THE OCEAN - Pelagial

Subiectul a căzut din aer peste primele forme de viața, apoi s-a îndreptat spre heliocentrism, ca să centreze ulterior omul, bineînțeles. Toate acestea doar pentru a ajunge pe fundul oceanului. Expusă foarte succint, cam asta este direcția străbătută de temele formației The Ocean.
Noul album, Pelagial, a fost conceput inițial ca unul instrumental, aşa că peisagistica sonoră nu numai că este extrem de variată, ci este lucrată intents până la cel mai mic detaliu. Stilistic, The Ocean nu au evidențiat o surpriză foarte mare, aşă că e vorba despre nişte riff-uri progressive cu rol de tensiune, suprapuse peste acelaşi sludge atmospheric, sau post-metal cum i se mai spune, unde nu lipsesc nici de data asta elementele simfonice. Care este plusul adus față de albumele anterioare? Păi, categoric acesta constă în execuția albumului, nefiresc şi inuman de bună.
În final, s-a hotărât ca albumul să aibă şi voce, aşa că Peliagial se lansează cu un DVD bonus, conținând atât varianta completă cât şi doar cea instrumentala. Problematica de a nu exista voce pe album a fost pusă de starea de sănătate a solistului Loïc Rossetti, dar acesta s-a recuperat până la urmă, iar noul material e ieşit sub o formă caracteristică trupei.
Sunetele de ambianță sunt, bineînțeles de natură oceanică. Pelagial este o coborâre gradată către fundul oceanului, cât şi o pătrundere, la fel de gradată spre cele mai ascunse locuri ale minții. Producția de ansamblu a noului album respectă tema cu precizie, de aceea sunetul este foarte clar la început, ajungând la ultimele piese să fie unul înfundat, lăsând senzația claustrofobă de întuneric. Aşa cum a obişnuit, Rossetti se joacă la fel de frumos cu vocea, de data asta având mai multe tipuri de clean singing, alternate cu acelaşi growl oarecum abraziv. Întreg ansamblul muzical devinde mult mai greu pe ultimele două piese ale albumului, în special pe ultima care poate fi considerată într-o mare proporție o piesă doom, iar până acolo se găsesc destule pasaje luminoase, chiar ‘fericite’ pe alocuri.
Cu toate astea, muzica de pe fundul oceanului ar avea nevoie de o abstractizare mult mai mare, iar abordarea lui Robin Staps & Co. este poate prea umană pentru un ținut atât de blestemat. Dar pentru The Ocean nimic nu-i întâmplător. Ştiu ei foarte bine ce au calculat de atâta vreme.
Noul album The Ocean Collective a fost scris ca un ‘tot unitar’ şi este no. 1 în câteva topuri ale publicațiilor de specialitate şi marcat atât de presă, cât şi de public cu ştampila de ‘masterpiece’.
Pelagial apare, asemeni altor materiale ale formației, ca un must have in colecțiile muzicale, de data asta venind cu un box set special, realizat prin cinci straturi acrilice silk-screened.
Dacă eşti om de ştiință, sau filosof şi nu ai ascultat The Ocean, atunci ți-ai ratat meseria.
 

Gina S. Nota: 8