Orphaned Land la Satu Mare

Orphaned Land la Satu Mare a fost, cel putin pentru mine, una din cele mai mari surprize de anul acesta. O trupa mai mult decat exotica intr-un loc cel putin la fel de exotic pentru un astfel de eveniment. Distanta destul de mare de orasele care “dau” marea parte a publicului concertelor de metal din tara s-a simtit din plin asa ca am intalnit cam putini “abonati” pe care sa ii cunosc de la alte ocazii.

Am ajuns la Teatrul de Vara pe la 18:40, cand Seven se apropiau de incheiere. Ceea ce am mai prins din scurtul recital nu mi-a lasat cea mai buna impresie. Love metal la 6 dupa-masa intr-o zi torida de vara nu e tocmai potrivit. Desi s-a dovedit ulterior, cand li s-au cerut autografe si poze, ca trupa are ceva fani in Satu Mare, in timpul concertului nu s-a vazut nici o miscare in publicul inca ametit de soare.

Zob au fost primii care au adunat ceva spectatori in fata. Mie de la aceasta trupa imi place doar piesa in care au colaborat cu Mara, asa ca exceptand cele cateva minute cat a durat aceasta (fara Mara din pacate) eu personal am preferat sa ma plimb pe acolo si sa povestesc cu unii-altii. Sunetul a fost prost cat au cantat Zob, in fata chiar spre foarte prost.

La Trooper s-a mai schimbat publicul din fata scenei, punkerii fiind in mare parte inlocuiti de metalisti. Sunetul a devenit mai bun si asa a inceput distractia. Am observat ca unii din fanii trupei au cantat cot la cot cu acestia, vers cu vers, strofa cu strofa aproape tot concertul. Coiotul s-a dezmortit poate un pic cam greu, la inceput miscandu-se teatral si neinspirat pe scena. Cel putin la fel de neinspirate au fost unele din comentariile acestuia. Nu inteleg cum poti sa prezinti o piesa spunand ca este despre un baiat care incearca sa faca sex si apoi sa spui ca dupa reactiile slabe din public probabil majoritatea au facut-o. Cu toate ca cei mai multi din spectatori sunt la varsta liceului, pe mine si cei de langa mine faza asta ne-a lasat masca, pana la finalul in care acelasi solist a intrebat cine crede ca o sa inscrie in seara asta…

Trecand peste asta prestatia strict muzicala a fost buna, la Strigat m-am mobilizat si incalzit si eu. Imi pare rau ca nu am mai multe lucruri bune de zis, insa inafara de intamplarea de mai sus si o piesa intitulata Cum vreau eu care mie imi suna aproape copiata dupa Metallica nu mi-a iesit mai nimic in evidenta.

Altar

Daca Trooper a fost grupul care a dat liber la sunet bun, Altar su fost fara doar si poate cei care au dat drumul la show si au incalzit publicul pentru ce avea sa vina. Scena s-a umplut dintr-o data, Andy Ghost, Theo Peter si Damian miscandu-se fara oprire.

Altar

Nu sunt un mare fan al acestei trupe, cu atat mai putin al ultimului lor album, dar am fost impresionat de implicarea lor. Andy Ghost e unul din cei mai buni frontmani din tara. E prezent peste tot, mobilizeaza spectatorii de la prima piesa la ultima. Au cantat in jur de o ora, atat piese de pe noul disc Atitudine, precum si melodii vechi precum Respect si indragita Mum.

Manticora

De Manticora nu auzisem in viata mea pana la acest concert, doar cu vreo 3 ore inainte de aparitia lor pe scena am aflat ca stilul lor e un power/heavy metal destul de traditional.

