concerte

Concert Agalloch si Alcest la Bucuresti

Concert Agalloch si Alcest la Bucuresti
TRUPE: Agalloch, Alcest

Dupa ce sambata Kogaionon si DonisArt au adus Elite Dark Metal Evening in Brasov, duminica este randul bucurestenilor sa se bucure de prezenta cunoscutei trupe din sfera dark Agalloch, avand-o insa ca bonus pe mai tanara Alcest in deschidere. The Silver Church, cu decorul sau goth si aerul usor ciudat, este un loc bine ales pentru atmosfera unei seri ca aceasta, mai ales ca inainte de inceputul concertului sala este extrem de aglomerata, dincolo de asteptarile mele. Publicul roman, in speta bucurestean, arata din nou cat de imprevizibil si surprinzator poate fi si, fara sa incerc sa fiu carcotasa, ma intreb oare unde era atata lume in cazul altor trupe care ar fi meritat poate mai multa atentie.

Alcest este o trupa franceza infiintata acum zece ani, care dupa un EP, doua LP-uri si split-uri cu alte trupe pare sa-si fi gasit drumul, la black-metalul melodic si atmosferic adaugandu-se atitudinea si sunetul shoegazing. Introspectia si detasarea din muzica se insotesc pe scena cu aparitia statica si lipsa aproape totala de comunicare directa cu publicul, iar dincolo de zidul creat prin distors si efectele de chitara se intuieste subtila linie melodica. Transmiterea mesajului revine in exclusivitate muzicii, iar tinerii francezi reusesc de minune acest lucru, caci sunetul este clar, piesele bine legate si expresive, armonia complexa si sentimentul de melancolie coplesitor. Folosirea limbii materne da un farmec aparte partilor vocale cavernoase, insa ceea ce imi place in mod deosebit este vocea a doua, clean si corala, care se comporta ca un al cincilea instrument, liant al celorlalte patru. Reactia unui public probabil la fel de surprins ca si mine este pe masura, multi dintre fanii Agalloch din primele randuri cerand un bis Alcest, desi nu pentru ea venisera in mod special – un cadou neintentionat pentru tobarul care luni isi serbeaza ziua de nastere. In spatele elementului static, se vede ca membrii Alcest se simt bine, canta cu multa pasiune, iar liderul Neige rupe de cateva ori codul taceri pentru a multumi din suflet audientei.
Am aflat cu aceasta ocazie ca un ingredient major al concertelor Agalloch il reprezinta urmarea unui ritual. Cu toate ca mitologia nordica pagana si folclorul scandinav par nenatural suprapuse peste o trupa americana, am incercat sa nu urmaresc show-ul cu aceasta prejudecata. Adevarul este ca membrii trupei, in frunte cu frontman-ul John Haughm, isi cunosc atat partitura muzicala, cat si scenografia. Nu stiu daca mirodenia cu care ne-au „afumat” la inceput, asemanatoare tamaiei, este chiar lemn de aquilaria, cunoscut si sub numele de „agalloch”, dar impreuna cu lumanarile, vasele si obiectele de ceremonie are efect asupra unui public deja frenetic. De la Dead Winter Days si As Embers Dress the Sky, imi dau seama ca o mare parte dintre cei prezenti este formata din buni cunoscatori ai trupei, care canta impreuna cu ea si o aclama incontinuu.
Nu ma numar printre acestia, dar ascult cu placere muzica uneori stranie a americanilor, in care se impletesc folk-metal de avangarda ce are radacinile in muzica traditionala nordica, doom-metal, black-metal atmosferic si mesaje legate de riturile pagane ale naturii. Ma refer la piese precum I Am the Wooden Doors, The Hawthorne Passage si Not Unlike the Waves, aceasta din urma fiind cea care imi si place cel mai mult. In afara de expresivitatea din gesturile vocal-chitaristului Haughm, despre a carui voce nu pot spune insa nimic deosebit, foarte activ si expansiv este chitaristul Don Anderson, care traieste ceea ce canta si adeseori pare una cu chitara sa. De altfel, intreaga trupa este comunicativa, incurajata de niste oameni foarte fericiti ca o vad.

Perceptia mi se schimba insa la un moment dat, incepand cu Our Fortress Is Burning... – Bloodbirds, cand asupra mea se instaleaza un prin sentiment de plictiseala, dat mai ales de monotonia unor pasaje mult prea lungi prin care sunt legate piesele, pasaje care, dupa parerea mea, nu spun nimic, nu aduc nimic, sunt in plus (si stiu ca pentru afirmatia asta ma vor taxa multi, dar n-am ce-i face, profunzimea momentului trece pe langa mine). Acum reusesc sa ma lamuresc de faptul ca tobarul Aesop Dekker este din alt film, total depasit de situatie; greselile pe care pana si urechile mele de tabla le sesizeaza nu-s intentionate, pentru a sugera vreun sentiment general de nesiguranta care ar completa atmosfera, ci sunt pur si simplu greseli. Multe. Si nu cred ca din cauza problemelor de sunet de care s-au plans colegii sai la inceput si care pareau a fi remediate.

Prima parasire a scenei incheie ca un cerc ritualul, tot cu mirodenii si lumanari, dar este clar ca trupetii vor da curs cererii insistente a unui public fidel si vor reveni. Dupa Falling Snow si The Lodge, in timpul carora puterea de concentrare imi scade si mai mult, concertul poate fi considerat incheiat, mai ales ca pe scena sunt invitati si membrii trupei Alcest care multumesc pentru sansa de a canta in deschiderea Agalloch. Unii dintre spectatori sunt deja la iesire, bucurosi de betele sau penele prinse cu efort, cand americanii revin, spunand ca s-au gandit sa rasplateasca devotamentul si caldura cu care au fost primiti cu inca o piesa, mai ales ca timpul le permite. Nu stiu numele piesei, doar faptul ca este de pe primele inregistrari; si mai stiu ca alegerea este inspirata, caci trecerea la o piesa mai agresiva, mai dinamica ma face sa plec de la concert spunandu-mi ca a meritat, atat pentru Alcest, cat si pentru Agalloch.
Autor: Mad
Vezi galeriile trupelor: Agalloch, Alcest

Data concert:  March 21, 2010  | 0 Comentarii  | 4105 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Concert Agalloch si Alcest la Bucuresti

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte