Tuska Open Air Festival 2008

Eram cu ochii pe festival inca de la inceputul anului si am facut tot posibilul sa merg, cu sau fara press pass. Din nefericire nu am putut obtine un press pass insa am mers oricum. Nu aveam cum sa ratez acest festival, care pentru mine a fost cel mai important eveniment al acestei veri. Am aflat din timp ca festivalul are 3 scene si ca pe doua dintre ele concertele se tin in acelasi timp, mai exact scena Sue si scena Inferno (numele provin de la cele doua reviste dedicate metalului si rockului care se publica in Finlanda). Stiind asta, a trebuit sa ma gandesc bine la ce urmeaza sa vad cu ceva timp inainte, si am fost cat de cat norocoasa ca nu am fost nevoita sa fug de la o scena la alta. Tuska este de asemenea printre putinele festivaluri unde poti sa iti aduci „consumatia alcoolica” de acasa, atata timp cat o aduci in recipiente de plastic, din motive lesne de inteles. Mi se pare cat se poate de logic avand in vedere cat de scumpa este bautura in baruri peste tot in Europa si mai ales in Nordul Europei. Inauntru perimetrul festivalului era amenajata o zona speciala, unde se vindea bere la halba, insa era mai scumpa si nu iti dadea libertatea sa te plimbi cu sticla in mana de la un concert la altul.

Un alt lucru care tin sa-l precizez este ca dupa fiecare zi de festival existau si alte concerte in baruri colaboratoare cu organizatorii evenimentului, insa n-am reusit decat sa ajung la unul dintre aceste concerte si anume la Before the Dawn care se tinea in Virgin Oil Co.

In ceea ce urmeaza am sa va prezint, din punctul meu de vedere, si subliniez, din punctul meu de vedere, atmosfera si concertele care au avut loc la acest festival in Helsinki.

Ziua 1

Vineri 27 Iunie 2008, orele 13 – o mare de oameni care mai de care cu pleata in vant, lantul la pantalon si bautura in mana se pregateau entuziasmati sa treaca de check line si sa se bucure de tot ceea ce inseamna metal.

Prima formatie pe care am apucat sa o vad a fost Amon Amarth. Desi au fost a doua formatie care a cantat pe scena principala in acea zi, pot sa spun ca ei au fost cei care au demarat festivalul cu adevarat. In jurul meu toata lumea  ridica drinking horns-urile in aer si cantau alaturi de formatie. Apogeul concertului a fost piesa Death in Fire; un mosh pit de zile mari s-a incins iar lumea era cat se poate de extaziata. Cei de la Amon Amarth ne-au mai incantat si cu piesele cheie ale carierei lor: Pursuit of Vikings, Fate of Norns, si binenteles, Cry of the Black Birds. Un concert care te-a facut sa te simti cu adevarat printre nordici.

Amon Amarth

Din nefericire n-am apucat sa ajung la nici una dintre celelalte doua scene, insa am ascultat de pe iarba The Sorrow care suna excelent, desi nu sunt tocmai formatia care m-ar face sa le cumpar albumul.

Urmatorii pentru acea zi au fost Carcass. Nu cred ca e o formatie care are nevoie de introducere si nici de lauda. Concertul a fost perfect. Desi aparitia scenica nu a fost foarte activa, simtindu-se lipsa de concerte ale formatiei, muzica si soundul a fost unul 100% Carcass. Piesele care imi vin acum in minte, in ceea ce priveste playlist-ul, sunt No Love Lost, Corporal Jigsore Quandry si Symposium Of Sickness. In concluzie, a fost un concert care as fi regretat enorm sa-l fi pierdut!

Entombed a fost urmatoarea formatie la care, literalmente, am fugit sa-i vad. Cu un intro sugestiv cei de la Entombed au creat o atmosfera incendiara. Concertul s-a tinut pe scena Sue, care era un cort imens printre copacii aflati in preajma ei. Daca nu erai foarte atent puteai sa zici ca te afli intr-o sala de concert unde death/trash-ul primeaza la voltaj maxim.

