MEGADETH Super Collider World Tour: cronica de concert

E din ce in ce mai clar ca un concert nu trebuie privit doar ca o prestatie in sine ci ca un concurs de factori care, desi putin importanti sau poate chiar frivoli ( cum ar fi cazul banalei cutii de plastic in care incepi sa-ti duci  berile de la un anumit punct in colo ), totusi au caracterul aparte de a-si tipa utilitatea tocmai in absenta. Am fost pe la toate neamurile de concerte, de la club gol la stadion arhiplin, unele cu bere calda sau la care trebuia sa dai spaga la backstage pentru o cola, altele din contra, cu desfasurari de forte mult prea mari pentru un public relativ absent si pot sa zic ca niciuna din aceste extreme n-are vreo legatura cu ce s-a intamplat miercuri, la Arenele Romane, cu ocazia celui de-al patrulea concert pe care Megadeth l-a sustinut in Romania.

Eu am ajuns la locatie relativ devreme, sa fi fost ora 18:00, si totusi, in fata intrarii era ceva public. Nu numai romani, dar si bulgari de la care, din vorba in vorba, am aflat ca ce norocosi suntem noi, romanii, ca avem vara asta atat Megadeth cat si Iron Maiden, ceea ce anul asta la ei nu se intampla. Am bifat cu mare drag remarca  in agenda personala ca pe unul din putinele plusuri pe care am avut ocazia sa le “obtin” de-a lungul timpului cand a venit vorba sa compar ce se intampla pe la noi versus la ei si i-am asigurat de toata compasiunea mea, ca om obisnuit sa vada ce-i place mai degraba pe meleaguri straine decat natale.
Accesul in incinta s-a facut conform programului, lejer si cursiv, drept dovada ca atat publicul cat si firmele de securitate incep sa-si inteleaga din ce in ce mai bine motivatiile unii altora, pe masura ce scena incepe si pe la noi sa prinda contur.  Acum, dupa mai bine de 20 de ani, sunt putin nostalgic cand imi amintesc vremurile in care trebuia sa lasi la intrare borcanul de zacusca, cutitul imens de paine sau ciocanul de snitele cu care o mama excesiv de grijulie te trimitea la Bucuresti sau, din contra, cand posesorul unei  brichete metalice trebuia sa treaca testul persuasiunii in fata unui gardian mult prea suspicios si fara niciun habar de hobby-urile si apucaturile rockeresti.

Jetoanele... Din partea mea, mare inventie! Nu ma intereseaza ca unii le injura si le arata cu degetul ca pe un instrument menit sa rotunjeasca sume si sa gaureasca buzunarul participantului la concert. Ca unul care nu de putine ori si-a vazut concertul dorit de la coada de la bere sau care a asteptat cu 10 beri in brate restul ce urma sa fie adunat de la urmatorii cumparatori, ma bucur foarte mult sa stau o singura data la coada de la casa de schimb si apoi sa-mi iau cate o berica sau cate un shot fara stres si fara sa apelez la un prieten aflat mai in fata si care deja are de luat beri cat vanzarea obisnuita intro seara de sambata a unei carciumi de cartier.

Ce sa mai, in ciuda celor in jur de 4000 de participanti, cat am estimat eu ca ar fi fost in seara cu pricina, toate lucrurile care au tinut de servicii si utilitati au decurs frumos si elegant, conform principiului sanatos care prevede ca e mai bine sa vinzi decat sa nu vinzi.
La ora 8 a inceput Trooper, prima trupa a serii, aleasa de catre organizatori ca deschidere in baza unor motive care personal nu ma intereseaza, din moment ce mie unuia, numita trupa imi place destul de mult. Evident, la momentul anuntarii stirii cum ca ei vor deschide pentru Megadeth, valul de ovatii s-a pierdut in valul de huiduieli, dar intuiesc cu destula certitudine ca majoritatea membrilor ambelor tabere, atat pro cat si contra, si-au ales partea din motive care mai de care mai haioase si care nu prea au legatura cu actul artistic in sine ci cu chestii secundare, cum ar fi: frecventa cu care auzi numele Trooper, geaca lui Coiotu, freza lu’ frac’su si alte chestii care nu-si au locul intro cronica decenta.

Prestatia in sine a fost una standard pentru Trooper, cu un setlist in care nu ma bag, pentru ca in ciuda simpatiei fata de trupa, nu stiu nume de piese nici cat sa umplu un Best Of. Heavy metalul frumos si cheesy  - cum si trebuie, membrii entuziasti si activi - ca de fiecare data, multimea care stia versuri si le mai si canta, mi-au creat un vibe bun si familiar, perfect ca fundal pentru un chat cu prietenii pe care ii vezi rar, la o bere, asteptand concertul unei trupe legendare. Totusi, pentru ca nu se poate sa fie toate bune, din nou m-a disperat piesa Solii turci, cu maneaua aia drept intermezzo. Inteleg motivatiile trupei, ideea de concept album, sensul bucatii respective, patina autentica si chiar faptul ca de fapt nu e o manea. Dar sunt sigur ca iritarea mea e doar un efect secundar la reactia exploziva a publicului, care mulata pe contextul nostru national ma face sa ma gandesc la a vorbi de funie in casa spanzuratului. 

Dupa un recital relativ scurt dar destul de consistent incat sa nu afecteze mandria formatiei, Trooper a parasit scena lasand multimea in asteptarea invitatilor principali al serii: Megadave si compania.
In ceea ce ma priveste, Megadeth -  insa Mustaine (ca sa parafrazez un personaj oarecum similar, totusi pastrand proportiile ) e o trupa mare. Unul din capetele balaurului Big Four, inventator de gen, compozitii de geniu, mana de maestru, se pot insira multe pentru a defini activitatea lui Dave Mustaine. Totusi, eu mi-am pierdut de mult contactul emotional cu trupa. Foarte greu ma atinge cate o compozitie din ultimii mai bine de 20 de ani, dar asta e doar o chestie de gustibus. Pastrez totusi, alaturi de imensul respect, si o doza destul de mare de simpatie in asta, pe langa realizarile discografice de mare angajament, un rol foarte important avandu-l caracterul  liderului insusi. Marturisesc ca la primul meu show Megadeth eram putin intimidat, dar nu de aura de legenda a trupei, ci de cum avea sa se poarte ciudatul pamantului. Descris fiind ca arogant, artagos si tafnos, ma asteptam la un nene care sa vina sa cante nervos si sa plece. Am fost surprins sa descopar un personaj simpatic si care stie sa comunice foarte bine cu publicul sau, de la mesaje de inima pana la glume fara perdea si din categoria “care nu se fac” (daca ne amintim dedicatia catre inca neraposatul megastar).

Seara de miercuri, 22 mai, prima data a turneului de promovare a celui mai nou album Megadeth, anume Super Collider,  nu a facut exceptie. Completat de niste imagini destul de ingenios aranjate, concertul a debutat cu Trust, schimband cheia imediat, odata cu piesa urmatoare, si anume Hangar 18. Asta mi-a dat oarecari sperante la un setlist, daca nu bazat, macar impanat cu compozitii vechi, dar dupa cum s-a dovedit ma imbatam cu apa rece. Concentrat in mare parte pe albumele pe care eu le numesc “noi”, cu o singura exceptie care a fost Peace Sells, showul a rulat exclusiv  compozitii din perioada de la Rust in Peace incoace.  Desi am auzit voci care s-au plans de sunet, mie unuia mi-a placut cum s-a auzit. N-o sa-i ridic statuie sunetistului, pentru ca piesele prestate au fost in marea lor majoritate de genul aerisit, fara nicio legatura cu avalansa de riffuri si note ingramadite una intr-alta cu care a debutat Megadeth si care le-a adus faima de care profita acum. Hai sa nu fiu ipocrit si nerecunoscator, totusi. Au fost, pe langa deja mentionata Hangar 18 si piese din categoria “cosmarul micului amator de coveruri”, cum ar fi Poison Was the Cure si Holy Wars, dar repede contracarate cu un A tout le monde sau Symphony of Destruction care, or fi facand ele deliciul stadioanelor, dar pentru mine sunt urmatoarea chestie nasoala dupa baladele Metallica.

M-a miscat putin faptul ca fiind prima data din turneu, piesa Super Collider a fost cantata pentru prima oara live la noi, pe Arenele Romane, dar nu atat gestul oarecum inevitabil, cat grija dar si ingrijorarea sincera cu care Mustaine a prezentat-o, practic rugand publicul sa fie bland cu ea. Ce sa zic. Piesa nu e nici mai buna nici mai rea decat marea majoritate a pieselor Megadeth din ultmul timp si mie nu mi-a zis mai nimic. De fapt, ca sa zic sincer, nerabdarea cu care astept albumul a mai scazut cu o liniuta si se afla in vecinatatea lui zero, dar judecand dupa multimea de lume si verva cu care s-a manifestat, asta n-ar trebui sa fie vreun motiv de ingrijorare pentru trupa.

Nu gasesc potrivit sa ma apuc sa povestesc cum a cantat Megadeth. Asta e o chestie care trebuie traita, nu citita. In ciuda unui setlist dezamagitor pentru mine, am gasit destule motive de consolare. Un riff aici, un solo dincolo, faimoasa voce de asin a lui Mustaine care imi ridica colturile gurii de fiecare data, prezenta linistitoare a lui Ellefson acolo, la dreapta Tatalui, atmosfera super misto, cu arenele pline aproape ochi, multimea de tricouri cu Megadeth in cele mai diverse stadii de dezagregare, de la prins cu sarma pana la nou-nout, lipsa motivelor de stres de genul cozilor pe la diverse, dar si anturajul, m-au facut sa bifez inca o seara reusita in compania unei trupe legendare. In fond, un concert e mai mult decat o auditie si nu-i inteleg pe cei care le confunda. Personal, cand vreau sa ascult ceva dau drumu la player, nu arunc 100 de lei pe un bilet. Daca vreau mai mult de atat, da, si de obicei imi iese pentru ca in primul rand  sunt un mare fan al distractiei si atata timp cat la un astfel de eveniment imi petrec timpul facand asta si nu cautand nod in papura nu vad de ce s-ar schimba statusul.

Setlist:
01. Trust
02. Hangar 18
03. Public Enemy No.1
04. She Wolf
05. Skin o’ My Teeth
06. Countdown to Extinction
07. Architecture of Aggression
08. Sweating Bullets
09. Ashes in Your Mouth
10. A tout le monde
11. Whose Life (Is It Anyways?)
12. Dawn Patrol
13. Poison Was the Cure
14. Super Collider
15. Symphony of Destruction
16. Peace Sells
Bis:
17. Holy Wars... the Punishment Due


Foto AndreEA & Max by RockStage.ro