REDEMPTION - The Origins of Ruin
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 03.04.2007 CASA DE DISCURI: InsideOut 9.5
NOTA METALFAN: 8.7
NOTEAZA ALBUM: 11 voturi
Top 2007: #121 |
Redemption Componenta: Ray Alder - voce; Nicolas van Dyk - chitara, clapa; Bernie Versailles - chitara; Sean Andrews - bas; Chris Quirarte - tobe |
TRACKLIST: 01. The Suffocating Silence02. Bleed Me Dry03. The Death of Faith & Reason04. Memory05. The Origins of Ruin06. Man of Glass07. Blind My Eyes08. Used to Be09. Fall on You |
E greu sa mai faci progressive metal dupa Images and Words. Nici unchiu Dominici insusi n-a reusit sa-l depaseasca. Dar, ce zic eu, chiar insisi faptasii, Dream Theater, sunt an dupa an, din ce in ce mai departe de a-l depasi. Adica de 15 ani nu mai stie nimeni sa mai zica ceva nou. Asta nu inseamna ca unele repetitii (cu diverse grade de personalitate) nu pot fi placute. Si asa am ajuns la Redemption. Cred ca e mai mult un proiect decit o trupa, din moment ce californianul Nicolas van Dyk compune muzica si versurile, face chitara si clapa si isi schimba colegii cam dupa fiecare album. Pina acum au fost trei albume, iar cel din 2005, The Fullness of Time a declansat avalansa de superlative in presa de specialitate si mai ales printre cunoscatori. Nefiind atins de acest fenomen (nici nu-mi mai aduc aminte daca am ascultat ceva de pe respectiva capodopera), am zis ca totusi, trebuie sa ma pun si eu la punct, barem incepind cu The Origins of Ruin. In primul rind mi s-a parut ca suna cam batrineste, ceea ce e si normal, daca ne gindim ca e produs de Tommy Newton, un nume important pentru power metalul anilor 80. Dar modul sau de lucru cam taie din energia pieselor, cel mai flagrant la nivelul tobelor. Van Dyk se mindrea cu riffurile agresive (unul e curat Nevermore), dar productia i le-a faultat pe toate. Oricum, nu riffurile sunt motorul albumului, dupa cum nici pasajele instrumentale, unisoanele, masurile compuse si demonstratiile de virtuozitate nu sunt. Sa nu va inchipuiti ca lipsesc, ba chiar sa va inchipuiti contrariul, doar vorbim de prog metal. Numai ca in majoritatea cazurilor nu aduc nimic in plus muzicii, din punctul de vedere al unui ascultator fara studii de specialitate. Cu citeva exceptii: Memory incepe printr-o progresie Marillion-easca in care van Dyk se plimba intre clapa si chitara; intro-ul de la Fall on You asterne o linie vocala superba peste o masura compusa. Plus alte faze interesante pe ici colo. Dar per total The Origins of Ruin nu m-a lovit ca fiind foarte tehnic sau inovator. Are chestiile obisnuite, pe care le auzi la creatiile cu care-si imparte subgenul. Ce il scoate din mediocritate pe albumul nostru: in primul rind vocea lui Ray Alder (poate va e cunoscuta de pe albumele Fates Warning de dupa '87), care face ca mai toate melodiile sa devina simpatice, dupa citeva ascultari. In al doilea rind, citeva momente de maxima inspiratie ale lui van Dyk, care au dat nastere unor compozitii foarte frumoase, care scot bine de tot capul din gramada: Fall on You, Memory, The Death of Faith & Reason, The Origins of Ruin. In al treilea rind, versurile: simple, zise din suflet si tocmai de aceea intense. O auditie agreabila in asteptarea urmatorului Images and Words.
Klawz Nota: 9.5
|
Comenteaza la: The Origins of Ruin