MARDUK la Cluj Napoca

7 ianuarie 2008 a fost o prima zi de munca extrem de agitata. Apoi, a urmat stresul cauzat de faptul ca nu am putut prinde autocarul care avea sa ajunga la Cluj indeajuns de devreme incat sa vad toate trupele programate sa presteze. L-am luat pe urmatorul, facandu-mi socoteala pe drum cum ca oricum o sa inceapa toata treaba la 20.30 si nu la 20.00, cum era programat. Ma bazam pe intarzierea obisnuita la concertele de la noi. Am ajuns in cele din urma in Roland Garros ca sa aflu ca desfasurarea de forte incepuse la fix si ca am pierdut o trupa (Artisian) si jumatate (Zonaria). Am vazut repede fetze cunoscute... care m-au apostrofat pentru intarziere si m-au trimis la treaba!

A fost prima data cand am fost pusa fata in fata cu Zonaria. Nu stiam nimic despre ei, si deci, nu am avut asteptari, dar am fost foarte placut surprinsa. Am incercat sa ajung in fata pentru a face niste poze, dar dupa cateva esecuri in acest sens, am renuntat. Se pare ca baietii au reusit sa trezeasca interesul publicului care s-a inghesuit in fata scenei. Zonaria e o trupa tanara, aflata la primul full-length "Infamy and the Breed" (2007), care reuseste sa presteze live la un nivel foarte ridicat. Un death metal suedez, cu puternice influente Hypocrisy sau Soilwork, prezentat in forta, cu multa energie si tehnica. Piese melodice, avand clapa ca instrument principal, dar care instrument si muzician sa il manuiasca au lipsit aici. Acesta a fost, in ceea ce ma priveste, singurul mare minus in ceea ce a facut Zonaria la Cluj. Cu siguranta o sa ramana in sfera mea de interes si astept cel de-al doilea album pentru a vedea directia in care se vor indrepta si daca vor reusi sa se ridice la nivelul asteptarilor pe care le-au creat.

In timp ce urmatoarea trupa se pregatea sa intre pe scena, am reusit si eu sa-mi ocup un loc in fata, loc de care aveam de gand sa profit pana la sfarsitul concertului. Pana la urma, cred ca locul respectiv a abuzat de mine... Dar In Battle cu un vocalist intr-o stare avansata de ebrietate pregateau terenul. Odhinn Sandin a facut pe animatorul, exersand pentru recital, incitand publicul si declarandu-si aprecierea pentru vodca romaneasca... si pentru orice romanesc, de altfel. Dupa acest numar, a inceput si recitalul propriu-zis. Death metal tehnic cu puternice influente trash si teme viking. Nu mi s-a parut ca aceasta combinatie ar fi una fericita. Au cantat bine, desi stabilitatea vocalului devenise un motiv de ingrijorare si pentru cei din staff-ul Hatework, dupa ce acesta a incercat sa se sprijine de cateva ori cu piciorul pe monitoarele din fata si crescuse riscul sa intre in ele... la propriu! Si totusi, chiar facand abstractie de comportamentul neprofesional al lui Sandin, muzica In Battle nu m-a prins. Mi s-a parut cam monotona si nu foarte inspirata; genul de piese care suna ok cand le asculti, dar nu te conving sa apesi Replay. Publicul parea sa se simta bine si a inceput sa-si faca incalzirea pentru macelul ce urma sa se intample.

In momentul in care au coborat In Battle de pe scena, publicul a si inceput sa scandeze numele headliner-ului. Caldura devenea din ce in ce mai insuportabila, iar inghesuiala mai sufocanta. M-am ambitionat sa raman in fata, dar aveam sa regret lucrul asta in urmatoarea ora. Marduk au urcat pe scena si au inceput cu o piesa de pe ultimul album, "The Levelling Dust", iar multimea a luat-o razna. Cei cativa oameni care au reusit sa pastreze pana atunci conditii decente pentru cei din fata scenei si din afara moshpitului violent au fost coplesiti de ce se intampla si au disparut, cel putin din vizorul meu. Eu personal sunt uimita de astfel de manifestari la concerte de Black Metal. Credeam ca sunt specifice doar concertelor de hardcore/punk si altor genuri inrudite... dar nu vreau sa mai insist asupra acestui aspect aici. A urmat o intoarcere treptata in timp cu "Baptism By Fire" si "Still Fucking Dead" si o revenire in prezent cu "Imago Mortis", trecand prin "World Funeral" (2003) cu "With Satan And Victorious Weapons". Energici si comunicativi, Marduk s-au plimbat cu usurinta inainte si inapoi pe axa timpului fara a slabi ritmul si fara a crea vreun sentiment de discontinuitate. Ma asteptam sa fie mai multe piese de pe "Rom 5:12", fiind un concert de promovare a ultimei realizari discografice, dar au prezentat un setlist echilibrat si reprezentativ (zic eu) pentru ceea ce au facut pana acum. Au urmat "Beast Of Prey", "Those Of The Unlight", "Beyond The Grace Of God", "Materialized In Stone", "The Hangman Of Prague", "Wolves" si "Limbs Of Worship". La "Panzer Division Marduk", vocea lui Mortuus a fost dublata de fanii prezenti, lucru de apreciat care nu se intampla foarte des la concertele Black Metal. Marduk au parasit scena repede, dar fiind chemati cu insistenta, au revenit cu "The Black..." de pe primul album, "Dark Endless". Pe tot parcursul concertului a fost o nebunie totala in public si, cu siguranta, acesta a fost cel mai agresiv dintre toate cele pe care le-am intalnit in experienta mea concertistica. Probabil marele regret al majoritatii e ca Marduk nu au cantat "Dracul va domni din nou in Transilvania" in Transilvania.

Locatie nu tocmai buna, sunet decent pentru posibilitatile pe care le ofera locatia, lumini slabe, recitaluri bune si foarte bune cu trupe in forma si cu mare chef de cantat, public... entuziast. Dupa toate socotelile, aspectele pozitive sunt mai valoroase decat cele negative, iar cei de la Hatework au facut o treaba buna pentru care merita felicitari!