November to Dismember 2013: revolutia underground

In zilele de 29 si 30 noiembrie 2013 s-a desfasurat la Fusion Arena din Bucuresti prima editie a festivalului November to Dismember. Un eveniment de nisa ce atrage in principal oameni interesati de gen si nu oameni care bifeaza un eveniment pentru ca este "cool". Stiu, evenimentele "cool" ar putea genera mai multi bani, dar Axa Valaha Productions si Ribcage Booking au investit ceva mai mult decat bani, au investit suflet dar si mult timp; astfel, cele doua agentii de booking au creat un eveniment plecand de la premisa ca inainte de a fi oameni de afaceri, sunt fani ai genului. November to Dismember este un festival ce sper ca nu se va opri la prima editie si va evolua organic in ceva mai mare. Potential exista si sunt sigur ca Dan si Coro vor reusi si pe viitor sa poata pune la cale un astfel de eveniment.

Locatia unde s-a desfasurat evenimentul - Fusion Arena - este o hala industriala ce a fost transformata intr-un skate park. Destul de racoroasa, dar incapatoare. Ar fi interesant daca in viitor aici s-ar desfasura si un eveniment care sa combine competitia sportiva cu concerte ale unor trupe de hardcore punk si punk rock. In alte parti se poate, de ce nu si la noi? In fine, asta-i o alta discutie ce nu isi are rostul in aceste randuri. Revenind la Fusion Arena, locul de desfasurare a "ostilitatilor" de la November to Dismember. Arena este amplasata in apropiere de Calea Dudesti, mai exact pe strada Traian Popovici 79-91.

Vineri, 29 noiembrie 2013, prima zi a festivalului. Din pacate prestatiile primelor doua trupe le-am pierdut ca urmare a sarcinilor de serviciu. Mi-ar fi placut sa-i vad la lucru pe baietii de la Grimegod si sa aflu mai multe despre directia pe care trupa o urmeaza in zilele noastre. Ultima oara cand i-am vazut pe aradeni in actiune a fost in anul 2009, cu ocazia primei si din pacate a singurei editii a festivalului Katabasis.
Cea de-a doua trupa pe care am ratat-o a fost Terminal Prospect. Un grup relativ tanar pentru scena metal din Suedia si nu numai. Din punct de vedere muzical grupul prezinta un melodic death/thrash metal destul de lejer si aerisit ce ar prinde destul de bine la o parte din fanii In Flames sau ai sonoritatilor metalice moderne. Din pacate, nu va pot spune nimic despre prestatia lor din cadrul November to Dismember din motive pe care mi le asum.
Asadar, dupa ce am reusit "cu gratie" sa ratez primele doua trupe de pe afis, am ajuns fix in timpul show-ului polonezilor de la Feto in Fetus. O combinatie reusita de death metal si grindcore ce aminteste de Brutal Truth, Cephalic Carnage si Nasum. Nu vin cu ceva original sau nemaiauzit, dar live se prezinta onorabil. Potential exista, depinde de ei cum vor reusi sa-l puna in valoare. Fie vorba intre noi, nu cred ca si-au prous sa fie un urmator Vader, dar ar fi pacat sa nu reuseasca mai mult si sa se piarda pe drum.

Dupa o scurta pauza pe scena au urcat americanii de la Solace of Requiem. Prima data am luat contact cu muzica trupei in anul 2004, an in care formatia lansa discul self-titled. Un death/black metal tehnic de toata frumusetea. Daca preferati sonoritatile old school, Solace of Requiem este un nume de luat in seama. Practic, muzica trupei este la granita dintre black metal-ul din primul val si death metal-ul tehnic ce se contura la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90. Au ceva din Venom, au si ceva din Possessed, dar in unele momente, cel putin in ceea ce au aratat in cadrul concertului din Bucuresti, arata ca mai au de munca. Idei bune, dar nepuse in practica la capacitate maxima.