Manticora

Ma asteptam sa fie o trupa slabuta, care a ajuns sa cante dupa romani mai mult pentru ca sunt din Danemarca decat pentru ca ar fi mai buna, insa m-am inselat cumplit. Danezii au 7 ani de experienta, cateva albume la activ si o doza considerabila de…. Talent. Desi mai putin cunoscuti publicului decat orice alta trupa din festival, Manticora au continuat spectacolul de acolo unde l-au lasat Altar. Diferenta mare de stil a insemnat din nou ceva schimbari printre spectatori iar lasarea serii si totodata aparitia luminilor de pe scena i-a ajutat considerabil. Solistul desprins parca din anii 80, imbracat in piele, cu cizme, par extrem de lung si carisma cat cuprinde a fost principala “atractie” pana pe la 22:40 cand au incheiat. Ceilalti membrii, cu parul scurt, blugi si adidasi sunt “din alt film” ca prezenta, insa si-au facut cu brio datoria de interpreti. Au avut pofta de cantat, probabil mai mare decat cea a unora din spectatorii care, asa ca mine asteptau deja de multe ore Orphaned Land. La ultimele piese a inceput sa picure si sa bata un vant destul de puternic, ce a umplut scena si parul celor din public de praf, inlocuind fumul de scena.

Manticora

Cand timpul li s-a terminat si poate un pic speriati de furtuna, Manticora au parasit veseli scena, multumind celor ce i-au adus in Romania.

Orphaned Land

Stropii de ploaie s-au indesit cat timp ce oaspetii din Israel isi pregateau prestatia, spre disperarea tuturor. Coincidenta sau nu, “potopul” s-a oprit subit cand mult-asteptatul moment a venit in sfarsit si Ocean Land a rasunat in putinele boxe de la Samfest. Un inceput in forta din toate punctele de vedere. Am fost foarte surprins cat de bine poate sa isi faca datoria instalatia de sunet care la recitalul Zob a fost in perfecta concordanta cu numele trupei. Totul brici, fara vajaieli, baraituri, microfonii si alte asemenea minunatii sonore. Trupa ne-a plimbat prin cele trei albume ale lor, Sahara, El Norra Alila si Mabool, cele mai multe piese prezente in playlist fiind de pe cel de-al doilea. Norra el Norra, singura piesa ceruta (destul de timid) din public, s-a lasat asteptata pana spre final.

Cei cinci evrei impreuna cu un laptop (probabil de alta nationalitate) ne-au cantat mai intai El Meod Na’Ala, The Kiss of Babylon, Birth of the Three, Find Yourself Discover God, Like Fire to Water, Halo Dies, The Truth Within, The Path Ahead si A Neverending Way. Dupa cateva minute era deja clar ca scena Samfest-ului e prea mica pentru ce ne era dat sa vedem acolo si luminile un pic saracacioase. La mai sus-amintitul hit Kobi a spus ca toata lumea trebuie sa sara, si cam toata lumea a sarit in draci, zguduind gardul destul de fraged din fata scenei. Dupa asta eu cel putin am inceput sa ma intristez deoarece stiam ca totul se apropie de final. Au mai urmat Ornaments of God si un bis destul de scurt dar deosebit de frumos cu The Beloved’s Cry.

Inca de pe la primele piese in capul meu se formau deja cateva idei, opinii despre ce am in fata. Unele mai simple de genul “wow!” altele ceva mai complexe cum ar fi “da mai, imi place mai mult decat la Lake of Tears si ce sa mai vorbim de Paradise Lost”. A fost pur si simplu naucitor cum o trupa care are contract cu Century Media presteaza mult mai bine in fata unui public mult prea-restrans si in mare parte fara tangente cu muzica lor, decat alte legende ale metalului in fata catorva mii de fani cu adevarat infocati. Profesionalismul de care au dat dovada (spre deosebire de Tankcsapda care au refuzat sa cante cu o zi inainte si chiar au scos cutitul la unui din organizatori) e un exemplu si o lectie pentru multe trupe.

Celor absenti (motivat sau nemotivat) la Orphaned Land nu pot decat sa le doresc sa aiba o noua ocazie sa ii vada cat mai curand. Liderii metalului israelian merita sa fie vazuti de oricare dintre voi. Only then will you find… the truth within.

Orphaned Land