Ultima formatie pentru 27.06.2008 a fost Dimmu Borgir. Este formatia de black metal cea mai cunoscuta, probabil cea mai bine platita si nu in ultimul rand un must see. Din cate am observat inca isi promoveaza albumul In Sorte Diaboli prin piese ca The Serpentine Offering si The Invaluable Darkness. A fost foarte interesant sa ii vad, mai ales ca a fost printre primele formatii de black metal de care am auzit acum multi, multi ani. Show-ul a fost cu adevarat incendiar, sound-ul a fost clar si selectia de piese cu adevarat reusita. Piesa cu care au inceput concertul a fost Spellbound (by the Devil), continuand cu In Death's Embrace, Progenis from the Great Apocalypse, si nu in ultimul rand, cover-ul Burn in Hell. Un show foarte reusit si care a meritat toata atentia. Bravo lor!

Dimmu Borgir

Ziua 2

Din nefericire nu am reusit sa prind trenul sa reusesc sa ii vad pe cei de la Kalmah. Sotajumala (War God) au fost urmatorii pe lista mea. Finlandezii acestia m-au surprins prin brutal death metal-ul pe care il promovau la voltaje asurzitoare in still Devourment si Psycroptic. Au facut un spectacol cat de poate de bun pentru o trupa aflata la prima lor participare la Tuska Festival. Prezenta scenica si comunicarea cu publicul au fost cam slabute, insa au compensat sound-ul si rifurile tehnice de death metal. Baietii au venit, ne-au „brutal”-izat si ne-au pregatit spiritele pentru ceea ce urma sa fie cel mai bun concert al festivalului – Behemoth.

Behemoth

Chiar din timpul concertelor Sotajumala si Kiuas metalistii s-au imbulzit in fata scenei principale unde polonezii de la Behemoth lucrau la sound check. In momentul in care Nergal, Orion, Inferno si Seth au urcat pe scena pe ritmurile piesei Slaves Shall Serve, marea de oameni s-a dezlantuit intr-un mosh pit de proportii in mijlocul publicului. Piesele urmatoare au fost Demigod, Prometherion, At the Left Hand ov God si Anthichristian Phenomenon, sound track-ul perfect pentru nebunia care incepuse acolo. Pieasa care a calmat cat de cat spiritele a for From the Pagan Vastlands, poate pentru ca publicul mai tanar nu este prea familiarizat cu perioada black metal a formatiei. Au urmat piese precum, Christgrinding Avenue, As Above so Below, Conquer All care au facut ca devil's horns sa fie un constant iar pletele sa se incalceasca din ce in ce mai tare. Piesa de incheiere a fost Chant for Escaton 2000 unde extazul, urletele si spiritul metal au atinst apogeul. Dupa urlete disperate „We Want More!” Behemoth s-au intors pe scena pentru a pune si mai mult jar pe focul din spiritele publicului. De data aceasta metalistii au ales un cover Turbonegro, nici mai mult, nici mai putin decat piesa I Got Erection. Belive it or not acest cover parea a fi o piesa 100% sub semnatura Nergal & co. A fost cu adevarat un spectacol. Spun SPECTACOL, deoarece nu a fost doar un show de lumini si sunet si ne-a facut pe cei mai multi dintre noi sa ne simtim unul cu formatia. Nota maxima pentru ei!

Behemoth

Dupa acest show incendiar aveam de ales intre Noxa si Ghost Brigade. Am zis ca le dau o sansa indonezienilor de la Noxa. Si bine am facut. Auzisem ca acesta este primul lor concert in Europa si ca au un still grind/brutal death metal. Ajunsa dupa primul sfert al concertului am rams complet uimita cat de cat de bine putea sa sune, chiar si din afara cortului. Prezenta scenica excelenta, sound-ul fara probleme si au tinut-o tot intr-un death timp de 45 de minute. Daca va mai exista ocazia sa-i vad, ma voi duce cu nerabdare.

