Old Grave Fest – O experienta underground

Imi aduc aminte de prima editie a Romanian Thrash Metal Fest si parca mintea imi fuge undeva departe. Parca doi ani sunt putini in comparatie cu evolutia pe cei de la RTMC au reusit sa o insufle festivalului lor anual si care sper sa devina o traditie. Capul de afis de atunci a fost Onslaught, iar printre trupele care au mai concertat in acea seara s-au numarat Infest sau Violentor, trupe cu care clubul a legat o trainica prietenie.

Editia a doua i-a avut cap de afis pe Artillery. Show-ul acela l-am scapat printre degete, dar ne-am revansat cu reprogramarea concertului danezilor din februarie.
Am tinut sa fac aceasta scurta introducere ca sa va spun ca de fapt avem de a face cu o poveste care a prins usor, usor contur doar dintr-o dorinta a unor oameni care iubesc la nebunie muzica metal. Nu a existat la mijloc vreun alt interes. Doar ideea poate copilareasca si nu spun asta pentru a-i acuza pe membri de naivitate, ci pentru a scoate in evidenta foamea de concerte, de muzica si evenimente asa cum o faceam fiecare in anii de inceput cand inghiteam orice lucru conex cu care puteam ajunge in contact. Fiecare a prins acest moment la randul lui pentru ca apoi sa urmeze etapa de rafinare a alegerilor, a ceea ce credem ca ne reprezinta.Si asa este si festivalul.

Ajuns la editia cu numarul 3 si redenumit Old Grave Fest, acest eveniment s-a desfasurat pe perioada a doua zile (10-11 octombrie) si a acoperit doua locatii: Fabrica si B52.
Pe parcursul anului ce a trecut, afisul festivalului s-a umplut cu nume extrem de grele pe care de abia le poti tine in carca, ba chiar cu legende pe care le vom redescoperi in randurile pe care urmeaza sa le scriu in continuare.Prima zi de festival a avut pe lista de invitati urmatoarele trupe: Damage Case din Romania, trupele sarbesti Vehementer si Infest, bulgarii de la The Outer Limits, yankeii de la Hellcannon, elvetienii de la Bolzer si cele doua clasice: Cancer din Anglia si Manilla Road din SUA.

Am ajuns in Fabrica, am inhatat acreditarea si am pornit la treaba.
Pe scena se desfasurau Damage Case, singura prezenta romaneasca din program si o alegere inspirata pentru deschiderea unui festival extrem.
Practicanta a unui speed/thrash de scoala veche, Damage Case este o trupa care lipsea din peisajul metal romanesc. Mergand mai mult pe filiera americana a genului, baietii au spart gheata cu 30 de minute la pas rapid si amintesc aici piesa ca “Booze&Rock’n’Roll” cu trimiteri clare la Motorhead, dar si de ultima lor isprava scoasa din cuptor intitulata “Speeding with the Dead” care traseaza directia pe care trupa si-o doreste in viitor: agresivitate si viteza.
Ma bucur ca i-am revazut si sper sa ii revad in multe alte ocazii.

Ne-am mutat in B52 pentru recitalul sarbilor de la Vehementer, un trio thrash/black a caror compozitii mustesc de referinte optzeciste tarzii: Bathory, Root, Hellhammer si multi altii. In ordinea numerelor de pe instrumente pe scena s-au aflat vocalul si chitaristul Ferreus the Adversor, basistul Zealot, chitaristul Genocide si tobarul Zombie. Ce combinatie! In cele 25 de minute avute la dispozitie, Vehementer s-au remarcat mai ales prin prestatia solistului, coverul dupa Root (o alta formatie din line-up-ul festivalului) la piesa 666, sau bucata numita Greatest of Circles.

Back to Fabrica! Recitalul bulgarilor de la The Outer Limits era pe cale sa inceapa, iar in fata scenei multimea de fani bulgari era in delir.
The Outer Limits sunt originari din orasul Burgas, iar influentele lor par a veni din trupe precum Anthrax, Overkill si valul doi al anilor 80’ reprezentat de gasti precum Forbidden, EvilDead, etc. Thrash metal clasic, fara compromisuri in vena marilor inaintasi cu piese de pe albumul de debut World Metal Domination si aici mentionez The Holocaust of Dreams, Suicide, Bonded by Metal. Este concertul la care multimea de soldati thrash metal, detasamentul bulgar si-a facut simtita prezenta prin circle pit, dar eu eram atent la vocea solistului Georgy Peichev care ducea foarte mult spre Joey Belladonna in unele momente, dar si spre Bobby Blitz. Sunetul a fost bun in timpul recitalului lor, versurile erau inteligibile, iar instrumentele s-au inteles foarte bine. Am observat de altfel ca baietii din trupa sunt destul de experimentati, precisi si implicati. O formatie de urmarit.

M-am trezit din nou in B52, iar locatiile se umpleau de la recital la recital si nu am apucat sa imi trag rasuflarea deoarece show-ul thrasherilor americani de la Hellcannon raspandea energie in toata incaperea. Venind din New York, Hellcannon au adus cu ei verva, dar si austeritatea noului val de thrash metal din care putini reusesc sa iasa la suprafata prin ceva deosebit. Patinand pe o gheata subtire, Hellcannon s-au descurcat de minune cu publicul care exploda la fiecare piesa. Mi-a placut timbrul solistului atat live, cat si pe materialele audio. Duce un pic spre zona germana ceea ce aduce un plus trupei sale.

In Fabrica ne asteptau brazilienii de la Sodomizer care erau la a doua prezenta pe meleaguri romanesti dupa ce prima oara au venit insotiti de Hellkommander.  Nu au dezamagit deloc, multi dintre prietenii mei aflati in fata scenei fiind impresionati de prestatia lor. Brazilienii si in general sud-americanii au un stil aparte de a face metal, o apartenenta la conditiile de trai si la societatea in care traiesc ce le transforma compozitiile in adevarate mostre de violenta sonora ultra-rapida, cu traforaje rock’n’roll, o atitudine de drunken thugs plini de o febra numita Darkthrone, dar si de picaturi de punk, o trupa de ride si capaceala.

O noua cursa spre B52 unde atmosfera s-a transformat pe neasteptate odata cu aparitia pe scena a celor de la Bolzer. Acest duo elvetian a lasat pedala de acceleratie in stand by si au pornit agale spre un show stonish care a purtat publicul intr-o transa a metalistului alcoolizat care dupa doua ore de headbang si spirt isi da seama ca trebuie sa si sufere pe tonalitati joase venite din scoala unui gen care isi spune doom metal. Vocea lui KzR se auzea de undeva din abis, iar scurtele rabufniri de viteza veneau din black metal-ul experimental practicat de trupe americane sau canadiene din ultimii ani, excelente trupe dintre care amintesc Carrion Wraith sau Cobalt. Unele mai rezista, altele nu, dar cumva o directie s-a trasat si Bolzer cred ca au incercat sa urmeze acest drum. Spectacolul lor a fost precum un film horror care este el insusi bantuit de cine stie ce stafii cu o atmosfera ce incearca sa sufere la fel de mult ca ascultatorul/privitorul.

Simteam ca obosesc si habar nu aveam ce ma asteapta in continuare. Ah, dar stai ca stiu!
Sunt vecinii nostri de la Infest! Gata sa rupa scena in doua, gata sa dinamiteze tavanul si urechile ascultatorilor. Vandal a fost din nou la extreme, am marit din nou viteza, iar publicul s-a intrecut la vals toxic timp de 40 de minute pe piese ca Slavery to No One, Back to the War (cu o dedicatie speciala), Cold Blood War, Hate is Cold, Among the Fallen Ones.

Si un pic de pauza, va rog. Am incercat sa scriu in aceeasi viteza ca si trupele descrise, dar vreau sa ma insotiti si la tRock, targul de merchandise metal si rock desfasurat in Fabrica in imediata apropiere a salii de concert. Aflat la editia cu numarul 8, tRock a adus in fata maniacilor o gama variata de produse de la tricouri, discuri vinil, CD-uri pana la patch-uri de toate formele si marimile, casete ca pe vremuri si o groaza de alte accesorii. Nimeni nu cred ca a plecat cu mana goala si ar fi o treaba ca la fiecare concert sa existe cate un mini tRock.

In timp ce ma fataiam printre tarabe iata ca la urechi imi ajung niste acorduri grele. Trebuie sa fie ceva death metal. Intr-adevar, Cancer se pregateau de treaba. Nu s-au lasat mai prejos, iar aceasta formatie clasica a aratat in 50 de minute cum se performeaza un death metal carnal in reteta clasica. Metalistii veterani nu pot si nu vor sa uite de albumele lor de referinta To the Gory End sau Death Shall Rise, discuri care au facut furori la inceputul anilor 90’. Evident, nu lipseste nebunia thrash-ului care i-a inghitit si pe Cancer si vocea lui John Walker care impanzeste intregul ansamblu sonor. Au cantat Tasteless Incest, Blood Bath, Body Count, Burning Casket si un cover dupa Celtic Frost, Dethroned Emperor.

Inca o data pe taramul death metal-ului clasic unde ne-am simtit foarte bine si ia uite cum am ajuns la ceea ce asteptam mare parte dintre noi: Manilla Road!!! Show-ul a inceput cum nu se poate mai bine cu Flamming Metal System , o piesa pe care mi-era teama ca o vor ignora, dar iata ca surprizele s-au tinut lant. Ceea ce a urmat a fost epic asa cum de fapt este Manilla Road in istorie si compozitii. Witches Brew, Road of Kings, Dreams of Eschaton, Cage of Mirrors, Necropolis au rasunat in Fabrica, iar Mark Shelton a fost un adevarat maestru la chitara. La fel de bine se descurca si in postura de solist stafeta fiindu-i predata de ceva mai tanarul Bryan Patrick. Sunetul a fost ceas, iar publicul a fost in delir. Au fost oameni care au venit special sa ii vada pe americani la lucru. Multa progresie in muzica celor de la Manilla Road, un sound aerisit, dar epic ca o saga a povestilor metal.  Manilla Road este o formatie pe care nu o vedeam pe vreo scena romaneasca si prin asta tin sa le multumesc celor de la RTMC ca au reusit sa faca in asa fel sa ii aduca in fata noastra. A fost un concert care nu se va uita prea curand, o experienta intensa, dar fulgeratoare.

Prima zi de festival s-a incheiat, ne-am inecat in alcool si urmeaza o noapte zbuciumata plus o dimineata de grea mahmureala si lepadare a substantelor toxice din corp. Un metalist insa trebuie sa reziste acestor obstacole si sa isi aduca aminte ca mai e o zi de festival.

Cam tarzie aceasta aducere aminte deoarece am ajuns in the club de abia la Obsessor vizibil surmenat de distractia din prima zi. Nu vreau sa las nimic in coada de peste asa ca voi spune ca inainte de asta pe scenele din Fabrica si B52 au cantat suedezii de la Implode, urmati de grecii de la Necrochakal adeptii unui black/thrash metal cavernos.

Extirpation din Italia au urmat cu o altfel de felie de black/thrash de data aceasta pe filiera sud-americana, un mix exotic de influente si tari, iar Deathstorm s-au prezentat cu un thrash metal in stil old school. Recomand albumul i, extrem de intens.

In fine, Slaughtered Priest nu mi-au spus absolut nimic la o auditie preliminara asa ca am preferat sa ma concentrez pe Obsessor pe care i-am surprins in fatal delict. Viteza a facut toti banii pentru public, un show ok, iar eu eram teribil obosit. Am aflat ca membrii au un club asemanator celor de la RTMC intitulat Beer Hammers. What do you want more?

Ma teleportez in B52 pentru recitalul celor de la Root, o formatie clasica, dar poate un pic subapreciata. Spuneam mai sus ca Vehementer au prezentat un cover dupa ei si ma convinsesera sa vreau sa le urmaresc show-ul.Publicul a fost impartit. Unii au apreciat teatralitatea interpretarii solistului Big Boss (nu e o gluma, chiar asa se prezinta), dar pe altii i-a plictisit. Eu unul am apreciat si un show de genul asta bazat mai mult pe concept si chiar daca nu sunt un mare ascultator a reprezentat o premiera interesanta pentru un cautator de muzica. Mi-au placut schimbarile ritmice, profesionalismul si carisma solistului.

Din nou in Fabrica, iar scena este ocupata de nemtii de la Desaster, trupa traditionala de black/thrash metal, extrem de influenta si cu o groaza de fani pe la noi prin tara. Am apreciat discul lor de debut A Touch of Medieval Darkness lansat in 1996, iar Desasterii au avut la dispozitie aproape o ora in care au scos untul din public. Foarte vizibili pe scena si fiecare in felul, nemtii au facut un show exploziv, cu motoarele turate la maxim ca un vartej din care nu gaseai scaparea.

Urmau suedezii. Banner-ul cu Grave a fost instalat, dar eu nu stiu de ce traiam cu impresia ca ar fi trebuit sa urmeze Entombed A.D. In sfarsit, Grave au izbucnit pe scena predand o lectie prelungita de death metal suedez cu piese ca Eroded, Amongst the Marble and the Dead,  Christinsanity sau Into the Grave de pe acel clasic debut. Tremolo la greu, death metal batranesc, ruperi de ritm si un schimb cu unul dintre componentii celor de la Entombed A.D. semn ca exista multa prietenie si respect intre trupele suedeze.

Grave urmau sa le faca loc altor clasici, un alt banner a fost afisat si nu a durat mult pana la startul show-ului Entombed A.D. . O trupa reformata din fosta legenda Entombed, autorii clasicului Left Hand Path, A.D. s-au reinventat prin albumul Back to the Front, dar fara a fi infideli death’n’roll-ului care i-a propulsat printre legendele europene metal.  Chief Rebel Angel sau Out of Hand au sedus publicul spre o zona ceva mai distractiva aspect completat si de performantele la voce ale solistului L-G Petrov. Suedezii au fost la inaltime si au incheiat cum se cuvine un festival la fel de mare si intens precum cronica pe care am incercat sa o scriu pentru voi.

Old Grave Fest trebuie sa continue. Organizarea a fost foarte buna, chiar si la nivel extins, publicul este din ce in ce mai numeros, iar festivalul capata popularitate. Asta multumita RTMC, un club care a reusit sa mai dezmorteasca scena concertistica de la noi si care face o treaba foarte buna. Not business, just personal! Rock’n’roll!