Hellfest 2007, ziua a 3-a

A venit si cea de-a treia zi si ma indrept cu nerabdare pe la 2 jumatate spre Gibson Stage, sa-i vad pe nebunii de la Ephel Duath. Cei trei italieni m-au fascinat prin capacitatea lor de a interpreta o muzica atat de complexa doar cu o chitara, toba si voce, fara alte artificii ajutatoare. Nimic pe banda, totul era live, si chiar daca partile de bass, sintetizator si artificiile trompetistice nu au existat iar vocea clean a parasit de ceva vreme trupa, nu mi-au dat senzatia ca le-ar fi lipsit ceva, poate si pentru ca live scena este acaparata de prezenta vocalului, care traieste intens muzica, se agita tot timpul, stie sa mobilizeze si sa energizeze publicul, sa mentina atentia chiar si celor care se simt pierduti prin meandrele pieselor lor si nu pot prevedea cand e momentul de headbanging si cand urmeaza pasajele mai linistite, mai jazz, suite ce culmineaza cu o noua descarcare violenta, ce te loveste drept in suflet. Absenta temporara a bassului a scazut din nerv, dar placerea de a asculta un Passage live a ramas aceeasi. Cateodata, chiar daca paleta pictorului are mai putine nuante, cele existente reusesc sa fie suficiente pentru ceea ce vrea sa exprime. 

 
Ephel Duath

Mi-am ingaduit ceva timp de pauza, dupa care am fugit sa-mi ocup un loc confortabil in fata scenei mari, suficient de aproape pentru a vedea bine scena si suficient de departe pentru a nu avea surpriza unor picioare in cap sau a slalomului printre ele din partea amatorilor de stage diving, cum patisem la Moonspell si am asteptat cu nerabdare concertul Dark Tranquillity. Era soare, placut, aproape uscat pe jos, si din paiele din fata scenei se degaja un miros suav de balegar. Nu avea sa mai dureze mult, caci in cateva ore, pe seara, urma sa inceapa potopul. 

 
Dark Tranquillity

Dar pana atunci, sa ne bucuram de aceasta muzica minunata, de acest incredibil vocal care este Mickael Stanne, de energia si placerea cu care canta intreaga trupa. Baietii astia sunt de vazut clar! Si asta stia, se pare, toata lumea, pentru ca, desi era doar ora 4 dupa-amiaza, publicul se adunase in numar mare. Sunt debordanti, se misca mult, sar, sunt fericiti cand sunt pe scena, se citeste pe chipul lor bucuria de a-si impartasi cu noi muzica. Si ce muzica! Au inceput cu patru piese de pe ultimul album, printre care si preferata mea, Misery’s Crown, pe care au caracterizat-o ca pe o piesa „experimentala” pentru ei. Apoi au cantat inca patru piese mai vechi, printre care Punish My Heaven si Monochromatic Stains. Mult prea putin, doar 40 de minute! Ii vreau ca headlineri intr-un concert, preferabil nu acelasi cu Moonspell!!!

Dark Tranquillity

Cand a inceput concertul lor, cineva a umflat o minge mare de plaja, care s-a plimbat de colo-colo vreo 4-5 piese. Din cand in cand, ea ajungea pe scena, iar domnul Stanne, imperturbabil, continuand sa cante, o trimitea din nou cu piciorul in public. Stau sa ma intreb: omul asta e cel mai bun fotbalist care stie sa cante sau cel mai bun muzician care stie sa suteze?! Oricum ai lua-o, a fost excelent.

Urmatoarea trupa de la scena principala a fost Atheist, la ultima lor prezenta pe scena in Europa. Poate ca unii dintre voi i-ati vazut deja la Bucuresti, unde, fiind concert dedicat lor, ati ascultat cu siguranta mai multe piese decat am avut eu ocazia sa aud/vad la Hellfest. Asa ca nu stiu ce ar fi de adaugat. Vocalul este un frontman de exceptie, nu-l vad deloc stand departe de scena, basistul este remarcabil, atmosfera de asemenea, desi publicul este mult mai rarefiat decat la Dark Tranquillity, bucurie mare pentru mine, Piece of Time la final ca sa plec fericita.

