CONCEPT OF GOD - Visions
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 09.11.2007 CASA DE DISCURI: Massacre Records 8.0
NOTA METALFAN: 8.8
NOTEAZA ALBUM: 1 voturi
Top 2007: #45 |
Concept of God Componenta: Robert Lowe - voce; Steve Moseley - chitara; James Martin - bas; John Covington - tobe |
TRACKLIST: 1. Past Perfect2. Visions (Nightmares)3. Soul Embrace4. Hearing Voices5. Falling Down6. Traces7. Fires of Life8. Unspoken9. Man on the Silver Mountain |
Nu-s mormoni, nici adventisti de ziua-saptea, stati linistiti, e doar un side-project Solitude Aeturnus, e heavy metal domolit cu doom metal. Un disc cu o poveste interesanta, la fel de interesanta ca muzica de pe el. In momentul intrarii in studio (2000), Concept of God avea in componenta doi membri Solitude Aeturnus - Lowe si Moseley, abia sosit pe Adagio (1998) -, un membru care era, dar urma sa nu mai fie - Covington - si unul care nu era inca, dar avea sa devina - Martin. Inregistrarile au fost intrerupte si finalizate abia sapte ani mai tirziu. Deci, desi Visions e lansat in 2007, de fapt el arata cam cum ar fi putut suna Solitude Aeturnus in 2001, daca nu ar fi intervenit o pauza prelungita. Si chiar asa si suna, nu invechit, dar simplu ca structura, "clasic" ca instrumentatie: voce, chitara, bas si tobe, fara alte adaugiri. Muzical, mi se pare o continuare la Adagio, care (coincidenta sau nu), odata cu sosirea lui Moseley, exprimase o atractie pentru progresiv si daduse tonul la ritmuri ceva mai saltarete. Riffurile imprevizibile ale lui Moseley sunt si mai agresive pe Visions si majoritatea declanseaza imediat efectul de headbanging aprobator, cind si cind intrerupt de pasaje lente si de solouri melodioase, care genereaza si ele efectul de air-guitar. Celalt pol de greutate al discului e, normal, vocea lui Lowe, grandioasa si emotionala, ireprosabila ca de obicei, ceva mai ragusita pentru a fi in ton cu nervozitatea riffurilor, dar fara a-si pierde vreodata frumusetea neobisnuita. Ce m-a indispus pe mine e ca durata medie a pieselor se invirte pe undeva pe la limita de 5 minute, dar nu complexitatea muzicii si nici rimturile lente umplu spatiile, ci repetitiile inutile. Nu ajung sa fie exasperante, doar plictisitoare si cam greu de suportat. Si daca ma gindesc ca si asa, sunt doar 9 piese, dintre care ultima e cover Rainbow, mi se pare cam subtirel albumul. Mai bine nu ma mai gindesc. In rest, numai de bine. Mare om, Rob Lowe asta. PS Pe siteul oficial puteti asculta ceva piese, citi versurile si admira artworkul bookletului. Ia vizitati. (+) chitara si vocea
Klawz Nota: 8
|
slab
asta e parerea unui incepator ca tine.o sa iti zic plagialemmy.ok?:D
bai ... schimba-ti numele ca il faci de ras. habar n-ai ce vorbesti