Rockin' Transilvania ziua 1

Se pare ca prima editie a festivalului Rockin’ Transilvania desfasurata anul trecut nu i-a dezamagit pe organizatori, respectiv Casa de Cultura a Municipiului Sibiu, astfel incat in 2009 s-au pregatit pentru tura a doua. Cu cinci trupe straine si o serie de trupe romanesti angrenate in asa-numita W:O:A Metal Battle Romania, festivalul s-ar fi dorit un eveniment reusit, care sa umple Stadionul Municipal. Nu stiu exact daca vremea destul de rece, pretul mult prea ridicat pentru oferta (e drept, cinci trupe straine, dar din care niciuna nu e sau nu mai e pe val, nici macar capetele de afis) sau pur si simplu dezinteresul general intr-o perioada ce abunda in concerte a facut ca sambata la ora 13 sa fie pe stadion mai mult membri din trupe si din echipa organizatorica decat spectatori.

Dupa mai bine de o ora de intarziere din diverse motive (vantul puternic cred ca a fost unul din ele), Metal Battle Romania a insemnat cate un concert scurt, in jur de 4-5 piese, al trupelor Betrayer, Fortuneteller, L.O.S.T., R.U.S.T., Thunderstorm, X-Plod si Spectral, miza fiind participarea la Wacken 2009. Nu stiu cat ar fi contat participarea efectiva in mijlocul atator altor trupe anonime pentru publicul mondial, dar experienta in sine plus sansa de a vedea un mare festival a determinat trupele romanesti sa se prezinte cum au stiut ele mai bine. Juriul a fost alcatuit din oameni de presa, organizatori, vocalul de la Superbutt si chitaristul de la Contradiction. Castigatori la puncte au iesit pustii de la X-Plod; nu stiu cat de pertinenta a fost decizia tinand cont de faptul ca vremea si intarzierea din program m-au facut sa ma retrag la caldurica un timp, dar mi s-a parut ciudat ca din clasamentul citit la final a lipsit Thunderstorm.

Superbutt

Despre Superbutt auzisem cate ceva pana la aceasta prima ascultare, asa ca eram destul de curioasa in legatura cu modul in care canta trupa maghiara. Cum vantul naravas a impiedicat ridicarea de bannere in spatele scenei, cei patru au avut ca fundal albastrul cu nori si asa avea sa ramana pana la final. Destul de eterogen a fost genul abordat, de la pasaje dure gen nu-metal in care vocea mai mult recita rastit decat canta, la piese in care Iron Maiden se detasa ca principala influenta, nelipsind insa si o piesa in directia Skyclad. Ungurii nu m-au lasat fara cuvinte, dar au fost o prezenta placuta, antrenanta (daca ar fi avut pe cine antrena) si diversa. Mi-au placut deci si m-au determinat ca, odata reajunsa acasa, sa caut cate ceva din discografia lor. Fara a cataloga ceea ce au cantat ca un stil anume, pot concluziona cu un citat preluat (si de ei) de la Neil Young: „keep on rockin’ in a free world”.

Korpiklaani

Pe Korpiklaani ii mai vazusem si stiam la ce sa ma astept: folk metal in genul Finntroll, multa buna-dispozitie (cred ca vocalul a zambit si a ras in continuu), muzica venita din suflet si un mod anume de a transmite, chiar si atunci cand versurile nu sunt in engleza. Vioara electrica si acordeonul s-au „asortat” cu craniul de cerb ce decora microfonul si in orice moment ma asteptam ca din spatele tobelor sa iasa un mic troll care sa se alature dansului de pe scena. Si prin public, asa putin cum era (cam 300 de suflete), au fost cativa rockeri cu chef de dantuiala si topaiala, asa ca niste hore in forma incipienta tot s-au format; nu a fost greu mai ales pe piese ca Vodka, Korpiklaani, Happy Little Boozer, Hunting Song sau Beer Beer. Ceea ce mi-a placut mie in mod special, in afara de atmosfera simpatica pe care trupa a creat-o pe scena si in public, au fost energia contagioasa a vocal-chitaristului Jonne Jarvela si partiturile acordeonului lui Juho Kauppinen care au reusit sa transmita excelent spiritul cantecelor populare finlandeze. In plus, am observat cu amuzament indemnurile la dedari bahice, usor de exprimat cand vii din extrem de scumpa Finlanda intr-o tara in care nu trebuie sa dai 6 euro pe o bere...

In Extremo

Desi In Extremo ar fi trebuit sa fie cea mai aclamata trupa de sambata seara tinand cont de vechimea ei, am constatat ca o parte din public a parasit stadionul inainte de inceperea concertului sau. Apoi mi-am dat seama si de ce; in ciuda utilizarii unor instrumente „exotice”, precum cimpoaiele si alte instrumente de suflat, care au adus diversitate si o nota speciala, muzica aratata in concertul de fata de In Extremo a fost destul de monotona. Placuta, dar cu aproape nimic iesita din comun. Faptul ca au incercat si au reusit sa transpuna folclor german pe ritmuri metalice nu a fost suficient pentru a acoperi lipsa unor chitare solide. Mi-au placut Himal Tempore, Nymphenzeit, In diesem Licht si Rasend Herz. Nu mi-a placut En Esta Noche si felul in care s-a deformat o limba nestapanita suficient cat sa fie cantata. Mi-au placut prezenta scenica a trupei, prin miscari si vestimentatie, atmosfera medievala si modul in care s-a prezentat vocalul Michael Rhein (Das Letzte Einhorn), carismatic si in forta. In schimb linia melodica vocala a fost destul de deficitara, cam in stilul Rammstein; nu pot spune ca m-a agasat, dar nici nu m-am repezit la standul cu „bunatati” sa le achizitionez albumele.

Am parasit stadionul cu speranta ca duminica sa fie mai multa lume si ca trupele sa starneasca mai mult interes. De asemenea speram ca sunetul sa fie la fel de bun, pentru ca daca prima zi a festivalului a avut ceva minusuri, cu siguranta calitatea sonorizarii nu s-a numarat printre ele. Bun la Superbutt si Korpiklaani si foarte bun la In Extremo, sunetul n-a avut un volum exagerat, in schimb a compensat prin claritate.