CANCER - Spirit in Flames

De obicei, cand spui Cancer spui death metal si spui To The Gory End sau Death Shall Rise . O trupa de cunoscatori pentru cunoscatori. Aveam acasa o fotografie pe spatele careia scria: “Nu rascoli in cenusa amintirilor, ca se vor gasi taciuni care te vor arde.” Uitasem ca mai exista trupa Cancer de prin 1995, cand au scos un album cu ceva clovn oribil pe coperta, la East/West, o barbarie din cap in coada. Si coperta si casa de discuri.

De ce v-am zis treaba cu fotografia? Pai pentru ca in dimineata asta m-am decis sa rascolesc. Atat de tare m-am departat de englezoii astia incat a trebui sa le reiau toata discografia, pentru a putea lega Spirit in Flames -ul de ceva concret.

El este atat de diferit fata de To the Gory End sau Death Shall Rise pe cat de diferit este anul 2005 fata de 1989 sau 1991. Si este un album in care m-am convins ca e vorba despre Cancer . O trupa care vrea mereu sa faca altceva, incearca mereu sa faca altceva si de cele mai multe ori chiar reuseste sa faca altceva.

Citisem undeva pe net ca trupa Cancer este pentru thrash cam ce a fost Cynic pentru death. Mi se pare o afirmatie periculoasa, pentru ca introduce in discutie niste informatii eronate. E drept, tipii abordeaza altfel, dar de aici si pana la a ii lega exclusiv de thrash mi se pare un pic fortat. La fel si comparatia intre impactul lor si impactul Cynic . Pai Cynic a reusit intr-un album ce alte trupe (inclusiv Cancer ) nu vor reusi intr-o discografie intreaga. No offense to Cancer though!

Anul 2005 ii gaseste mai batrani, mai asezati, mai nuantati, mai pe intelesul tuturor. Cu un sound un pic mai indulcit si mai accesibil. Cu mai multa varietate si chiar cu unele elemente din metalul modern. O trupa care a tinut permanent ochii deschisi si urechile ciulite si care s-a sincronizat destul de bine cu vantul schimbarii. Probabil ca daca ar fi scos un album de old and true death metal, din ala vanos, riff-at la maxim si cu multa pedala dubla (cum au mai facut ei odinioara, dar atunci era momentul pentru asa ceva), mi-as fi bagat piciorul instant in ea de treaba. Dar nu e cazul, fiindca se pare ca nenea John Walker stie sa inteleaga perfect ce e la el in interior si cum sa reflecte asta in exterior.

Rezultatul este un album de thrash/death metal, interpretat in maniera power, unde accentul cade mai mult pe greutate si pe balans decat pe viteza si sunet sacadat. Adica nu avem traforaj si nici solo-uri smucite, ci melodie, gramezi de riff-uri dar aduse frumos din pana si grif, un usor iz nouazecist, multe schimbari de ritm, dar facute la modul coerent, nu abrupt si brutal. M-am bucurat teribil ca exista solo-uri pe fiecare piesa, unele care amintesc de vechiul Cancer , taioase si scurte si altele care reflecta o stare de spirit adaptata la nou, mai lungi, mai cursive, mai line. Ce sa mai, un album corect, chiar interesant pe alocuri, dar departe de a fi unul stralucitor, care sa ne dea peste cap toate calculele vis-à-vis de topul ten anual.

A, sa nu uit de coperta. Simplu si la obiect. Spiritul se chinuie, se imparte, se indoieste si oscileaza. Intre 123456789, intre true si false, intre yes si no, intre day, week, month si year. Suntem cu totii acolo, uitati-va mai bine.

Cam asta e treaba cu rascolitul in cenusa amintirilor. Tot taciunii aia vechi ard cel mai tare. Ia sa vedeti daca nu e asa cum va zice good ol' Sake.

Sake Nota: 8