Rock the City, ziua 1: cronica de concert
Mi-aduc aminte ca in urma cu doua luni am participat la un training despre organizarea evenimentelor, cel din urma speaker invitat fiind chiar un reprezentant din partea D&D East Entertainment. Facand abstractie de elogiile aduse lui Marcel Avram, cel far’ de egal si far’ de concurenta, omul ne-a invatat, ce-i drept, cateva lucruri utile despre planificarea unui concert; cum sa faci un booking pentru artisti cu impact international, cum sa le satisfaci pretentiile, care sunt costurile unei productii mari, ajungand la aspecte ce tin de sonorizare, amplasarea scenei, securitate s.a.m.d. Dar trecand peste toate aceste etape, dupa spusele lui, pentru a avea un eveniment reusit „trebuie sa te pui in pielea spectatorului”, esential in ecuatie, si sa-i anticipezi asteptarile.
Evident, de la teorie la practica e cale lunga si intortocheata pentru organizatorii cu pricina, dupa cum ne-a fost dat sa aflam week-endul trecut. Nu am cum sa va redau in cuvinte frustrarea acumulata de majoritatea celor prezenti la Rock the City 2013, fiind unul din putinele cazuri fericite si privilegiate care au avut acces in zona Golden. Esecul teribil al acestei editii, din punct de vedere organizatoric, s-a datorat in principal delimitarii prost gandite in cele trei zone de festival si, implicit, „segregarii” publicului intr-un mod jignitor, astfel incat doar cei din zona Golden puteau sa se bucure cu adevarat de acest eveniment, in timp ce spectatorii de la Silver si Normal se calcau in picioare in incercarea de a vedea ceva pe monitoarele indepartate, caci vederea spre scena era blocata de cortul de sunet, de schelele publicitare sau de portile si gardurile ce separau cele trei categorii. Se adauga sonorizarea slaba din prima seara, lipsa boxelor in zona Normal, pretul umflat al jetoanelor (pe care nu-ti mai puteai recupera banii, la final), rabdarea dusa la extrem asteptand la cozile de la jetoane, bere si toalete... toate elementele necesare pentru a crea o atmosfera generala de nemultumire, dezamagire si chiar de scandal.
Ma asteptam ca in orice moment publicul revoltat sa darame gardurile ce ii privau de conditiile decente de care ar fi trebuit sa beneficieze; dar cum nu eram la Woodstock ’99, acesta avea sa reactioneze mai vehement ulterior, pe cale virtuala si, din cate se aude, chiar legala.
Ma asteptam ca in orice moment publicul revoltat sa darame gardurile ce ii privau de conditiile decente de care ar fi trebuit sa beneficieze; dar cum nu eram la Woodstock ’99, acesta avea sa reactioneze mai vehement ulterior, pe cale virtuala si, din cate se aude, chiar legala.
Izolata, insa, de acest context general trist si penibil, am avut sansa sa ma bucur de un sunet net superior (cel putin in a doua seara), de vizibilitate spre scena, de o atmosfera degajata si aerisita, de cozi nu la fel de dureroase ca „peste hotare” si sa asist la concertele unor trupe straine pe care le pandeam de ceva vreme.
REZIDENT EX
Vocea zdrobitoare si neschimbata a lui Ovidiu Ioncu Kempes, furnicaturile provocate de timbrul sau inconfundabil alaturi de valuri de nostalgie au marcat inceputul festivalului pentru mine. Acelasi feedback pozitiv aveam sa-l remarc si in randul publicului din fata scenei care aplauda si canta alaturi de trupa refrenele unor piese ca „Brigadierii” sau „Povestiri din gara”. Sunetul slab care a dominat intreaga seara nu i-a impiedicat pe Rezident EX sa insufleteasca atmosfera, fiind admirabil modul in care reusesc sa mentina spectatorii conectati in permanenta la ce se intampla pe scena. Vali Potra (Blazzaj) l-a suplinit cu succes pe Florin Cvasa la tobe, in timp ce Matthias Lange (chitara), carismatic si volubil, a contribuit din plin la dialogul cu publicul, surprinzandu- ne cu glume si chiar cu expresii mai putin ortodoxe invatate in romana.
ENSLAVED
Pe fundalul piesei The Sleeping Gods si-au facut aparitia pe rand norvegienii de la Enslaved, headlinerii de drept ai primei seri - Bekkevold la tobe, Larsen la clape, Ivar si Grutle, salutand amandoi publicul, si Arve Isdal la chitara principala.
Ma asteptam ca flirtul trupei cu un stil din ce in ce mai digerabil, imbinand reminiscentele viking/black metalului cu elemente melodice si progressive, sa dea nastere unui setlist concentrat pe ultimele materiale ale trupei; fapt ce m-a bucurat, personal, fiind incantata de progresul muzical al trupei de-a lungul timpului, pastrandu-si cumva amprenta si mistica aparte.
Muzica lor se traduce si s-a tradus si pe scena Rock the City printr-un echlibru intre elementele muzicale extreme folosite timpuriu, pe de-o parte, si aportul ulterior de melodie, intre vocea raspy/screaming a lui Grutle si cleanul excelent al lui Larsen, intre tremolourile specifice si instrumentalul atmosferic, cu pasaje expansive ori acustice. De altfel, un parcurs oarecum natural des intalnit in randul unor trupe ajunse la maturitate care tind sa se concentreze mai mult pe concept, pe idei, nemaiapeland la agresivitatea de odinioara pentru a le exprima.
Muzica lor se traduce si s-a tradus si pe scena Rock the City printr-un echlibru intre elementele muzicale extreme folosite timpuriu, pe de-o parte, si aportul ulterior de melodie, intre vocea raspy/screaming a lui Grutle si cleanul excelent al lui Larsen, intre tremolourile specifice si instrumentalul atmosferic, cu pasaje expansive ori acustice. De altfel, un parcurs oarecum natural des intalnit in randul unor trupe ajunse la maturitate care tind sa se concentreze mai mult pe concept, pe idei, nemaiapeland la agresivitatea de odinioara pentru a le exprima.
Riitiir, piesa care da numele celui mai recent album, alaturi de epicele Roots of the Mountain, Ethica Odini sau Ruun au facut deliciul serii, norvegienii culminand nimicitor si, totodata, surprinzator si multumitor pentru fanii perioadei „mai raw”, cu Allfáðr Oðinn. Aprecieri reciproce au marcat finalul concertului, cu aclamari patimase din partea publicului si vorbe frumoase si plecaciuni din partea norvegienilor.
Setlist
1. The Sleeping Gods (intro)
2. Riitiir
3. Ruun
4. Ethica Odini
5. Roots of the Mountain
6. Convoys to Nothingness
7. As Fire Swept Clean the Earth
8. Allfáðr Oðinn
HEAVEN SHALL BURN
Cam greu sa mai digeri dupa concertul senzational al celor de la Enslaved o ora de melodeath rapid imbinat cu metalcore. Parca intrase mai bine acum un an la Brutal Assault cand ii vazusem pe nemti intr-un show nu cu mult diferit, insa ceva mai convingator si intr-un context mai potrivit.
Iconoclast mi-a atras atentia candva, facand din Heaven Shall Burn una dintre putinele aparitii decente si credibile in materie. Daca nu esti, insa, fan al genului, ai toate sansele sa fi iritat de la al treila, patrulea riff cheesy, lasandu-ti impresia unei muzici simpliste si generice, iar prestatia lor live pe intr-atat de liniara si plictisitoare. Cumva mi-au dat impresia ca se straduiesc prea mult si ca nu reusesc sa obtina decat 50% din rezultatul muzical urmarit; valabil si pentru feedback.
Toate aceste remarci nu-i face, in schimb, mai putin profesionisti pe scena, concertele lor fiind mereu unele dintre cele mai intense la care am asistat, publicul roman reactionand si el pe masura, angajandu-se in circle pituri de dimensiuni mai reduse, respectand proportiile celor prezenti.
Fara indoiala, climaxul concertului l-a reprezentat piesa Endzeit, urmat de Black Tears, un cover excelent dupa Edge of Sanity, screamingul isteric al lui Bischoff potrivindu-se ca o manusa cu instrumentalul neabatut de la cel original. In aceeasi nota cu norvegienii,HSB si-au luat ramas-bun de la public arborand steagul Romaniei si adresand multumiri in romana.
Posteaza pe pagina mea de Twitter
Posteaza pe pagina mea de Facebook
Posteaza pe pagina mea de MySpace
Trimite pe YM
Trimite pe emailAlte articole din Concerte
Scandal – „Payback Days Romanian Tour”, cap...
Crippled Black Phoenix cu The Devil’s Trade în ...
The Hives - Bucharest GreenSounds Festival 2018
Judas Priest la București – amintiri din „Epo...
Layne Staley a murit, dar Alice In Chains trăieș...
Stone Sour infiltrează Europa
„Crazy World Tour” – alt concert criminal cu...
Am luat maşina timpului până la Quantic, la pet...
TOP 2017
• Cadaveria: heavy metal cu zâmbetul pe buze
• Paul Dean (Jerusalem): from John Mayall to Ian Gillan - the story of Jerusalem
• Dizzy Reed (Guns N'Roses): It takes time to make a record
• Buday Tamás (Tormentor, Nifelheim): being true and honest to each other and never let a system to tell you who you are and what you are capable of
• Festivalul Celtic Transilvania 5 sau fabrica de rockeri de la Beclean; interviu cu Narcis Mureșan
• Magazinu’ 51: Întotdeauna am preferat scena mare în locul pivnițelor
• Ionuț Șolescu „Shole” (Crize): o lume mai bună, curaj și verticalitate
• Sofia Sarri: traiul aproape de natură m-a făcut să fiu mai mult un spectator
• Scandal – „Payback Days Romanian Tour”, capăt de linie în Bucureşti, cu BKS şi Heresy
• Crippled Black Phoenix cu The Devil’s Trade în deschidere – muzică de salon dintr-o eră inexistentă
• The Hives - Bucharest GreenSounds Festival 2018
• Judas Priest la București – amintiri din „Epoca de Aur” – trăiri contradictorii
• Layne Staley a murit, dar Alice In Chains trăiește
• Stone Sour infiltrează Europa
• „Crazy World Tour” – alt concert criminal cu Scorpions în Bucureşti, ultimul sau nu
• Am luat maşina timpului până la Quantic, la petrecerea cu Scandal – 20 de ani, Damage Case şi Magazinu’ 51
Symphony X - Iconoclast (17.06.2011)
Nota utilizatorilor 8.6
1. De acord ca vocea lui Kempes ramane la loc de cinste dar trupa e destul de slabuta, zic eu, cu Cargo suna mai bine! 2. Enslaved au fost trupa zilei, am avut sentimentul ca insusi Richard Wagner si-ar fi pus amprenta pe compozitiile lor pline de substanta, melodicitate si agresivitate. O forta simfonica si conceptuala de invidiat! Ma gandeam la aberatia lui Burzum cu ,,masquerade era " a trupelor de black metal. Personal, din tot ce am ascultat live si inregistrat cu aceste trupe, printre care se numara si Enslaved mi-a placut cam tot, fara retineri. Traiasca ,,masquerade era"! Despre Heaven shall burn nu am nimic de zis, e o trupa de ora 1-2 dupa -amiaza la festivalurile mari, suna monoton, copiaza la greu din Pantera, Machine Head etc si este doar o alta improvizatie , al doilea an la rand pentru a umple programul rock the city. Regret ca am pierdut cel putin 1/2 ora de Enslaved pentru ca ar fi cantat cel putin 1:30 daca erau headlineri, mai ales ca s-au simtit bine, le-au placut publicul si atmosfera. Asa, am stat si am depanat povesti cu prietenii despre trupele mari ale caror sounduri le recunoasteam in Heaven shall burn si am plecat cu speranta ca o sa fie mai bine alta data..
Intr-adevar, organizarea a lasat mult de dorit.Eu am avut proasta inspiratie sa-mi cumpar bilet la Silver,dupa experienta neplacuta de anul trecut ziua 2 de la Golden, cand cumparasem biletul pentru Godsmack,care de altfel nu au mai venit si am inghitit nepermis de mult praf.Nu am stiut ca vor amplasa altfel si am luat teapa... Din fericire in prima seara ni s-a permis sa intram la Golden si nu am ratat Enslaved, despre care nu stiam prea multe,dar care m-au uimit si m-au facut sa-i iert pe organizatori ca ne-au umilit in ziua a 2 a si n-am vazut mai nimic din prestatia celor de la Bullet , care (by the way)parca nu prea aveau chef,singurul care a incercat sa salveze situatia era basist-ul si desigur Rammstein, care sunt niste profesionisti si au prestat....nemteste. Oricum,Ice Dale a fost demential si intr-adevar cei de la Enslaved cred ca s-au simtit bine,chiar daca nu au avut un public foarte numeros.Despre Heaven Shall Burn, mai nimic de zis.Dupa a cincea melodie, deja simteam nevoia sa plec,fiindca voiam sa raman cu gustul celor dinainte.
heaven shall burn chiar si-a meritat locul si ora pe scena. asa am scutit cei 50 de lei rezervati taxiului fantoma, c-am prins tramvaiul.