings And Continuations |
Be the healer or the breaker Trupa cu numele cel mai stalcit de catre detractori? Bifat. Multimi de indivizi care ii condamna ca si-au vandut de timpuriu sufletul zeului Comert? Din plin. Acuzatii ca ar avea imaginea chiar mai ridicola decat conationalii Immortal? La greu. Ma indoiesc ca exista in peisajul actual al metalului extrem o trupa mai controversata decat Dimmu Borgir. Cred ca numarul celor care dispretuiesc acest grup depaseste cu mult procentul celor care le apreciaza muzica. S-ar putea totusi ca lucrurile sa se schimbe odata cu acest nou album de studio, dar ajungem si acolo. Nu cu multa vreme in urma claparul Mustis si vocalistul/basistul Simen Hestnæs (Vortex) paraseau cu mare tam tam mediatc Dimmu Borgir. Daca Vortex a fost mai rezervat in declaratii, Mustis s-a plans ca a fost nedreptatit ani la rand si nu i s-au recunoscut meritele, el sustinand ca este principalul compozitor al muzicii norvegienilor. Cei care l-au crezut s-au grabit sa puna crucea (sau pentagrama?) pe viitorul lui Dimmu Borgir. Se parea ca trupa se afla intr-un impas considerabil, iar lansarea unui album slab ar fi pecetluit probabil definitiv cariera grupului norvegian. In acest context sumbru a aparut pe 27 septembrie noul disc Dimmu Borgir, intitulat Abrahadabra. Nu m-as hazarda sa spun ca reprezinta cel mai bun produs din istoria trupei, dar este cu certitudine cel mai reusit de la Puritanical Euphoric Misanthropia (2001) incoace. Daca intr-adevar Mustis a fost pana acum principalul compozitor, atunci Shagrath &co. au facut o mare greseala ca l-au mentinut atat de mult in componenta trupei. Imi imaginez ca dupa ce a ascultat cele 10 piese noi, Mustis si-a cautat rapid un loc intunecos in care sa se ascunda de rusine.
Pasajele simfonice si corurile suna fantastic, organic, viu, curg natural si se imbina perfect cu latura metal a pieselor. Ele dau o noua dimensiune muzicii, care a lipsit trupei norvegiene pe albumele precedente si te imping la auditii repetate ale discului. Abrahadabra ofera si piese in care agresivitatea primeaza, precum Ritualist sau A Jewel Traced Through Coal. Dar chiar si acestea au schimbari de ritm imprevizibile, insertii de clape si nelipsita orchestra. Cuvantul care defineste din punct de vedere conceptual albumul este varietatea. Diversitatea se simte in fiecare detaliu, de la instrumentatie pana la voci, unde alaturi de un Shagrath in mare forma, il regasim pe mercenarul Snowy Shaw si chiar pe Kristoffer Rygg (Garm). Nu se poate spune ca Dimmu Borgir au adus schimbari radicale stilului care i-a consacrat, dar au reusit sa amestece elementele specifice trupei cu lucruri noi, iar rezultatul merita aplaudat. Norvegienii au pus multa pasiune in crearea acestui album, fapt care se simte din plin. Daca vor continua de aceeasi maniera viitorul se anunta glorios.
Seeing - Evolving
Dragos P. Nota: 10
Imi placea destul de mult Dimmu Borgir. Imi place si acum, dar alea vechile, stii, Enthrone-le (cunoscut si sub titulatura Mourning Palace), Puritanical-ul, Death Cult Armageddon-ul... m-am cam chinuit cu In Sorte Diaboli, nu prea ramaneam cu mare lucru dupa ce-l ascultam nici a 50-a oara, dar m-am incapatanat sa cred ca alea doua piese interesante fac tot albumul. Iar re-editarea Stormblast-ului a fost pentru mine un rah... o miscare iscusita de de marketing si cam atat. Bun, acum cateva zile citeam undeva ca Shagrath declara, batos nevoie mare si chiar putin 'nervat, ca Dimmu Borgir sunt 3 oameni, adica el, Silenoz si cu Galder si atat. Bine coane, zic eu in gandul meu, ia sa vedem ce prajitura faceti voi fara Helutzu sau fara Vortex, sau altii. Sau chiar si fara Mustis. Da, Mustis, deci frate, eu zic ca Mustis facea el ceva pe acolo, mai mult decat sa sprijine pianu sa nu se verse, ca cica alea negre pateaza, nu ?
