Therion la Bucuresti

Si a fost Therion pentru a patra oara in Romania, insa, ca de fiecare data, cu acel ceva in plus care te va face sa mergi si a cincea oara, pentru a afla raspunsul la intrebarea – ia sa vedem, acum ce mai e nou?

Dar, sa o luam pe rand.

Mai intai, in fata unei audiente nu foarte numeroase si destul de neobisnuite pentru concertele „clasice” ale genului, s-au manifestat spaniolii de la Antalgia, cu o prestatie nu lipsita de energie, dar definitiv lipsita de o voce/prezenta feminina pe masura. O trupa de metal progresiv cu o prestatie tehnica live corect executata, fara a straluci insa. De remarcat The Invisible Mechanism, o piesa care a incalzit atmosfera si a deschis apetitul pentru actul II.

 

Antalgia
 

Un act doi de data aceasta french style, cu parizienii de la Elyose in prim-plan. Tot cu voce si prezenta feminina care nu a trecut neremarcata, francezii au incarcat atmosfera cu acordurile de industrial/gothic ale unei trupe omogene, cu o prestatie live densa. Vocea exuberantei Justine a constituit preludiul potrivit pentru ce avea sa urmeze. Élévation si Le Libérateur au reprezentat un antreu numai bun pentru festinul acustic ce ne astepta.


 

Si a fost Therion…

Cu un mise-en-scène  de cabaret frantuzesc interbelic, membrii trupei si-au facut aparitia in fata unui public deodata numeros si entuziast.
Dupa O Fortuna din debut, vine prima portie de fleurs du mal – Poupée de cire, poupée de son, primita intr-o maniera cumintica, dar mai  bine decat ma asteptam, de fanii eterogeni din fata scenei.
Insa au fost date uitarii orice resentimente francofobe ale fanilor true, cand s-au revarsat in cascada Sun of the Sun, Via Nocturna si The Flight of the Lord of Flies (care a beneficiat de o executie de exceptie a chitaristului  Christian Vidal). Dupa inca un interludiu de fleurs (J’ai le mal de toi) si povestea lui Betty Mars, narata de Cristofer pe indelete, am intrat in partea cea mai consistenta si intensa a showului: cu o Lemuria care a trezit valente de tenori si soprane in fiecare dintre noi, atmosfera s-a incins (din pacate nu numai la figurat) odata cu Wine of Aluqah, pentru a atinge climaxul la The rise of Sodom and Gomorrah. Dupa prima revenire pe sceana, (The Wondrous World of Punt si The Blood of Kingu) a urmat apoteoticul To Mega Therion, pentru a te face cu adevarat sa-ti para rau ca s-a terminat.


 

De aceasta data, cum era de altfel de asteptat, amprenta intregii prestatii a fost data de noul album, Les Fleurs du Mal, care s-a regasit sub diverse forme de-a lungul celor doua ore de show Therion: acum un chanson melancolic, mai apoi raspunsul lui Cristofer la intrebarea obsedanta (banuiesc) de ce cover-uri in franceza? (pentru ca toata lumea scoate cate un Best of dezolant cand isi aniverseaza 25 de ani de cariera si pentru ca nu casa de discuri sau trendul trebuie sa decida cum sa sune un album, ci trupa insasi – spre aprobarea unanima a publicului, chiar si a celor sceptici si alergici la „Therion in fraceza”) , apoi o relatare semi-ironica a demersului de obtinere a creditului bancar pentru finantarea albumului sau povestea tragica a sinuciderii lui Betty Mars, care a inspirat preluarea lui J’ai le mal de toi.

A fost un show intens, cald, deschis, interactiv si reactiv (puteti ghici cum reactioneaza spontan 1200 de romani cand afla ultima veste, chiar de la Johnsson, ca Ungaria a disparut de pe harta?) si chiar business oriented (am aflat astfel ca pana in ianuarie, considerand ritmul de pana acum al vanzarilor albumului, veniturile din vanzari vor atinge cheltuielile de productie a ultimului album). Am plecat cu bucuria ca am vazut din nou un Therion care a impartasit cu generozitate, in cadrul unui eveniment organizat bine, pasiunea pentru muzica creata din convingere.