„Primii pasi” pentru Live Metal

Titlul unei piese Riff veche de aprope 20 de ani?
Da, pentru ca si maratonul metalic de sambata a avut ceva nostalgic. Mai toata lumea cu care am vorbit a avut acel sentiment de pionierat – ceva din concertele anilor 1993-1995, cu partile lor bune si rele.

Ce a fost bine? Multe trupe, bere ok si la diverse nivele de pret si o atmosfera relaxata, in care organizatorii si trupele venite din curiozitate la lansarea acestui jucator nou pe piata au vorbit au ras si chiar (scuzati!) s-au trotilat in anumite momente. Chiar cred ca multa lume s-a simtit foarte bine. Plus accesibilitatea spatiului, aflat langa metroul Basarab, statii de tramvai, troleu si de autobuz 105 (special pentru marea brigada metalica din drumul Taberei:).

Unde e clar de lucru? La acustica spatiului, atat pentru interior, cat si pentru vecinii care probabil vor mai face scandal cand un urlet de death metal le va tulbura somnul; la diverse finisaje, care trebuie sa dea oricarui local de metal o intentie – aici mi s-a parut ca o sa fie un fel de rough/tough – muzica primeaza, confortul mai putin. E ok, dar s-o vedem dusa la capat. Plus atentie la semnalizarea locatiei – rockerii sunt o comunitate unita si care comunica tot timpul, dar e mai corect sa fie directionale, mai ales pentru oamenii care vin din provincie.

Acestea fiind zise, hai s-o luam in ordine, ceva mai pe scurt, ca la 12 trupe am ucide o padure daca am printa articolul. Ca o paranteza de inceput, mentionez ajutorul de nepretuit pe care Admin mi l-a dat pentru acest maraton, pentru ca singur n-as fi rezistat 10 ore, cu tot imboldul pe care mi l-a dat berea.

RIP din Bistrita si Aghast din Baia Mare si-au facut treaba de warm-up, din pacate in fata unui public format in majoritate din membrii altor trupe, plus ceva prieteni. Deci atmosfera n-a fost prea incinsa, dar a fost o bere placuta cu un background sonor ok. Au fost si ceva probleme de sunet, totusi n-au contat mult.

R.I.P.

Aghast
 

Prima revelatie au fost cei de la MG42, care au ridicat brusc nivelul, dupa marturiile lui Admin si ale altor participanti. S-au miscat bine, vocalul si pozeaza frumos , iar prestatia lor a facut trecerea de la un concert „de vara” la un public mai implicat. S-au ciondanit ceva cu sunetistii, dar probabil ca asta e un semn de exigenta, nu unul de mofturi. Sper...
Admin a ramas in command pentru urmatoarea ora si ceva, cat a trebuit sa plec. Cu stilu-i laconic si rezervat , m-a informat ca Shambless nu l-au „impresionat in mod placut, in schimb Hathor a fost ceva mai bine”.

MG42

Shambless

Hathor

Urmatoarea revelatie pentru mine a fost formatia bulgara Catalepsia, al carei recital incepuse exact cand m-am intors: un vocal foarte bun, cu prestatie scenica excelenta si un bau-bau adevarat. Oamenii din Varna au injectat adrenalina la greu, iar continuarea a meritat: Darken My Grief au fost foarte buni. Admit ca nu-i mai vazusem atat de clar si de aproape intr-un concert, dar chiar au fost o revelatie. E corect, i-a ajutat si sunetul, care n-a fost la fel de darnic cu toate trupele. Cu toata sinceritatea, de-abia astept sa-i vad din nou.

Catalepsia

Anal Dissected Angel

Anal Dissected Angel au fost suparati rau (dupa cum spune si titulatura formatiei), dar m-au impresionat mai mult ca joc de scena decat ca muzica. Din nou, poate un spatiu mai clar ca sunet o sa-i ajute mai mult, pentru ca nu sunt exact genul perceptibil nota cu nota. Rising Shadow a facut un contrapunct, Paul si-a propus sa iasa in evidenta facand lucruri mai deosebite, inclusiv cu un touch de blues. A fost interesant, chiar mi-a placut. Dar pana la urma si RS au dat-o pe melodii clasice, un pic mai dark decat directia pe care si-o propun acum. Era un eveniment cu accente nostlagice, ce dreaq!

Darken My Grief

Rising Shadow

Dies Irae, L. O.S.T. si Taine au mers intr-o directie ascendenta, desi recitalul celor de la Lost mi s-a parut cam scurt. Ca de obicei, Taine a sunat impecabil, dar din pacate am pierdut pozele cu ei, pentru ca intre timp Tier m-a rugat sa pozez o instalatie de sunet despre care el sustine ca a fost sub-utilizata. Dupa care ne-am lansat intr-o captivanta discutie despre sunet (cu mine pe post de ascultator uimitJ). Scuze, Andi, imi pare rau ca te-am ratat tocmai cu noul look Black No.1  Dar mai e timp.

Dies Irae

L.O.S.T.

Mixer

Si acum la punctul culminant al serii: Vale Of Tears. Ungurii au inceput foarte bine si au prestat chiar ceva mai sus fata de trupele dinaintea lor. Sunetul a fost bun, iar publicul – incalzit si cumva destul de trotilat ca sa-i sustina fara rezerve. Death-black-ul practicat de VOT nu are prea multe elemente originale, dar e foarte bun pentru incheierea in foarta a unui maraton care i-a rupt in cap si pe organizatori, si pe multi dintre spectatori. Buna initiativa pentru o lansare-soc, dar cred ca urmatoarele evenimente trebuie sa fie mai ponderate, ca sa putem avea resursele sa le urmarim si comentam cum trebuie.

Vale of Tears

Una peste alta; sau - ca sa fim corecti si fata de heterosexuali - una peste altul:
1) E bine ca mai e un club de metal in Bucuresti. Niciodata nu vor fi suficiente
2) E bine ca acest club sustine initiative serioase si pe termen lung. Isi asuma inclusiv riscuri financiare, doar ca sa faca din concertele de metal o obisnuita saptamanala. Foarte bine, banii nu aduc fericirea pe termen scurt
3) E bine ca e o locatie accesibila din mai multe parti ale orasului
4) Lipseste amenajarea din punct de vedere al intentiei artistice; daca e bal, sa fie bal, daca e spital, sa fie spital. Inclusiv din punct de vedere al budelor
5) Sunetul, sunetul, sunetul – asta e lucrul cel mai urgent; Live Metal, chiar a promis ca se ocupa, e lucrul pe care l-as recomanda cel mai calduros. Nu de alta dar ar fi pacat sa deduca din profitul concertelor spaga sistematica pe care ar trebuie sa o dea la sectorist
6) Si, inca o data, atentie la semnalizare

Spor,