NORTHER - Till Death Unites Us

In versiunea sa nordica, death metal-ul a cunoscut mai multe mutatii, insa doua curente s-au impus categoric, generand aparitia a numeroase trupe care incearca sa isi consolideze statutul in granitele acestor stiluri. Pe de o parte faimosul Gothenburg sound, varianta suedeza unde “capi de serie” ar fi Dark Tranquillity, In Flames si Soilwork si death metalu-ul melodic cu puternice accente de power metal, trademark-ul grupurilor finlandeze

Cum Children of Bodom, initiatorii curentului finlandez, au fost mai degraba neconvingatori prin ultimele lor doua realizari  discografice, a sosit oare timpul ca in “pole position” sa treaca  baietii de la Norther? Raspunsul ar trebui sa ni-l dea chiar acest album, Till Death Unites Us, lansat de Spinefarm Records pe 25 ianuarie a.c. Trebuie sa recunosc ca am avut un moment de euforie interioara sincera inainte de a pune in player albumul, pentru ca ultimele doua produse Norther, LP-ul Death Unlimited si EP-ul Solution 7, aproape ma convinsesera ca trupa se afla pe drumul cel bun, in incercarea lor de a se debarasa de stigmatul Children of Bodom.

Dar dezamagirea a survenit rapid, odata cu intelegerea faptului ca Norther nu numai ca nu au evoluat in directia preconizata, dar au inceput deja sa isi recicleze propriile idei, lucru destul de grav tinand cont de faptul ca se afla doar la al patrulea album de studio. Piese ca  Throwing My Life Away, Everything sau Scream ar fi putut figura lejer pe oricare dintre discurile anterioare ale finlandezilor. Parca pentru a contrazice cele spuse anterior, se remarca o incercare de a experimenta pe compozitii ca Evil Ladies (ce titlu groaznic), Norther (cu unul dintre cele mai bune solo-uri ale albumului pe refren si cu versurile alcatuite din toate titlurile pieselor compuse pana acum de Norther), Omen (cu un refren surprinzator si o linie melodica bine realizata) si Wasted Tears (una dintre cele mai atipice piese a finlandezilor).

La capitolul lucruri pozitive trebuie sa includ sumedenia de riff-uri si solo-uri de chitara, mai multe ca niciodata si uneori chiar inspirate. De fapt chitara este scheletul pe care este construita orice piesa Norther, restul instrumentelor si vocea fiind mai degraba de umplutura. Dar aici intervine si marea problema a acestei trupe, pentru ca in afara de chitari restul instrumentelor si vocea sunt aproape complet ignorate.  De departe la categoria “asa nu” castigatorul absolut este bateristul Heikki Saari, urmat indeaproape de vocea lui Lindoos, atat de insipida incat uneori uiti ca exista si un vocalist pe disc. M-a surpins neplacut si productia, foarte imbacsita si desi trupa a tras in studio-ul Fredman, alaturi de Fredrik Nordström, albumul pare inregistrat si mixat superficial, in graba.

Cand eram pe punctul de a scrie concluzia clasica, in care sa imi exprim speranta ca  Till Death Unites Us a fost mai degraba un accident, care nu se va repeta in viitor, mi-am dat seama ca am omis sa va atrag atentia asupra copertii, in opinia mea candidatul cu cele mai mari sanse pentru locul intai la categoria cea mai hidoasa creatie grafica a lunii. 

Dragos P. Nota: 6.5