MESSENGER - Illusory Blues

 
Din punct de vedere stilistic, ne confruntăm cu un progressive pur, cu nuanțe de psychedelic aplicate solourilor, fapt care îi pune pe Messenger în acelaşi sertar cu Pink Floyd. În mare parte, lucrurile sunt dictate de chitare acustice care se desfăşoară uneori printr-un fel de blues reinventat, iar alteori prin structuri de folk. În acelaşi timp, întregul album e marcat de o abordare total clasică, însă ritmul se manifestă în mod neaşteptat cu diverse ocazii, iar crescendourile sunt cu siguranță elementele responsabile de fascinanta magie sonică ce caracterizează materialul. Uneori, clapele punctează ritmul aducând şi mai multă finețe compoziției, iar vioara colorează în mod convingător întregul peisaj sonor. Există un moment în care latura experimentală capătă amploare şi acesta se declanşează odată cu piesa Midnight. Este o piesă cu o durată de opt minute care aduce nenumărate surprize şi care profită într-un mod pozitiv de atuurile tehnologice, încorporând sunete electronice în diverse faze, astfel încât tensiunea să nu dispară pentru nicio secundă. Este cel mai groovy moment de pe acest disc care aminteşte de nişte părți de la Led Zeppelin şi în care tempoul oscilează necontenit.

Dincolo de capitolul instrumental, pe Illusory Blues auzim două voci, una consacrată păcii şi alta monumentalului. Versurile sunt aranjate după un înalt standard poetic şi în spatele fiecărei viziuni asupra unui fenomen natural stau simple filosofii despre oameni şi percepții. Descrierile din aceste versuri merg mână-n mână cu demersul cosmogonic pe care imaginea de pe copertă îl sugerează.

Gina S. Nota: 8