Dam la o parte death metal-ul tehnic, dar pastram coordonatele black metal. Nu ramanem in aceeasi perioda ca exista totusi un program ce trebuie respectat. Pe scena urmeaza Riul Doamnei, un nume care banuiesc ca nu este chiar atat de strain ascultatorilor de gen din Romania. Totusi, pentru cei care nu sunt familiarizati cu trupa, voi prezenta o scurta descriere. Trupa a luat nastere in anul 1999 in Italia iar pana in prezent a lansat doua albume de studio. Nu suna nici a Bulldozer, nici a Opera IX, nici a Evol, suna mai degraba a Cradle of Filth. Stiu, unii vor spune extreme gothic metal, altii vor spune symphonic black metal samd. Sa-i zicem simplu: metal extrem. Ok, nu-i Cradle of Filth copy/paste, dar au multe bucati ce amintesc de britanici. Au si ceva din Dimmu Borgir de acum 12 - 13 ani, destul de apropiat ca sunet de ceea ce prezentau norvegienii pe Spiritual Black Dimensions (1999) sau pe Puritanical Euphoric Misanthropia (2001).
In ceea ce priveste show-ul si prestatia trupei, italienii se prezinta profesionist din toate punctele de vedere. Un show energic ce a facut ca cele aproape 40 de minute sa treaca pe nesimtite. Riul Doamnei este un nume ce merita mai multa atentie. In timp poate deveni unul dintre numele mainstream ale genului.

O noua pauza, binemeritata, pentru a mai face o vizita pe la bar pentru hidratare. Apa, bere, suc sau ce doreste inima si buzunarul fiecaruia. Intre timp ma intalnescu cu Radu Ghidirim de la Abnormyndeffect si-l poftesc afara la un interviu. Revenim in sala dupa scurta discutie din pauza. Pe scena isi fac simtita prezenta vecinii de la Infest. Vecinii din fosta Iugoslavie, din Serbia mai exact. Un taram decimat din pacate de razboaie, interese politice si invrajbire interetnica. Din toata durerea asta, arta a avut de castigat. Spatiul ex-Iugoslav a oferit cateva trupe practicante de metal extrem, cateva trupe ce suna brici: The Stone, Bane, May Result sau Infest. Cu siguranta ca-s mai multe, dar acestea ar fi o parte din cele reprezentative. Infest este unul dintre cele mai originale si tari pe picioare trupe de gen ce a aparut in ultimii 10 ani. De exemplu pe discul lor Everlasting Genocide (2011), grupul ne prezinta o combinatie de '80s Sepultura, Slayer si o doza sanatoasa de death metal. Ce au Infest special fata de alte trupe aparute in vest si nu numai din ultimii 10 ani? Infest are o determinare specifica, o implicare mai mare in ceea ce face, in mesajul pe care-l transmite. Daca ati vazut documentarul Global Metal al lui Sam Dunn, probabil ca va amintiti de descrierea facuta de Max Cavalera cu privire la scena braziliana din anii '80. Neajunsuri, frustrare + un regim dictatorial. Toate astea se vad si-n muzica si lucrarile artistilor. Daca totul ar fi roz, probabil ca si motoarele s-ar mai domoli. Pana atunci, Infest scrie istorie in underground-ul metalic si-si canta cu nerv povestea. Pana acum Estul nu a cucerit niciodata Vestul, dar poate ca acest lucru se va schimba. Nume precum Infest fac ca metalul din Est creasca prin originalitate.