Atheist

La aceeasi scena a urmat Kreator, alta trupa despre care nu stiu daca are rost sa va povestesc. Stiti, m-a intrebat o prietena care au fost trupele mele preferate in festival: i-am raspuns Moonspell, Dark Tranquillity, nebunii tehnici, Neurosis... „Bine-bine, si granzii?” „La ei stiam la ce sa ma astept”. Cam asa e, unele trupe-s prea mari, le-ai vazut deja de mai multe ori sau  le-ai urmarit cu mare atentie DVD-urile ca sa te mai surprinda cu ceva, mai ales – cum este cazul de fata - atunci cand albumul tau preferat este acela de pe care nu obisnuiesc sa cante live. Stii deja ca trupe de genul Kreator, Megadeth, Dream Theater nu dau gres niciodata, ca totul va fi ceas, ca-s profesionisti si n-ai nimic de reprosat.

Kreator

Setlistul Kreator a fost, pentru fani, unul beton, care a inclus multe piese de titlu ale albumelor (evident, fara favoritul meu, Endorama, nici n-aveau cum): Violent Revolution, Extreme Agression, Enemy of God, Pleasure to Kill, au mai fost apoi Phobia, Flag of Hate, Betrayer, People of the Lie… Mult fum rosu-verde pe scena, multa energie, thrash de manual, ca sa folosesc un cliseu.

Megadeth se inscrie in aceeasi categorie, a legendelor, marturisesc ca nu prea m-a prins, mai ales ca primele 3-4 piese au fost de pe ultimul album, care nu-mi place, apoi au revenit spre albumele mai vechi, cu Hangar 18, Tornado of Souls, Symphony of Destruction, Peace Sells, eram insa deja destul de departe de scena, fiindca am si eu piticii mei si A Tout le Monde ma indispune, n-o suport dar, fiind in Franta, era inevitabil sa fie inclusa in setlist si, mai ales, sa-i fie cantat refrenul pe mii de voci de francezi cu un accent mult mai bun decat se auzea de pe scena. Oricum, pe ultimele doua-trei piese incepuse deja la Gibson recitalul Blind Guardian, spre care ciulisem urechile.

Megadeth

Cam la fel ca la Bucuresti, aproape si aceleasi texte de prezentare: „i’m still working on my French” si cu un setlist ce a cuprins Fly, Mirror Mirror, Imaginations from the Other Side, Time Stand Still, Born in a Mourning Hall, spre bucuria mea si Mordred’s Song. Cam aceeasi prezentare ca si la Arene, cu aceleasi probleme ale lui Hansi pe notele inalte, dar intr-un recital mult mai scurt. Si… ghiciti doar, nu e Blind Guardian fara ploaie, asa ca dumneaei s-a prezentat la apel.

Blind Guardian

Cu toate astea, nu m-am indurat sa plec pana n-au terminat, recitalurile la cele doua scene incepusera sa se suprapuna, ca si in ziua precedenta, prin urmare am ajuns la Dream Theater spre sfarsitul primei piese, As I Am si destul de departe de scena pentru a ma feri de oscilatiile de intensitate ale sunetului. Oricum, ce am ascultat a fost in general pe placul meu, desi (sau poate tocmai pentru ca) in general au cantat piesele nu foarte prog, ci din cele mai heavy. Cine le-ar putea reprosa ceva?! Precisi, corecti, impresionanti, au fost printre trupele cu cea mai mare audienta. Nu-mi prea place ultimul album, de pe care au cantat 2 sau 3 piese, asa ca aveam momente de plictiseala, dar Pull Me Under m-a trezit din usoara amorteala (nu, nu muzica era cauza, ci vantul taios si ploaia marunta ce a insotit recitalul), pacat ca a fost ultima piesa.