Am reusit sa sar peste Fields of the Nephilim, deoarece nu se incadreaza in muzica pe care o ascult, am stat totusi sa vad ce pot si acestia, dar mai mult decat o prezenta scenica excentrica nu au reusit sa ofere, deci nu au putut sa ma faca sa stau; asa ca i-am ascultat in continuare stand la coada la hot dog (hot dog, care e aproape la fel de ieftin ca la noi!)

Fields of the Nephilim

In urmatoarele zeci de minute am avut de ales intre Dream Evil, Discard si stat pe iarba la un Smirnoff alaturi de prieteni. Ei bine, am incercat sa combin placutul cu si mai placutul. Am ascultat tot concertul Dream Evil stand pe iarba aproape de scena unde cantau. Nu sunt adepta power metalul asa ca m-am odihnit putin pentru ce urma.

Nici nu am apucat bine sa-mi revin, mai ales dupa cele 3 formatii de death pe ziua aceea, ca am fost impinsa, la propriu, catre scena mare. Kreator urma sa inceapa in cateva minute. Nici n-au inceput bine ca eram deja in mosh pit fara sa am ceva de spus. Am reusit sa ies din multimea de oameni si sa ma retrang in spate sa ma pot bucura de sunet. Nu e prima oara cand ii vad pe cei de la Kreator, asa ca, pot sa zic ca nu s-au schimbat de acum doi, de cand i-am vazut ultima oara. Acelasi thrash metal care te pune pe mosh pit-uit daca pot sa zic asta. Printre piesele pe care le-au promovat au fost Enemy of God, Chosen Few si bineinteles Impossible Brutality.

Nu am rezistat la tot concertul Kreator, fiind nevoita sa fug catre cortul unde Primordial se pregateau sa ne incante. La fel de multa imbulzeala si nebunie. Am ajuns cu chiu cu vai cat mai aproape de scena sa ii revad pe irlandezii intunecati. Desi este o formatie care se digera mult mai bine intr-un club, datorita atmosferei si soundului intunecat, cortul a substituit excelent sala de concerte. Printre piesele cantate se numara si As Rome Burnes, The Song of the Tomb, Sons of Morrigan si Jorney's End. Din nefericire n-am reusit sa raman pentru tot restul concertului, simtind nevoia sa stau jos sa ma pregatesc fizic si sufleteste pentru ce ma mai astepta....

Primordial

Morbid Angel au fost cei care au incheiat ziua de sambata. Pe tot parcursul concertului nu am putut sa fiu atenta la altceva decat la ce se intampla pe scena si ce auzeam. Toti cei unsprezece mii de oameni erau in jurul scenei principale: cantau, dadeau din pleata si se aruncau unii in altii,si in acelas timperau total hipnotizati de ce se intampla pe scena. David Vincent stie sa stapaneasca publicul si sa faca o atmosfera cu adevarat metal. La un moment dat simteam ca nu ma mai pot tine pe piciare de la oboseala, insa Morbid m-a facut sa uit de toate aceste detalii. In momentul in care Trey Azagthoth a inceput, n-am mai rezistat si m-am aruncat in mosh pit. Poate nu cea mai inteleapta decizie, insa a meritat. Imi amintesc de anii adolescentei cand ascultam Morbid Angel pe caseta si acum am ajuns sa vad Where the Slime Live, Lord of  All Fevers si Plague live. Multumesc Morbid pentru un concert excelent!

Morbid Angel

Ziua 3

Duminica -  o zi in care te relaxezi...ei bine, nu si pentru metalistii adunati in parcul Kaisaniemi pentru a incepe ultima zi din acest festival. Pe fetele multora (si a subsemnatei) se citea de la mare distanta mahmureala si noaptea petrecuta in bar la bere sau la inca un concert. Cu chiu cu vai, care mai de care mai incet la pas am intrat in zona festivalului.

