MANOWAR a cucerit Europa cu turneul Battle Hymns

Au pornit asediul in SUA la inceputul lui martie, au continuat cruciada in Grecia, apoi pret de doua saptamani, MANOWAR a pus stapanire pe Europa de vest, concertand in Elvetia, Anglia, Suedia, Portugalia, Olanda si Spania. Am fost in fericita postura de a trai ceea pot denumi, “the ultimate metal experience”, show dupa show, din Anglia pana in Olanda.




Anglia, Birmingham -  27 martie 2011

 

A inceput ca in povesti, asemenea versurilor din piesa “Manowar”: pe 26 martie “we met on English ground”, noi cei veniti din Romania si ceilalti ajunsi acolo de pretutindeni. Seara ne-a gasit pe toti la The Actress & Bishop, un club din Birmingham ce urma sa gazduiasca petrecerea House of Death (forumul oficial Manowar), in sensul mai larg warm-up party-ul Manowar. Dupa o noapte in care am celebrat faptul ca suntem din nou impreuna, a venit si ziua primului concert. Era ziua intoarcerii regilor metalului, pe pamant englezesc, dupa 17 ani de absenta si apetitul fanilor englezi se anunta a fi pe masura evenimentului: se adunasera in numar considerabil, inca de la orele diminetii, in fata usilor inchise, ale O2 Academy din Birmingham.
Ca si mine, multi calatorisera din alte tari si chiar de peste ocean. Ne bucuram febril de revedere, in asteptarea punctului culminat al serii: concertul.
Inainte de Manowar a evoluat tanarul baterist Paul Clark Jr. A prezentat un set de aproape 40 de minute, in care si-au facut loc repere ale zonei metal precum Highway Star, Heaven & Hell sau Painkiller. Mai multe bete au fost rupte in bucati de patimasul intrumentist, iar flacara pasiunii pentru muzica a fost elementul care a definit intregul recital. Toata sala s-a lasat prinsa de prestatia salbatica si spectaculoasa a lui Paul, care a fost a fost indelung aclamat la iesirea din scena. 
A venit si clipa mult asteptata, clipa in care regii metalului si-au facut intrarea. Show-ul era deja sold out de cateva luni, ceea ce asigura premisele unei seri incendiare. Asa cum Manowar deja anuntase, sonorizarea a fost asigurata cu ajutorul uni sistem PA, D.A.S Audio, iar experinta live a fost, pe masura, adica un echilibru perfect intre volumul zdrobitor si claritatea sunetului.
Concertul a decurs in forta, fara pauze si fara nici un discurs. Personal, am savurat in mod deosebit pasajul “Brothers of Metal”, “Kill With Power”, “Metal Warriors”, urmate de “Heart of Steel”. In timpul celor trei piese legendare, cu ritm sustinut cred ca fiecare persoana a fost patrunsa de sentimentul apartenentei la fratia metalului, cel putin judecand dupa reactii, pentru ca in sala era un vacarm total, iar mainile erau ridicate deasupra capetelor cu pumnii stransi. “Heart of Steel” este de fiecare data o reprezentatie de maiestrie vocala. Prestatia vibranta si sfredelitoare aduce multimea la un puseu emotional, o traire speciala greu de explicat.
Tot show-ul a avut o tensiune electrizanta, insa punctul culminant al serii a fost atins abia la final, cand trupa a cantat “Hail to England”.  A fost un moment maiestuos, inaltator,  cu o insemnatate particulara. Sa auzi cuvintele “Proudly we return to English shores” chiar pe pamant englezesc este o senzatie unica si nu imi pot imagina decat ca si pentru cei din trupa a fost un moment deosebit. Dupa ultimul acord luminile s-au stins. Vacarmul din sala a continuat pana cand trupa a revenit pe scena pentru bis. Acesta este momentul in care de obicei Joey rosteste speech-ul, insa in Anglia nu a existat un astfel de discurs. Probabil ca "Hail to England"  a sintetizat mesajul trupei. "Kings of Metal", "Warriors of the World", "Hail and Kill" si "Black Wind Fire and Steel" au intrat in componenta ultimului segment al regalului metal de pe pamant englezesc. Totul s-a incheiat in lumini orbitoare si vuiet asurzitor, corzile de pe basul lui Joey De Maio au sfarsit in mainile a patru fani norocosi, apoi trupa s-a retras si publicul a ramas ca si hipnotizat, cu mainile impreunate intruchipand “sign of the hammer”, pe durata outro-ului ''The Crown And The Ring". Apoi s-a facut liniste. Dupa cum a mentionat Steve Beebee, jurnalistul de la Kerrang, in cronica sa, in care a cotat show-ul Manowar cu 5 stele din 5, “un show Manowar – daca ai vreodata sansa sa vezi unul – poate fi sfarsitul perceptiei tale auditive, asa cum o cunosti acum”. Cu siguranta, multi dintre cei prezenti au simtit acest fapt pe propria piele, la finalul serii.



