LàNDEVIR - Inmortal

Làndevir este o trupa curajoasa careia nu ii este frica sa cante in limba lui Cervantes. O limba interesanta, cu o melodicitate interna care te face sa spui cand o auzi: “ Ce teribil suna, aproape copilaresc!”. Asta nu i-a impiedicat pe cei 6 sa se faca recunoscuti si aclamati prin Europa dupa numai trei albume de studio: 1. El único scos sub numele de Rivendell 2. Leyendas Medievale 3. Sueños Celtas.
Din pacate stereotipul care ma face sa leg poporul hispanic de telenovele si latino ( de altfel ca si stereotipul legat de romani: tiganii si manelele), ma impiedica sa privesc drept natural si original actul vocal al Francisco Gonzalvez. Pe alocuri insa am dreptate pentru ca vocea acestuia e relativ monotona si se simte comfortabil in cele doua note ale sale.
Desi carismaticii spanioli spun ca muzica lor este folk-celtic metalica, pe albumul Inmortal vad mai degraba un mare tort heavy-metal insiropat si dat cu frisca medievala. Ar fi prin urmare heavy metal cu niscaiva influente folk evidentiate prin prezenta constanta a viorii si a fluierului. Ludic intr-adevar, dar oarecum nenaturala prezenta obsesiva a acestora. Mie nu mi se pare ca se imbina eficient ci doar aplatizeaza liniile chitarilor.
Mi-ar fi dificil sa spun daca sunt sau nu sunt originali, pentru ca desi sunetul fad si nesuparator, au un mod unic prin care dozeaza momentele folk in agresivele riffuri heavy. Si urechea este supusa unei incercari curioase intre: nu gadila dar nici nu sparge timpanul..Ganditi-va la The Corrs cu chitari electrice si voce masculina. Fluierul baietilor este cimpoiul irlandezilor..
Daca Don Quijote s-ar intoarce acum si s-ar opri la un birt sa-si ude gatul, Làndevir ar fi perfecti sa-l intretina pe post de menestreli. Prin urmare un album plin de optimism si de voie buna potrivit pentru petreceri bahice.
Din pacate Inmortal da senzatia de invelis si nu de miez. Si cum in fiecare zi ne luptam in a alege din numeroasele trupe pe acelea care inca sclipesc a geniu, Landevir ar fi putut castiga acest statut daca intentiile sale ar fi avut mai multa consistenta si mai putina melodicitate. Viaje Sin Retorno este o balada dulce ce trimite mai mult spre pop-rock.
Esclavos De Una Illusion duce o lupta crancena intre solo-ul de fluier si cel de chitara. El Ultimo Adios aduce si o voce feminina dar este in aceeasi nota ca si precedenta. Las Mil Y Una Noches e o imbinare ciudata de glam rock, power metal si cantec traditional. Restul repeta tot ceea ce am descris mai devreme. Piesa care incheie, El Sueno Se Hara Realidad, se vrea ceva mai spectaculoasa, se cauta cateva schimbari de registru, incepe metalica si se termina suav, melancolic.
O creatie mediocra care se pierde foarte usor daca este trecuta printr-o ascultare in profunzime. Pacat, pentru ca baietii astia imi devenisera simpatici si chiar ma asteptam sa incep sa fredonez versurile pieselor...
(+) talent, determinare si curaj
(-) indecizia asta: “cat sa folosesc folkul, cat sa folosesc heavy-metalul”, pentru ca in final sa se ajunga la o dozare egala, chinuitoare..

Advent Nota: 7