Behemoth: conquer all!!!

Am asteptat concertul Behemoth cu destul de mult interes si pot sa spun, odata ce i-am vazut, ca as fi regretat enorm daca nu as fi fost prezent pe 31 mai in sala Casei de Cultura a studentilor Grigore Preoteasa. Am plecat de la concert cu sentimente contradictorii, pe de o parte impresionat de prestatia polonezilor, dar in acelasi timp mahnit de diferenta uriasa care exista intre trupele romanesti, incapabile sa depaseasca statutul de opening band si o trupa nici britanica, nici scandinava, ci provenind tot dintr-o tara a fostului bloc comunist. Sunt momente in care realizezi care este de fapt nivelul scenei noastre de metal si cat de mult mai este de parcurs pentru ca Behemoth sa deschida intr-o zi pentru o trupa romaneasca.

Deviant

De obicei rolul trupelor de deschidere este acela de a pregati spectatorii pentru headliner si de a incinge atmosfera. Nu a fost cazul totusi in aceasta seara pentru ca temperatura din sala atinsese deja cotele suportabilului inainte ca prima trupa sa urce pe scena. Motiv pentru care o parte insemnata a publicului a preferat sa stea in hol sau in afara cladirii chiar pe intreg parcursul recitalului Deviant.

Deviant

Fane&co. practica un gen care implica pe alocuri sufixul “core”, termen ce provoaca excitatii extreme la nivelul terminatiilor nervoase ale multor metalisti autohtoni. Daca ar fi fost prima data cand asist la un concert Deviant, cu siguranta mi-ar fi fost greu, daca nu imposibil, sa descifrez ce a cantat trupa. Combinatia de metal modern si agresivitate nu a putut fi pusa in evidenta deloc din cauza unui sunet complet nefavorabil. S-a auzit amestecat, prea brutal, vocea se pierdea adesea, solo-urile nu prea se distingeau. Playlistul divers nu a reusit sa trezeasca nici el prea mult interes, astfel ca in fata scenei nu s-au aflat decat o mana de entuziasti si apropiatii grupului.

Dies Irae

A venit apoi randul celor de la  Dies Irae, una dintre trupele mele preferate din valul sa ii zicem mai vechi al metalului autohton. Din nefericire, procesoarele folosite de chitaristii bucuresteni au transformat sunetul intr-un fel de vartej metalic, de parca o freza de dentist gigantica se invartea prin sala cu scopul precis de a mutila timpanele spectatorilor. In consecinta, sunetul a fost pricipalul adversar al recitalului Dies Irae. Cu toate acestea am gustat din plin piese precum Shadow Boxing  sau Warganism si se pare ca nu am fost singurul judecand dupa reactia publicului. Dies Irae au venit si cu o surpriza, avand-ul invitat la voce pe o piesa pe Nicu Galie.

Dies Irae

Ar fi trebuit sa urmeze bulgarii de la Korozy, care au anuntat insa doar cu o zi inainte de concert (a cata oara?) ca nu mai pot onora invitatia. Situatia este deja hazlie si chiar sunt curios daca vor mai fi solicitati si pe viitor de vreun organizator roman. Prin urmare s-a apelat la o solutie de avarie, un recital L.O.S.T.  O prezenta constanta pe afisele concertelor desfasurate in Bucuresti ( si nu numai), L.O.S.T. au o calitate pe care ar fi bine sa o imprumute si alte grupuri – consecventa.

L.O.S.T.

Perseverenta si seriozitatea de care au dat dovada de-a lungul timpului le-au adus un numar mare de fani, care deja le cunosc piesele si canta alaturi de ei. Desi nu ma numar printre cei care agreeaza genul practicat de L.O.S.T., trebuie sa recunosc ca am fost impresionat de feedback-ul publicului si asta in ciuda unui sunet slab, care s-a dovedit a fi numitorul comun al trupelor romanesti din seara zilei de 31 mai.

L.O.S.T.

Mai urmarisem in trecut inregistrari video cu Behemoth, stiam ca este o diferenta semnificativa intre prestatia live si sunetul de pe CD (lucru recunoscut de altfel si de Nergal in interviu), dar toate acestea nu au putut sa ma pregateasca indeajuns pentru ce a urmat. Un concert de metal extrem cum rar am vazut, care a urcat rapid in topul celor mai bune show-uri vizionate de mine pe meleaguri romanesti. Nergal si colegii sai si-au facut aparitia pe scena intr-o vestimentatie si cu un machiaj specifice mai degraba trupelor de black metal.

Behemoth

Primele riff-uri ale piesei Demigod au trasat coordonatele unui recital memorabil, caracterizat prin intensitate si risipa de energie, atat din partea polonezilor cat si a publicului, care a reactionat fantastic, in ciuda numarului prea mic de spectatori (aproximativ 400) in raport cu o trupa de un asemenea calibru. Nergal a condus ostilitatile ca un veritabil lider carismatic, capabil sa hipnotizeze audienta. 

Behemoth

 Recitalul a fost marcat insa si de un incident mai putin placut, cand un individ din prima linie a publicului l-a tras pe Nergal jos de pe scena. Reactia polonezului nu s-a lasat prea mult asteptata, personajul fiind apostrofat cu un “do it again and I fuckin’ kill you, fucker!”. Amenintarea se pare ca a avut efect si show-ul a putut continua fara probleme de acest gen. Desi s-au concentrat mai mult pe compozitii extrase de pe Demigod (Conquer All, Sculpting The Throne Ov Seth, Slaves Shall Serve), Behemoth au prezentat si doua piese noi, Prometherion si Christgrinding Avenue, incluse pe viitorul lor album de studio, The Apostasy.

Behemoth

La capitolul “incredibil” trebuie inclus Inferno si modul sau de a bate in tobe in timp ce face headbanging, o imagine greu de transcris in cuvinte sau de surprins cu camera. Extrem de rapid, tehnic si precis, Inferno a fost de-a dreptul impresionant si cred lui i se datoreaza intr-un procent considerabil atmosfera pe care reusesc sa o creeze Behemoth live. Concertul s-a incheiat apoteotic, cu celebra I got erection, a celor de la Turbonegro, trecuta insa prin filtrul specific Behemoth si cu fluturarea tricolorului de catre Nergal in uralele publicului. Hell yeah!

Behemoth