concerte

Europa se destrama – concert LAIBACH la Bucuresti

Europa se destrama – concert LAIBACH la Bucuresti
TRUPE: Laibach

Intr-o Europa dominata de un puternic curent anti–european si cu un pronuntat caracter impotriva sistemului, nu cred ca se putea gasi o coloana sonora mai potrivita acestei stari de fapt decat Spectre, ultimul album semnat Laibach, . Emergenta partidelor politice extremiste si legitimitatea pe care au primit-o de la electorat in Parlamentul European ridica un serios semn de intrebare cu privire la proiectul unei Europe unite, proiect al carui esec pare a fi iminent.
Cu numai cateva zile inainte de ziua scrutinului pentru alegerile europene, slovenii de la Laibach au venit la Bucuresti, ca parte a unui altfel de turneu electoral,  pentru a-si promova albumul Spectre si, de ce nu, partidul cu acelasi nume. De altfel,  despre simbolistica si orientarea muzicala a  noului disc Laibach  puteti afla mai multe in materialul scris de colegul Gabriel.
Nu mai putin de 7 ani s-au scurs de la primul concert Laibach in Romania, Slovenii s-au reintors pe meleaguri autohtone cu o orientare stilistica diferita, care urmeaza intr-un mod natural directiile muzicale trasate de albumele Volk si WAT.  Organizatorii nu au programat in deschiderea concertului Laibach nicio trupa (oricum ar fi fost un demers dificil, fiind greu de imaginat o formatie de pe plaiurile noastre potrivita unui astfel de rol).
 









Dupa o intarziere de aproximativ 45 minute si in fata unei public nerabdator, cat se poate de eterogen, dar prezent intr-un numar consistent, Milan Fras si colegii sai au urcat pe scena din Silver Church, avand fundalul sonor asigurat de Te Deum-ul lui Marc-Antoine Charpentier, compozitie mai cunoscuta ca imnului oficial al Uniunii Europene. In uralele audientei recitalul slovenilor a inceput cu Eurovision, una dintre compozitiile reprezentative ale albumului Spectre. De fapt, concertul a fost gandit in doua acte distincte, primul dedicat in exclusivitate promovarii ultimului album, iar cel de-al doilea construit ca un melanj intre piese de referinta din discografia Laibach si cover-uri prelucrate intr-un mod inedit si original.

Dincolo de “Buna seara, Atena”, care nu imi dau seama daca a fost o gluma bizara sau o eroare neinspirata a lui Milan, comunicarea cu publicul a fost aprope inexistenta. Cu exceptia unor aprecieri  de genul “Sunteti un public extraordinar”, muzica a fost cea care a creat puntea de legatura dintre spectatori si artisti.  Si, spre suprinderea mea, nu putini erau cei care stiau piesele de pe album, ba chiar cantau si versurile, ceea ce inseamna ca publicul nu era unul de conjunctura, ci format din persoane venite special sa asculte "Rammstein pentru adulti". Eat Liver, Walk With Me si The Whistleblowers au fost exemplele cele mai elocvente in acest sens. Muzica de pe Spectre este mai accesibila, cu valente catre zona electro a anilor’80, dar si cu un pronuntat iz punk, care s-a simtit chiar mai puternic in versiunea live a pieselor. Din punct de vedere liric, Laibach nu canta despre subiecte comode si oricum muzica nu poate fi disociata de mesajul socio-politic provocator, care a devenit de-a lungul timpului trademark-ul slovenilor.
 








 
Dupa un intermezzo de 10 minute, registrul s-a schimbat radical, odata cu prima piesa care a deschis actul doi, Brat Moj, catre o perioada in care industrialul ocupa un loc semnificativ in muzica Laibach.  Timp de aproape o ora am am parcurs un fragment din istoria mai veche Laibach, periplu care a culminat cu o serie de trei cover-uri dintre care s-a remarcat excelenta reinterpretare in registru electro-industrial See That My Grave Is Kept Clean a celor de la Blind Lemon Jefferson.  Aclamati la scena deschisa, slovenii s-au intors la bis nu cu una, ci cu trei piese pentru a trasa epilogul unui seri foarte reusite. 
Sunetul bun, jocurile de lumini perfect sincronizate, proiectiile derulate pe doua ecrane uriase, atitudinea martiala a muzicienilor si nu in ultimul rand, duelul vocal Milan Fras – Mina Spiler au facut din concert unul cu adevarat special. Felicitari organizatorilor si tuturor celor care au facut posibil ca turneul Laibach sa treaca si pe la Bucuresti.

Setlist Laibach:
Walk with Me 
Americana 
We Are Millions and Millions Are One 
Eat Liver! 
Bossanova 
Koran 
The Whistleblowers 
No History 
Resistance Is Futile 
Intermezzo 
Brat Moj 
Ti, Ki Izzivaš 
B Mashina 
Under the Iron Sky 
Leben-Tod 
Warme Lederhaut 
(The Normal cover)
Ballad of a Thin Man 
(Bob Dylan cover)
See That My Grave Is Kept Clean 
(Blind Lemon Jefferson cover)
Encore:
Love on the Beat 
(Serge Gainsbourg cover)
Tanz mit Laibach 

Foto: Rockstage.ro
 
Autor: Dragos P.
Vezi galeriile trupelor: Laibach

Data concert:  May 27, 2014  | 0 Comentarii  | 7456 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Europa se destrama – concert LAIBACH la Bucuresti

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte