PARADISE LOST - Symbol of Life
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 12.11.2002 CASA DE DISCURI: G.U.N. Records 8.0
NOTA METALFAN: 8.7
NOTEAZA ALBUM: 14 voturi
Top 2002: #9 |
Paradise Lost Componenta: Nick Holmes - voce Aaron Aedy - chitara Greg Mackintosh - chitara, clape Lee Morris - tobe, voce Steve Edmondson - bas |
TRACKLIST: 01. Isolate02. Erased03. Two Worlds04. Pray Nightfall05. Primal06. Perfect Mask07. Mistify08. No Celebration09. Self Obsessed10. Symbol Of Life11. Channel For The Pain |
Dupa ce crescusem cu 'Shades of God', 'Icon' si 'Draconian Times" si fiind chiar incantat de directia luata in ultimul, am pierdut brusc o perioada contatul cu Paradise Lost din motive de 'One Second'. Iar la un an dupa ce aparuse 'Host', eu inca ma delectam cu 'As I Die', 'True Belief' sau 'Embers Fire'. E ciudat cum nu reusesti sa te desprinzi de trecut, cum nu poti sa accepti ca oamenii evolueaza si in alte directii decat cele pe care ti le poti imagina sau dori tu. Pentru ca e mintea lor, e spiritul lor creativ, nu al tau. Iar tu nu poti nici macar sa pastrezi mintea deschisa si sa incerci sa gasesti ceva frumos in fiecare realizare a lor. Sau poti? Cu timpul am realizat totusi ca se poate, ca imi plac lucruri pe care la momentul respectiv le-am refuzat din start. Si oarecum detasat, am asteptat 'Symbol Of Life' ca pe o noua experienta despre care nu stiam unde ma poate duce. Detasat dar un pic circumspect, am ascultat 'Isolate' si mi-am zis 'WTF'? Rammstein meets Depeche Mode. Riff simplu si apasat cu linie de clapa, peste care vocea vine ragusit-melodic. 'Erased', in acelasi fel, cu backing feminin. Bun, primele doua piese au sunat frumos. Nu e Paradise Lost pe care-l doream eu, dar nu-i unul rau deloc, nu chiar doom dar nici prea electro. Vine 'Two Worlds' la care, iata, vocea aduce pe refren cu ce stiam pe 'Draconian Times' iar urmatoarele piese nu fac exceptie. Impresia de atunci e valabila si acum: 'Symbol of Life' mi se pare o intoarcere la radacini, dar cu un total alt sunet si cu un alt stil de a compune. Intr-adevar, se si mixeaza altfel fata de acum 10-15 ani, alte scule, alte principii, o multime de influente. Chitarile mult mai compacte, toba nu mai e chiar atat de in fata. In continuare, clapa multa pentru o trupa fara un clapar oficial in line-up, dar e chiar indispensabila de multe ori. Dupa ce l-am ascultat fara intrerupere de vreo doua ori, mi-am minunat ca cele 2 piese care m-au prins cel mai mult, ca poate pe majoritatea, sunt cele doua de la inceput. Prima impresie a fost ca asa ar fi trebuit sa sune tot albumul. Culmea, tocmai eu, cel care rezistasem atat de tare la schimbare, as fi vrut sa ascult mai mult din stilul nou. Dar atunci poate ca n-ar fi existat 'No Celebration', piesa pe care acum o iubesc cel mai mult de pe intregul album si pe care mi-as dori tare mult sa o ascult live, si nici 'Pray Nightfall', probabil una din cele mai interesant construite compozitii ale lor. Privind acum in urma, imi dau seama ca nu exista nici o regula certa. Ca poate retetele obosesc si se perimeaza, dar nu neaparat. Ca inventia si dorinta de noutate ne tin mereu in priza dar si ca pentru a inventa ceva cat de cat nou, in orice domeniu, treci prin multe incercari. Trial and error. Apoi, timpul le cerne. It's just evolution. Evolution is a symbol of life.
Cynyc Nota: 8
|
pt mine asta e un album de nota 10.unul din preferatele mele ever.