Dupa Infest a urmat o noua pauza tocmai buna pentru socializare. Urmau pe scena Negura Bunget si eram curios sa aflu daca prin public se aud discutii cu privire la noua directie a trupei. Negura Bunget este un brand. Punct. Da, au plecat oameni de acolo, au venit alti oameni, au plecat si ei, dar au ramas in spate niste discuri bune de tot. Inregistrate in formula "clasica", varfurile de lance raman Om (2006) si Maiastru Sfetnic (2000), fara indoila intr-un top 10 al celor mai bune discuri metal lansate vreodata in Romania. Totusi, nu-i de neglijat nici Virstele pamîntului (2010), un disc care pentru mine ar intra fara probleme intr-un top 3 personal Negura Bunget. Totusi, oamenii de acolo s-au schimbat, iar Negru a luat alaturi de el pe cei mai potriviti oameni pe care i-a avut la dispozitie in respectivul moment. La festival, parerile oamenilor din jurul meu erau impartie, pe de o parte entuziasm, pe de alta semne de intrebare. Tot ce pot spune este ca de exemplu Tibor Kati are peste 20 de ani petrecuti in underground-ul metalic alaturi de Grimegod. Ok, nu inseamna ca daca ai si un numar de ani in spate esti automat un muzician valoros, insa materialele lansate alaturi de Grimegod isi spun cuvantul. Tibor Kati este frontman-ul de care Negura Bunget avea nevoie in aceasta reincarnare. Un show diferit fata de concertele din trecut - perioada Virstele pamîntului dar si mai diferit fata de perioada in care din formatie faceau parte Hupogrammos si Sol Faur. Nu zic ca-i mai rau sau mai bine, zic pur si simplu ca este diferit. Muzica trupei parca s-a domolit un pic, a devenit mai asezata si mai orientata spre elemente atmosferice. De exemplu, noul material al trupei gînd a-prins prezinta foarte bine acest lucru. Sunt curios cum va suna viitorul dar si viitorul disc al trupei. Voi nu?

Negura Bunget tocmai a parasit scena. Din nou pauza. Aura Noir, ultimul nume al serii de 29 noiembrie se pregateste de atac. Spre deosebire de momentul in care am ajuns la eveniment (undeva in jurul orei 19:20), numarul spectatorilor prezenti la Fusion Arena a crescut considerabil. Temperatura din locatie a ramas din pacate la fel de joasa. Am hotarat sa ma invart putin prin locatie pentru a incerca sa iau pulsul evenimentului. Eram curios sa aflu daca din cei prezenti la eveniment sunt oameni care au venit exclusiv pentru Aura Noir. Si au fost destul de multi! Cel putin asta reiesea din franturile de discutii pe care le-am auzit in jurul meu. Stiu, nu-i frumos sa tragi cu urechea, dar este in regula sa faci o scurta plimbare. Nu? Destul de multa forfota in jur dar si mult entuziasm. Aura Noir reprezinta fara indoiala unul dintre cele mai importante nume ale scenei norvegiene black metal, iar daca stau bine sa ma gandesc, primul grup cu adevarat mare din Norvegia ce concerteaza in Bucuresti. Concertul Aura Noir de la Bucuresti a reprezentat o alta premiera, am avut parte de a vedea in actiune niste muzicieni ce au scris sau inca mai scriu istorie alaturi de trupe precum Mayhem, Dødheimsgard, Ved Buens Ende, Virus sau Immortal. Un mare plus pentru concertul Aura Noir il reprezinta executia tanarului tobosar Kristian Valbo (cunoscut mai ales pentru activitatea desfasurata alaturi de Obliteration). Show-ul norvegienilor de la Bucuresti poate fi considerat fara nici un fel de exagerari unul dintre evenimentele principale de gen ce s-au desfasurat in acest an in Romania.

Sambata, 30 noiembrie 2013. Am ajuns la Fusion Arena undeva in jurul orei 16:05. Sincarnate, prima trupa a serii, se afla deja pe scena incercand sa anime un public de aproximativ 30 de persoane (50 pana la finalul concertului lor). Este pacat ca o trupa precum Sincarnate sa aiba parte de atat de putina sustinere din partea publicului. Este un grup care, chiar daca a trecut prin multe schimbari de componenta, a gasit intodeauna energia de a merge mai departe. Cum am putea rezuma activitatea trupei de pana acum? Doua EP-uri, un album de studio, numeroase concerte alaturi de nume precum Illdisposed, Obscura, Umbra et Imago, Sodom si multe altele pentru a le reaminti pe toate + un scurt turneu European alaturi de Nile si Ex Deo. Asadar, daca aruncam un ochi pe hartie, putem spune fara nici un fel de ezitare ca Sincarnate este un grup ce nu sta pe ganduri si isi urmeaza visul. Revenind la concertul lor din cadrul festivalului, Sincarnate a cantat in fata unui public modest din punct de vedere numeric ca si cand sala ar fi fost arhiplina. A cantat corect, fara a avea o atitudine de "rock-star-uri" ce s-ar fi comportat tembel in fata unei sali mai mult goale. Iar publicul prezent i-a rasplatit cu aplauze si le-a intors energia pe care trupa a oferit-o de pe scena. Muzica trupei suna plin, bombastic, este inchegata si nu in ultimul rand, are sens, are un motiv. Daca-mi permiteti o scurta paranteza, pot spune ca pentru mine, prestatia Sincarnate a reprezentat una din cele mai bune de la acest festival. Pana la urma, orice cronica este de natura subiectiva, asadar pot spune ca ar avea loc intr-un top trei personal al celor mai bune prestatii de la November to Dismember.