Suedia, Göteborg, 29 martie 2011

 

Dupa Anglia, Manowar a pornit spre taramul vikingilor, Suedia, unde trupa a cantat pe 29 si 30 martie. Ambele zile au fost sold-out. Locatia a fost ceva mai mica decat cea din Anglia, ceea ce a facut ca atmosfera sa fie mult mai intima si relaxata. Iar maniera in care publicul s-a bucurat de show a fost diferita de cea din Anglia,  mai calma, mai contemplativa, parca pentru a nu rata nici un detaliu din ceea ce se intampla pe scena. Dispozitia trupei mi s-a parut pe masura prezentei intr-o zona legendara, precum leaganul civilizatiei vikinge. A fost un show superb, destins, in fata unui public pur si simplu adorator. Interpretarea a fost fara cusur, iar in derularea show-ului si-au facut loc si zambete si schimburi complice de priviri. “Sons of Odin” a avut o rezonanta aparte pe pamant viking. De data aceasta succesiunea “Call to Arms”, “Sign of the Hammer”,  "House of Death" si "The Power", m-a lasat fara suflare si nu cred ca am fost singura. Publicul a fost fascinat, sorbind avid fiecare nota si răspunzând frenetic fiecărui gest sau cuvânt care le era adresat. "Warriors of the World" a fost cu adevarat speciala, efuziunea de aici a fost parca cea mai profunda, din toate showurile la care am luat parte. Da, am vazut trupa in locatii mai mari decat cea din Göteborg si am vazut multimi mai dezlantuite, dar nu am vazut un public mai respectuos si mai dedicat decat cel din Suedia.
De data aceasta Joey de Maio a interactionat verbal cu publicul de doua ori, odata in engleza si apoi, la bis in limba suedeza. Ambele discursuri au starnit reactii de un entuziasm zdrobitor.



Portugalia, Lisabona, 2 aprilie 2011

 

Dupa Suedia, cruciada heavy metal s-a indreptat spre tarmurile Portugaliei, pe care regii metalului nu mai ajunsesera de 13 ani.  Show-ul s-a tinut la Lisabona, intr-o impunatoare arena pentru corida numita Campo Pequeno. Publicul latin nu s-a dezis si a asigurat, de la inceput pana la final o astmosfera asemanatoare celei de la un derby fotbalistic. A fost probabil show-ul cel mai impozant si mai “aprins” al turneului. Arena a fost plina, iar la piese precum “Heart of Steel” sau "Warriors of the World" vocile spectatorilor se contopeau intr-una singura, coplesitore si impresionanta. “Thunder in the Sky”, o piesa mai rar inclusa in setlistul turneului, a rasunat intocmai ca un tunet in arena portugheza, facand sa se cutremure pamantul si a fost urmata de “The Power”, piesa al carei mesaj este perfect sintetizat de titlu. Dupa dezlantuirea de forta, trupa s-a retras, insa nu pentru multa vreme. Chemarea salbatica a publicului lusitan i-a readus pe scena. Joey s-a adresat fanilor intr-o portugheza cat se poate de limpede si i-a incantat cu mesajul ce a facut referire la perseverenta fanilor de a-i vedea in Portugalia si triumful reprezentat de seara aceea. Publicul, cat se poate de incantat si cu un apetit de nestavilit pentru Manowar a trait la maxim si ultimele trei piese: "Kings of Metal", "Warriors of the World" si "Black Wind Fire and Steel". Sarbatoarea metalului pe pamant portughez a fost cu siguranta memorabila, iar modul nestavilit in care publicul s-a bucurat de show-ul regilor metalului arata clar ca Portugalia este unul din bastioanele trupei Manowar in Europa.



Olanda, Kerkrade, 8 aprilie 2011

 

Din Portugalia, Manowar s-a indreptat spre Olanda. Incarcatura show-ului gazduit de Rodahal a fost diferita de toate celelalte. Cu doar cateva zile in urma Scott Columbus, bateristul alaturi de care Manowar a inregistrat opt albume de studio si care a facut parte din trupa aproape 20 de ani, se stinsese din viata. Neasteptata lui disparite parca plutea in aer, facand ca atmosfera sa fie incarcata cu o doza de dramatism si emotie. “Blood of My Enemies” a fost uluitoare, profunda, patimasa. Dar momentul cel mai rascolitor al serii a fost chiar cel in care trupa a gasit puterea sa-l omagieze pe Scott Columbus. "Gates of Valhalla", una dintre piesele preferate ale lui Scott,  a fost cantata in memoria sa, iar Joey DeMaio a rostit un mesaj scurt si patrunzator referitor la disparitia lui. Multi ochi s-au umplut de lacrimi, emotiile au atins punctul culminat, iar sustinerea publicului a fost pe masura. Momentul a fost greu pentru trupa si foarte impresionant pentru cei prezenti, iar sentimentul de unitate intre membrii trupei si toti cei care se aflau in sala a fost poate mai intens ca oricand. Piesele cu curs in forta, una dupa alta, iar la final parca toate resursele fizice si afective fusesera epuizate. Nu mai era nimic de spus, dupa preaplinul emotional din cele peste doua ore de show.

Revenind la o viziune de ansamblu asupra turneului, albumul Battle Hymns, prezentat integral la fiecare concert a fost de fiecare data o demonstratie de forta dezlantuita. Iar piesa "Battle Hymn" a fost un prim punct culminat al fiecarui show. Peste tot solourile lui Joey si Karl au fost intens gustate de public, iar fiecare dintre cei doi instrumentisti a impresionat prin virtuozitate. Donnie Hamzik este, dupa doi ani cu trupa, gand in gand cu ceilalti membri si parte integranta din ceea ce insemna astazi Manowar. Iar Eric Adams este intruchiparea frontmanului perfect, capabil de orice, de la prestatii vocale ce par uneori venite de dincolo de lumea pamanteana, pana la momente de interactiune cu fanii, de o naturalete si intensitate uluitoare sau schimburi  de replici si priviri cu subinteles, cu colegii de trupa. 
Din Olanda, Manowar a mers mai departe la Madrid, pentru ultimul concert al turneului. Pentru mine aventura s-a oprit dupa concertul de la Rodahal, dupa nenumarate clipe de neuitat si momente la care, cu ani in urma nu doar ca nu as fi indraznit sa visez, dar nici macar nu imi imaginam ca exista. Am trait in aceste doua saptamani cat intr-un an de existenta normala. A fost un regal al muzicii si prieteniei, o experienta irepetabila, care impune noi standarde pentru ceea ce va urma.

Foto: Facebook Manowar