
TESTAMENT - Live in London
![]() |
FORMAT: DVD DATA APARITIEI: 01.11.2005 CASA DE DISCURI: Spitfire Records 9.0
NOTA METALFAN: 8.7
NOTEAZA ALBUM: 5 voturi
|
Testament ![]() Componenta: Chuck Billy - voce Eric Peterson - chitara Alex Skolnick - chitara Greg Christian - bas Louie Clemente - tobe (9-14) John Tempesta - tobe (1-8) |
TRACKLIST: 01.The Preacher02.The new Order03.The Haunting04.Electric Crown05.Sins Of Omission06.Souls Of Black07.Into The Pit08.Trial By Fire09.Practice What You Preach10.Let Go Of My World11.The Legacy12.Over The Wall13.Raging Waters14.Disciples Of The Watch |
Thrash metal-ul e unul din stilurile cu care am crescut, de aceea sa fac o cronica la un DVD cu Testament este o provocare pentru mine. Sa spunem mai intai ca grupul isi revine dupa o perioada destul de lunga de inactivitate in care si-a "hranit" fanii numai cu ceva best-of-uri si reeditari, un lucru de inteles daca ne gandim ca vocalistul Chuck Billy a dus o lupta dura cu cancerul. Pana la urma, vazand cat e de mare si gras (Sake stie!), cancerul s-a speriat si a fugit, lasandu-l pe Chuck sa ne bucure in continuare cu vocea sa inconfundabila. Fiindca e la moda "reunion show-ul", Testament au facut si ei unul, ba in plus l-au inregistrat pe DVD. Un lucru foarte bun, pentru ca ma intrebam cand va aparea ceva video de calitate. DVD-ul iesit pe piata la inceputul lui 2005 Seen Between The Lines nu a fost chiar cel mai bun material, desi continea destul de multe chestii rare si backstage, secventele live fiind in principal luate de prin colectiile fanilor. Asa ca Live In London a picat la tanc. Chuck Billy si Eric Peterson au reusit sa-l scoata pe maestrul Alex Skolnick din galeata cu depresie in care cazuse cu ceva timp in urma si l-au convins ca pentru a avea o viata mai buna, trebuie sa se lase un pic de elucubratiile jazz-istice si sa cante din nou metal. Materialul e tras intr-o sala destul de mica, insa plina de fani, cea mai buna dovada ca oamenii de acolo nu erau veniti cu pluta (cum se intampla de multe ori la concertele metal) fiind faptul ca stiu versurile. Fiindca Testament nu e o trupa de calibrul Iron Maiden sau Judas Priest, am ramas destul de mirat de ce nucleu de fani Testament exista in Anglia. Sunetul e foarte bun, iar show-ul unul de milioane. Pe o scena destul de mica, fara efecte pirotehnice si alte magarii d'astea, trupa spune ce are de spus scurt si la obiect. Nici una din piesele din perioada de glorie nu lipseste. The Preacher, The New Order, Trial By Fire sau Over The Wall ii scot in evidenta pe Skolnick si Peterson in timp ce la piese ca Into The Pit sau Practice What You Preach cel care se remarca e Billy. In plus, pentru ca reunion-show-ul sa fie tras 100 % in formula de aur, colegii din Testament l-au scos de la naftalina si pe primul baterist Louie Clemente, insa fiindca cetateanul nu poate inca "duce" un show intreg in spatele tobelor, este folosit pe primele 8 piese un alt fost membru al trupei si prieten bun cu baietii, John Tempesta. Spre surprinderea mea, in tracklist nu e nici o piesa de pe excelentul disc The Gathering si m-am intrebat de ce. Dupa aceea mi-am dat seama ca de la Low incoace, Testament (a se citi Billy/Peterson) au folosit alti instrumentisti si nu era frumos din partea lor sa-l puna pe Skolnick sa cante altceva decat ce a compus. Totusi daca peste piese din Low sau Demonic puteau sari usor, evitarea lui The Gathering mi se pare destul de fortata. Facand o analogie, la fel mi se pare fortata neintroducerea nici unei piese de pe Jugulator in show-urile celor de la Judas Priest. Adicatelea daca respectivul vocalist/chitarist/tobar nu era in trupa la momentul creatiei piesei repective nu mai trebuie sa interpretam in concerte nimic in momentul in care acesta s-a intors in trupa ? Ma rog, problema lor, dar i-am taxat in minus cu un punct la faza asta. Ar mai fi de precizat ca pe DVD este si un interviu cu membrii trupei in care explica ce si cum e cu "reunirea". Concluzionand, va recomand acest DVD pe care Testament arata ca dupa 20 de ani de thrash-metal nu au imbatranit deloc, ba dimpotriva, sound-ul lor e mai proaspat si mai actual ca niciodata. Un show de zile mari cu una din trupele de referinta din zona Bay Area, pe care-l puteti folosi fara nici un fel de problema ca un substitut pentru un concert cu Testament, pentru ca nu se stie daca vom avea vreodata ocazia sa-i vedem prin Romania.
Aurel Nedelcu
![]() |





Comenteaza la: Live in London