Dupa show-ul romanilor a urmat o scurta pauza in care tinerii suedezi de la Festering Remains si-au facut loc pe scena. Asteptam cu interes sa-i vad pe baieti la lucru, mai ales dupa ce am avut ocazia sa audiez discul lor de debut - Stabbed Beyond All Recognition (2012), dar si sa port o discutie interesanta cu Tim Svanberg, un pusti de doar 16 ani ce canta, dar si vorbeste mai articulat si mai coerent decat multi adulti. Concertul de la November to Dismember a fost prima experienta metalica in afara tarii lor natale, cel mai mare eveniment de gen la care au participat pana acum. Tim are potential sa ajunga un mare frontman, dar depinde daca si pe viitor isi va juca la fel de bine cartile. Stie sa comunice cu publicul, stie sa intretina atmosfera si sa descreteasca fruntile celor mai sceptici. In afara de asta, are in spate o gasca de muzicieni ce canta corect si onest si, la fel ca si el, isi doresc sa reuseasca. Dupa o anumita varsta, dupa o anumita perioada, pentru cei mai multi entuziasmul mai piere, dar pentru niste pusti de 16 ani momentul este acum. Au efervescenta si atitudinea pentru a face ceva. Festering Remanins poate fi un nume interesant de urmarit pe viitor de amatorii de sonoritati brutal death metal.

Dupa concertul pustilor de la Festering Remains a urmat randul unei alte trupe din nordul inghetat sa ia cu asalt scena. De data aceasta o gasca din Finlanda. Mult mai melodici, dar foarte bine infipti in ghete, finlandezii de la Scarecrow au reprezenat o surpriza placuta. Un horror punk jegos, energic si nimicitor. Un fel de Misfits pe steroizi! De asemnea, vocalistul Jack13 aducea din punct de vedere fizic destul de mult cu raposatul GG Allin. Bagati o ureche aici la piesa Skullfuckers. Merita din plin!

In ordinea numerelor de pe tricou au urmat pe scena japonezii de la Survive. Din punct de vedere vizual, trupa era desprinsa din anii '80, muzical vorbind au prezentat o combinatie de thrash/metalcore ce aminteste de Trivium. Interesanta alternanta pasajelor clean cu cele guturale, dar din pacate nu atat de interesanta in cat sa miste foarte mult publicul prezent. Poate o fi fost efectul show-ului de mai devreme al finlandezilor de la Scarecrow? Este o varianta. Per total Survive s-a prezentat acceptabil, doar ca nu a reusit sa treaca de acest nivel.

In continuare, fara tricouri, dar cu mult umor pervers, a urmat randul cehilor Spasm din Prerov sa cante pe scena festivalului November to Dismember. Un goregrind abraziv ce a strans multa lume in fata scenei. Personal nu ma dau in vant dupa ceea ce fac cehii, dar nu pot sa nu apreciez tupeul fantastic pe care-l are vocalistul Radim si determinarea cu care el si ai sai colegi de trupa devasteaza scena. In timpul show-ului trupei am decis sa dau o tura prin sala pentru a incerca sa surprind cateva reactii ale celor prezenti. Am costatat ca destul de multi oameni au venit la November to Dismember special pentru Spasm. Asadar, cerere exista pentru aceasta nisa si ar fi pacat daca pe viitor nu va fi reprezentata cel putin la fel de bine.

