VANDEN PLAS - Christ.0
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 31.03.2006 CASA DE DISCURI: InsideOut 9.5
NOTA METALFAN: 8.8
NOTEAZA ALBUM: 13 voturi
Top 2006: #19 |
Vanden Plas Componenta: Andy Kuntz - voce Stephan Lill - chitara Torsten Reichert - bas Günter Werno - clape Andreas Lill - tobe |
TRACKLIST: 01. Christ 002. Postcard to God03. Wish You Were Here04. Silently05. Shadow I Am06. Fireroses Dance07. Somewhere Alone in the Dark08. January Sun09. Lost in Silence10. Gethsemane |
Dupa ce in acest inceput de primavara citeva dintre trupele mele favorite m-au gratulat cu niste oferte… hm, sa zic nesatisfacatoare, am inceput sa ma intreb daca nu cumva gresesc eu pe undeva. Poate nu mai inteleg fenomenul metalic contemporan. Poate, vorba lu' Bruce Willis: I'm too old for this sh*t. Si tocmai la timp a picat audierea acestui nou Vanden Plas ca sa imi mai alunge indoiala. Unii poate vor spune ca oricum nu inteleg fenomenul, cu sau fara acest album salutar, dar unde am ajunge daca ne-am uita mereu la jumatatea goala a paharului? Deci sa ne uitam la cea plina. Vanden Plas au avut mereu recenzii bune, dar putine. Adica nu i-a prea bagat lumea in seama, dar acum momentul pare favorabil pentru ei, pentru ca s-a facut brusc loc pe portiunea de pista pe care ei ruleaza linistiti de mai bine de zece ani. In timp ce lumea se da peste cap ca sa inglobeze noile sonoritati cu terminatii in -core, sau se intoarce la metalul traditional, sau la cel direct si la obiect, sau o ia peste cimp ca sa vineze concepte, Vanden Plas nu au treaba cu ce este cool si agreat de publicul larg. Christ.0 este un nou pas inainte pe drumul lor, pe care si l-au batatorit singurei in timp si de care se tin netulburati. Asadar, vom gasi, in mare, cam aceeasi muzica de pe albumele lor precedente, numai ca mult mai bine cintata. Cum suna aceasta muzica, se vor intreba unii. Pai oscileaza pe undeva pe la granita dintre progressive tehnic si heavy metal melodic, fara sa alunece decisiv in nici o parte, suficient de complicata incit sa nu fie monotona, suficient de directa si in forta cit sa nu fie paguboasa prin pretiozitate. Aranjamente inteligente, sensibile si melodioase sunt incununate de o voce in care se aude talentul dansind cu tehnica si de unisonuri chitara-clapa in buna traditie Dream Theater. Ceea ce este normal pentru niste muzicieni impresionati iremediabil de Images and Words, dar in acest moment, nu prea mai exista vreo legatura intre Dream Theater si Vanden Plas. Christ.0 are o latura dramatica puternica, adusa, desigur, din musicallurile care le sunt atit de dragi membrilor trupei. Claparul Gunther Werno favorizeaza pianul peste toate celelalte tonuri pe acest album, pe citeva piese se face auzit un cor de patruzeci de persoane si orchestratiile sunt astfel aranjate, astfel incit conceptul prinde viata ca pe scena. Am uitat sa zic de concept. Vocalul Andy Kuntz repovesteste cu vocea lui de aur un roman de Dumas, aducindu-l in zilele noastre si dindu-i o interpretare schizofrenica, fara versuri imi e greu sa spun mai mult. Dar sa revin la muzica. Ce ziceam? A, da, chiar daca imprumuta multe elemente din musicall, albumul e departe de a fi confundat cu un musicall, pentru ca in acelasi timp, ne ofera cele mai nervoase riffuri de pina acum ale trupei. Somewhere Alone in the Dark e killer. Si chiar daca are riffuri suparate, asta nu inseamna ca este din topor. Avem piese care incep lent si daca nu esti atent, peste doua minute te trezesti ca nici nu mai stii cum s-a ajuns la ritmul la care esti acum, caci incepuse cu totul altfel. Baietii astia le asezau bine unele linga altele de ceva vreme deja, dar acum au devenit chiar maestri in a aranja o piesa alcatuita din tempo-uri diverse astfel incit sa curga armonios si firesc. January Sun cu ale ei zece minute imi sta martora ca nu va mint. Si inca o chestie care imi place foarte tare la Vanden Plas este ca nu au fite de super-instrumentisti. Adica asta nu e muzica scrisa ca sa o guste numai muzicienii si muzicienii wanna-be si snobii. Nu o sa auziti solouri prelungite care striga "ia fii atent, fii atent la mine ce tare sunt!", nu pleaca nimeni de unu' singur pe coclauri aride ca sa impresioneze asistenta. Se lucreaza in echipa, baietii cinta de cincisprezece ani impreuna, rock, metal si musicall, deci cred ca se cunosc si legati la ochi, de-aia suna atit de bine impreuna. Ce pacat insa ca albumul asta nu are barem o piesa care sa te ia de nas din prima si sa faca mai usoara apropierea de celelalte. Pentru ca sunt pretentioase si cer timp ca sa te prinda. Daca te prind, nu-ti mai dau drumul, dar ascultatorul e grabit si nu stie ce comoara se ascunde sub aparenta asta cam greu de patruns.
Klawz Nota: 9.5
|
Comenteaza la: Christ.0