Ok, sa mergem inainte cu shaorma, cum zicea un bajet, ofticat ca l-am facut pe Shagrath peste, PIMP adica, dar daca asa s-au imbracat cu totii, in haine de blana, asa arata ei in videoclip, eu ce sa le fac? fiecare se face de cofetarie pe limba lui. Urmeaza ca pleaca Helutzu, pleaca si Vortex, pleaca si Mustis. Pleaca sau li se spune sa inchida usa pe dinafara. Sau sa li se vada mersu' din spate. Sau sa ne caute pe afara. E, cei trei crai ramasi, adevaratul Dimmu Borgir, procreeaza acest album intitulat Abrahadabra, ce contine 10 piese si se doreste a fi o adevarata opera rock, caci partile simfonice sunt omniprezente, sunt peste tot, pe absolut intregul album si pe fiecare piesa. Bai, deci chiar nu este nici o piesa fara simfonie. Personal recunosc ca l-am asteptat cu destul de mare nerabdare, dar la momentul acesta mi se pare ca ii acord excesiv de multa atentie, ori el nu merita mai deloc, pentru ca este foarte slab. Nu din punct de vedere al mix-ului, caci de asta s-a ocupat Andy Sneap, si i-a iesit bine. Nici din punct de vedere al partilor simfonice, caci de asta s-a ocupat "Norwegian Radio Orchestra" (un fel de Corul Radioperfuziunii Norvegiene), si "Schola Cantorum" (un soi de cor de camera norvegian), si la fel, le-a iesit ok, fara sa fie genial. Maiestuos, dar nu mi-a ridicat mararul de pe spate. Ce m-a acrit la albumul asta este instrumentatia, forja mai exact, atat de plictisitoare, incat....incat....nu stiu, bai nene, In Sorte Diaboli este sclipitor pe langa Abrahadabra. Daca despuiem mintal simfonia de forja, ramane un ceva fara suflet, ceva ultra folosit pe celelalte albume, servit acum pe masa la repezeala, un "mezilic" la modul salam cu maslina de rigoare, sau scos de la microunda ca un semipreparat intr-un restaurant pe marginea autostrazii. Sunt cateva momente cand am zis "aha, aha, uite cat de bine este aici, "all it's not lost", dar alea tin foarte putin. A, da, la bas este Snowy Shaw (ala de la Notre Dame - Buffon, Bloody Buffon? nu va zice nimic... atunci ala de la Dream Evil - In the book of heavy metal... nici asta... atunci ala care a mai dat cu basu pe la Therion, nah), si care mai zice una alta din clean pe cateva piese, dar pana sa aflu ca el este la microfon, nu l-am remarcat deloc, si pe urma, cand am l-am remarcat, m-a enervat. Domnisoara Agnete Maria Kjolsrud? Deci nu, voi sa nu faceti asa. Auziti, de fapt stiti care este senzatia generala? "Frate, cat ma face sa am si io orchestra da opera pa muzica la albumu meu, manca-ti-as?" Eu nu stiu ce sa mai zic despre chixul asta. O fi tematica versurilor profunda si consistenta (le gasiti pe darklyrics.com), si trupa care evolueaza continuu si constant si cutare si cutare, dar muzical este de porc mistret. Cu tot cu Shagrath inapoi la clapa, Snowy Shaw si Garm pe clean plus Andy Sneap garnisit cu orchestra si cor. Eu le urez drum bun pe noua directie si spor la vanzari. Si inca ceva: ati vazut videoclipul de la noua piesa? Cradle Of Filth tata, all the way, atat muzical cat si vizual.
Negura Nota: 6.5
|
Mie nu mi se pare ca au facut o chestie chiar atat de spectaculoasa prin introducerea orchestrei simfonice. Chestia asta a fost facuta inainte de diverse trupe (majoritatea de gothic). Metallica, Rage si la origini Deep Purple, cu Concerto for Group and Orchestra (in 1969)au scos albume de genul asta mai cunoscute insa cred ca daca stau putin sa ma gandesc pot sa enumer peste 10 albume cunoscute care beneficiaza de acest artificiu menit sa amplifice sentimentul bombastic si epic. Albumul suna bine dar cred ca aici e valabil ce spunea Hitler: "Trucul celui care a vrajit sobolanii din Hameln reuseste doar o singura data". Adica nu nu cred ca mai pot sa mearga prea mult pe linia asta iar data urmatoare se mai duce putin din vraja.
Si apropo...sa speram ca dupa ce aud acest album Rhapsody of Fire nu se pun si ei pe un album mai simfonic decat de obicei :-)
E bun albumul, insa in niciun caz de 10...
Corul si orchestra se integreaza f. bine in peisaj, iar compozitiile is destul de bune... pe de alta parte, multe alte chestii te duc cu gandul la "inca un album DB", trupa mergand pe niste carari batatorite... nimic care sa te loveasca la o prima auditie (cum s-a intamplat in trecut...)
Cum-necum, indiferent de dezebaterile vizavi de nota "produsului", ultimul album DB merita atentia oricarui metalist...
Nu in ultimul rand, mi se pare aiurea sa-l pui la zid cu atata vehementa pe Mustis, care chiar a insemnat mult pentru DB. Faptul ca nimeni nu este de neinlocuit (dovedit de albumul actual) nu-l face mai putin important...
Dar, deh, traim intr-o tara in care niste baieti isi permit sa-si imagineze ca un artist se va ascunde de "rusine" daca ex-trupa iese cu un produs bun... Grow up!
http://www.youtube.com/watch?v=4s88vxHjWrs