Dupa show-ul cehilor a venit o bine meritata pauza care le-a oferit prilejul celor ce s-au bestializat pe muzica lor sa se bucure de bere, apa, suc sau ce le-a mai poftit inima. Pe scena urma o alta trupa din Suedia, tot din Umea la fel ca si Festering Remains: Daemonicus. Cu muzica acestei gasti am luat contact in urma cu trei ani, mai exact cu ocazia concertului sustinut in Bucuresti alaturi de Negura Bunget si Akral Necrosis, un eveniment prezentat tot de Axa Valaha Productions ce s-a desfasurat in defunctul club Suburbia. Trupa mi-a lasat aceeasi impresie ca si cu ocazia evenimentului de atunci. Un death metal suedez old school cu insertii melodice bine executat. Daca nu am avut parte de Dismember (care din pacate nu mai exista), de At the Gates (care-s ai naibii de scumpi) sau macar de Grave, Daemonicus a reusit sa tina steagul sus si sa reprezinte cu onoare Suedia. Discul Deadwork lansat in anul 2012 reprezinta un pas inainte pentru grup. Poate data urmatoare sau peste doua dati (daca va fi cazul), Daemonicus va primi mai multa apreciere din partea publicului roman.

O noua pauza si un nou moment bun pentru socializare si ceva de baut. Patru ore si jumatate deja erau scurse din cea de a doua zi de festival. Urma Avulsed, o legenda vie a metalului spaniol. Dave Rotten, pe numele sau real David Sánchez González, este un adevarat animal pe scena! De peste 20 de ani Avulsed tine steagul sus cand vine vorba de death metal si face ca scena madrilena sa fie reprezentata asa cum se cuvine pe harta acestui gen. De curand Avulsed a lansat un nou material, disc intitulat Ritual Zombi de pe care trupa a avut buna vointa sa-l prezinte si la Bucuresti. Sunt sigur ca Avulsed ar fi putut strange singuri undeva la 200 de platitori. Nu au avut acelasi impact asupra scenei modiale death metal la fel precum Carcass sau Napalm Death, dar asta nu inseamna ca nu se claseaza macar pe linia a doua a genului. Si cand spun asta, "linia a doua" nu inseamna putin lucru.

Urmatorii pe scena au fost brazilienii de la Krow. Bine, daca mai stau destul de mult in tara, pe cei de la Krow ii putem numi deja romani. Cine nu-i stie pe Krow sa ridice mana sus! Trupa asta a concertat atat de mult in tara, dar si-n Europa incat este pe cale sa dezvolte un soi de cult. Fanbase-ul trupei a crescut, cel putin asta spun reactiile celor prezenti la November to Dismember si mai ales a celor prezenti in fata scenei. Guilherme Miranda si ai sai colegi lasa in unele momente impresia ca pe scena s-ar afla un super grup format din Sepultura de la sfarsitul anilor '80 / inceputul anilor '90 si Entombed in perioada Left Hand Path (1990), Clandestine (1991) si Wolverine Blues (1993). Death/thrash cantat cu nerv si groove. Tempo-ul ala apasat care face diferenta. Krow a crescut si are potential sa creasca si mai mare. Important este sa munceasca cel putin la fel de mult ca si pana acum. Muzica prezenta pe materialul Promo 2013 pe care am l-am primit in exclusivitate de la Coro, mi-a confirmat ceea ce am anticipat inca de la discul Before the Ashes - Krow este o trupa ce are un viitor scena metal. Este nevoie insa ca ei sa faca pasul ala in fata si sa primeasca recunoasterea meritata. Fara sa o mai lungesc atat de mult, muzica trupei este genul de muzica ce ar merita sa fie imprimata pe suport vinil.

