Arch Enemy - Coldworker - Path of No Return live in Aarhus

Luni, 27 noiembrie 2006, in orasul Aarhus din Danemarca, a avut loc ultimul concert al turneului scandinav al suedezilor de la Arch Enemy, insotiti in deschidere de compatriotii de la Coldworker si Path Of No Return. Desi comis intr-o zi de luni si dupa un un weekend destul de solicitant cu Satyricon si petrecerile aferente, amatorii danezi de metal au semnat condica de prezenta in numar mare.

Daca formatia Arch Enemy nu mai are nevoie de nicio prezentare, suedezii bucurandu-se de o mare popularitate, mai ales dupa ce Angela Gossow a fost cooptata pentru serviciile vocale, despre formatiile din deschidere nu stiam prea multe. Detaliile pe care am apucat sa le aflu despre Path of No Return se reduceau la ideea ca este vorba de o formatie de inspiratie mixta, amatoare de metalcore. Nu am reusit sa-mi fac o idee despre ce inseamna asta inainte de concert, dar prestatia lor m-a lamurit. Path of No Return a cantat fix treizeci de minute, precis si la obiect, dar prea monoton si prea simplu pentru gustul meu. Abia la penultima piesa mi-am iesit din apatie, cand au atacat un solo mai indraznet. Oricum, formatia nu neglijeaza ingredientele de baza ale genului: rifuri rapide, tobe mitraliera si guturale cu viteza si multa agitatie.

Dupa o scurta pauza, timp de 45 de minute, scena a fost preluata de Coldworker, noua trupa a lui Anders Jakobson (Nasum). La intentia lui Jakobson, de a se dedica grind-ului intr-o noua componenta, in ianuarie 2006, au subscris Anders Bertilsson (Ruin) si Oskar Paalsson (Relentless), urmati de André Alvinzi (Carnal Grief), in martie, si de Joel Fornbrant (ex-Phobos) la voce, in aprilie. Desi canta impreuna de putin timp, cvintetul suedez mi-a atras imediat atentia. O prestatie excelenta, piese inchegate, rifuri rapide, momente tehnice, varietate, agitatie si control. Cel putin asta a fost impresia, vazandu-l pe Jakobson atacand tobele sau fierastruiala la grif a lui Bertilsson, Alvinzi si Paalson. Totul la inaltime, dupa primele piese imi venea sa o iau la goana spre standul de merchandise. Desi marea majoritate probabil ca asteptau Arch Enemy, pentru mine revelatia si momentul culminant al serii au fost Coldworker.

Dupa o pauza mai lunguta, la orele 23, headliner-ul a urcat in sfarsit pe scena, in aclamatiile (aproape) generale ale publicului. Pe Arch Enemy ii mai vazusem de curand, la Wacken, unde nu m-au impresionat nemaipomenit de tare. Asa ca asteptam cu nerabdare un show de sala care sa imi confirme sau infirme aceasta impresie. Nu imi aduc aminte exact care a fost setlistul la Wacken, dar tind sa cred ca nu au schimbat prea multe pentru recitalurile de 80 de minute ale acestui turneu tomnatic, ultimul show desfasurandu-se intre Nemesis si We Will Rise. Au dominat piese de pe ultimele doua albume, in primul rand de pe Doomsday Machine, cele mai aclamate fiind ”hit-urile” Nemesis, My Apocalypse si We Will Rise. Cu toate acestea, momentele de maxim au fost, dupa parerea mea, mai vechea The Immortal, primita cu aplauze, urlete si ragete proferate de public pe o gama ampla de tonuri, precum si solourile de chitara si tobe.

Asa cum ii sta bine unui recital bine gandit, fiecare muzician a iesit in evidenta intr-un fel sau altul. Angela Gossow, pe post de frontwoman, prin dialogul continuu cu publicul si un foarte dinamic joc de scena, pe care probabil ca cei mai multi il cunosc deja din videoclipuri sau de pe recentul DVD, Live Apocalypse, lansat de formatie anul acesta. Dupa un furtunos solo de tobe, care l-a pus in prim-plan pe Daniel Erlandsson, audienta a avut ocazia sa urmeasca siderata si in extaz soloul de chitara al lui Fredrik Akesson. Apogeul i-a apartinut, cum era de asteptat, lui Michael Amott, autor al soloului care a precedat cele doua piese ale bisului.

Nu vreau sa par o culme a carcotelii. Desi totul a fost executat precis, corect, iar publicul a raspuns cu mult entuziasm, am ramas cu aceeasi senzatie cu care plecasem de la Wacken: ceva a lipsit din show-ul Arch Enemy, ceva ce are de-a face cu emotiile pe care o formatie reuseste - sau nu - sa le transmita audientei, dincolo de bucuria corectitudinii executiei unor piese cunoscute si indragite, dincolo de vioiciunea jocului de scena.

Setlist Arch Enemy:
Nemesis
Enemy Within
Dead Eyes See No Future
My Apocalypse
I Am A Legend / Out For Blood
Silent War
Skeleton Dance
Solo tobe
Burning Angel
The Immortal
Hybrids of Steel
Solo Fredrik Akesson
Bury me an angel
Ravenous
Solo Michael Amott
Dead Bury Their Dead
We Will Rise