Dream Theater

Neurosis a fost trupa cea mai napastuita de vreme din tot festivalul. Inchipuiti-va vreo sapte piese (ce-i drept destul de lungi) pe parcursul carora a plouat de vreo sapte ori, cam fiecare piesa cu repriza ei de ploaie, si nu cativa stropi, ci un potop de-ala torential, de ajungeau sa te doara partile corpului cand te loveau, 3-4 minute ploaie, apoi 2-3 se oprea si incepea din nou. Tot timpul recitalului lor, cap-coada. Cu toate astea, imi doream sa-i vad, asa ca de la un punct am ajuns sa ignor vremea, sa intru in atmosfera lor onirica, in care nu exista ploaie, nici timp. In spatele celor cinci muzicieni de pe scena se deruleaza proiectii angoasante, manuite de cel de-al saselea membru al trupei, cel care se ocupa de efectele vizuale, imagini cu cai sau lupi fugind la infinit, atmosfera este tensionata, grea, se pare ca trupa doom a festivalului (da, stiu, nu-s chiar doom, dar au multe in comun) este ajutata de vremea din jur sa creeze o stare pe undeva nelinistitoare, dureroasa, pe de alta parte placuta, pentru ca sunt acolo, in fata noastra, sfideaza timpul cu Water Is Not Enough si cuceresc prin sunetul lor grandios, puternic. Setul de piese este centrat pe ultimul album, Given to the Rising, cred ca una sau doua erau mai vechi. Din pacate nu va pot oferi poze, dincolo de potop mai era si lipsa luminii, scena fiind mai tot timpul in penumbra, pentru a spori senzatia apasatoare a unui pericol ce ne pandeste pe toti de undeva, dintr-o lume intunecata.

Trupa care a incheiat festivalul a fost Emperor. Nu sunt la curent cu albumele lor, i-am considerat tot timpul dincolo de sfera mea de interes dar, in timp ce ma pregateam sa-mi duc oasele ude spre cort, trecand prin dreptul scenei mari, unde recitalul lor deja incepuse, ceea ce auzeam m-a atras in fata scenei, unde am ramas pana la sfarsit, in ciuda vantului si a ploii ce continua sa cada.

Emperor

Emperor mi se par o emblema muzicala a black metalului, fiind absolut opusi lui Immortal. Fara face painting, fara artificii, atmosfera exista, este creata si exprimata de muzica, mi-ar parea extrem de rau ca reunirea lor sa fie doar temporara. Promit ca, daca va exista o data viitoare, sa fiu mai in cunostinta de cauza.

Asa s-au incheiat cele trei zile de festival, rotund, cu ploile cu care au si inceput, dar pana la urma toate partile negative s-au diluat si a ramas doar esentialul, muzica, impresii de nesters si speranta de a revedea unele trupe. Restul sunt detalii.

 
Extra

Variantele pe care vi le propun poate nu sunt cele mai ieftine, dar sunt orientative, in caz ca va bate gandul sa mergeti la anu’:
- drumul dus-intors cu Blue Air pana la Paris: minim 160 euro, daca stati tot timpul pe net si prindeti ofertele cu sase luni inainte la 1 euro biletul + 76 euro taxe de aeroport, eu n-am prins-o, asa ca inainte cu 3 saptamani biletul a costat 250 euro;
- drumul dus-intors Paris-Nantes: TGV 150 euro, nu stiu sa existe din Paris curse directe mai ieftine, oricum, 400 si ceva de km se evapora in 2 ore, ca si banii de altfel, a costat aproape cat avionul
- drumul dus-intors Nantes-Clisson: inca vreo 10 euro, e cursa locala, vreo 30 de km, in 20 de minute se face.
- autocar / masina Bucuresti-Clisson iese sigur mult mai ieftin, dar faceti pe drum cam tot cat stati la festival
- mancare si bautura de la supermarket, cu maxim 50 de euro 2 persoane se hranesc lejer 3 zile (inclusiv vegetarienii).
- in incinta festivalului: berea = 2 euro, vinul (alb si rose) la fel, mancare diversa, intre 3-10 euro.
- placerea de a vedea trupele favorite = nepretuita
E cam departe, cam obositor, cam stresant pentru buzunar… dar ce muzica! ce trupe! ce zile!