Urmatorii pe scena au fost nebunii sefi - Impaled Nazarene. Un alt nume de legenda al scenei metalice underground din Europa. In cele din urma, trupa a ajuns la Bucuresti si nu doar intr-o vizita cu scop turistic. Impaled Nazarene era unul dintre numele cele mai asteptate ale acestui eveniment, practic un nume ce a creat destul de multa valva in jurul evenimentului. Cel putin asta a fost impresia mea din exterior. La fel ca si in cazul madrilenilor de la Avulsed, avem de a face cu o alta gasca de veterani, un nume ce are peste 20 de ani de activitate in spate, aceeasi casa de discuri din '92 cand lansa clasicul Tol Cormpt Norz Norz Norz... la Osmose Productions, dar si acelasi metal netocit de vreme. Mika Luttinen este precum un vulcan ce erupe. La fel si muzica trupei sale. Mistuitoare si fara compromisuri.

Dupa cele aproape 60 de minute de nebunie controlata a urmat randul pe scena altor legende vii. Bine, ca si grup vorim de o gasca relativ tanara, dar daca ne uitam peste numele celor din componenta costatat ca am putea vorbi de un fel de echipa nationala metal a Olandei. Nu voi dezvolta ideea asta, am facut deja acest lucru in cronica discului III: The Rommel Chronicles (2013). Pentru cei mai multi dintre cei prezenti, Hail of Bullets insemna adevaratul headliner al celei de a doua zile. Martin van Drunen si ai sai colegi au pregatit un plan de atac ce a continut piese de pe cel mai recent material dar si de pe discurile anterioare. Cu titluri precum Swoop of the Falcon, Advancing Once More sau General Winter, Hail of Bullets a aratat de ce merita sa fie numit unul dintre cele mai bune grupuri death metal ce abordeaza teme razboinice. Da, baietii astia sunt acolo sus pe piedestal langa Bolt Thrower. Mainile jos! Un aspect pe care nu l-am inteles a fost legat de rugamintile lui van Drunen din timpul concertului de a primi un prosop, rugaminti repetate ce din pacate nu au fost ascultate. Totusi, inclin sa cred ca acest lucru nu s-a intamplat din rea vointa ci a fost pur si simplu o scapare din partea organizatorului.

Show-ul olandezilor s-a incheiat undeva in jurul orei 00:10, asa cum era prevazut si-n program. O noua pauza, dar si un moment ce avea sa confirme ceea ce am spus si mai devreme. Dupa show-ul Hail of Bullets, inaintea concertului germanilor de la Ahab, mai mult de jumatate din cei prezenti au plecat! Recunosc, a existat o usoara intarziere de 14 minute cu care nemtii si-au inceput cantarea. Totusi, daca tinem cont de faptul ca Ahab reprezinta unul dintre grupurile cu o activitate de studio importanta in ultimii aproape 10 ani, cu un demo si trei albume de studio, nu vorbeam in nici un fel de niste neica nimeni sau de niste debutanti. Ma gandesc ca poate totusi show-ul Ahab s-ar fi potrivit mai bine in ecutatia primei zile de festival, undeva alaturi de Negura Bunget, reactiile ar fi fost mai bune din partea publicului.

Inchei prin a spune ca November to Dismember a reprezentat un mod frumos pentru Axa Valaha Productions de a aniversa 15 ani de activitate si reprezinta un plus pe CV-ul acesteia, dar si pe cel al Ribcage Booking. Un lucru de care s-au plans destul de multi oameni a fost temperatura scazuta, insa haideti sa fim seriosi sa sa ne gandim cate locatii in care s-ar putea desfasura in termeni decenti un astfel de eveniment avem la dispozitie? Interesant raspuns! Asadar, Fusion Arena a reprezentat o alegere oportuna pentru prima editie November to Dismember. Preturile la bauturi au fost in limite normale (6 lei o bere la 0,4, respectiv 7 lei o sticla de suc la 0,5). Un plus si pentru Stefan Panea & Nicu Galie de la Green Sound Team care s-au ocupat de sonorizarea acestui eveniment. Minusurile care au fost sunt sigur ca vor fi remediate cu ocazia celei de a doua editii a festivalului. November to Dismember este un eveniment ce are potential sa creasca si mai mult in anii de viitor, sper sa am dreptate si Axa Valaha Productions & Ribcage Booking sa faca o treaba la fel de buna si pe viitor.