Initial am vrut sa revad Korpiklaani, insa nu au mai cantat deoarece compania aerina cu care au zburat le-a pierdut echipamentul si au fost inlocuiti de localnicii de le Before The Dawn, pe care ii vazusem cu o seara inainte. Am mers cu pasi inceti dar siguri catre calalalt cort unde Job For a Cowboy incepusera sa cante. Inca de cand am auzit de ei mi s-a parut ca au un nume interesant, asa ca le-am acordat cateva piese sa ma impresioneze, insa nu au facut-o. Asa este, nu poti sa iti placa toti.

Killswitch Engage au fost primii care au cantat pe scena mare. Nu sunt fana a metalcore-ului asa ca nici pe ei nu am rezistat sa ii vad. Adevarul este ca am ascultat foarte mult muzica lor, doar As Daylight Dies inainte sa plec catre Finlanda. Nu pot sa relatez mare lucru pentru ca nu mi-au trezit deloc interesul, asa ca voi trece peste asta si va dezvalui ce am vazut in continuare.

Dying Fetus...now that was brutal! Una dintre formatiile care mi-au deschis apetitul pentru brutal death metal acum cativa ani, m-a facut sa ma aventurez la inca un mosh pit („tatuajele” vinetii m-au tinut mai bine de o saptamana). Un show excelent, desi marea parte a publicului era ori la cortul unde Shade Empire canta, ori pe iarba. Public putin, predominat de masculi care mai de care cu tricouri mai gore. A fost un concert „in familie”, unde putinul public a facut atmosfera 1 la 1 cu formatia. Printre piesele din playlist au fost si Kill your mother/Rape your dog, Blunt Force Trauma si Praise the Lord. Asta da concert cult!

Dying Fetus

Sonata Arctica urma, insa sincera sa fiu nici nu m-am deranjat sa ii vad. Este una dintre formatiile acelea care pur si simplu nu imi ofera nimic. Vedeam, de unde ma relaxam pe iarba show-ul de lumini si multimea predominata de fete care urlau piesele din tot raunchii. Nu imi amintesc nici o piesa, insa sunetul a fost foarte bun, auzindu-se foarte clar chiar si la 200 de metri distanta, unde ma aflam eu.

Tot timpul, de cand am aflat de programul festivalului m-am gandit ca va trebui sa iau o decizie cu privire la ce o sa vad in continuare: Nile sau Tyr. Ambele formatii imi plac foarte mult, insa pana la urma am zis the hell with it si am mers catre cortul Nile. Ajunsa acolo George Kollias tocmai ce facea sound check-ul. A fost extrem de interesant sa aud un drumm solo de cea mai buna calitate. Asteptam cu nerabdare sa inceapa sa cante si deja uitasem de Tyr.  Nile au inceput in forta cu  piesa care intituleaza si cel mai recent album si anume Ithyphalic. Din nou, atmosfera prezenta si la Dying Fetus a revenit, deoarece ca si mai inainte lumea era destul de putina, cei mai multi stand deja in fata scenei principale. Au urmat piese ca Sarcofago, Lash to the Saves, Layed Fire Upon Apep si The Essential Salts. Americanii au stiut cum sa faca un show cu adevarat brutal. Karl zambea non stop, Dallas ne incingea la mosh pit si surpriza cea mai mare, pentru mine, noul basist. Ma asteptam sa il zaresc pe Joe Payne. Poate ar fi trebuit sa fiu mai la curent cu schimbarea componetei. Chris, noul basist nu face deloc simtita lipsa lui Joe. Urmatoarele piese in playlist au fost Annihilation of the Wiked si Black Seeds of Vengence si cam atat. Toata lumea se grabea, publicul si formatiile, sa prinda ultimul concert al zilei si anume – SLAYER!

Nile

Slayer! Ar trebui sa ma opresc aici pentru ca am zis totul. Au fost la fel de profesionali cum ii cunoastem si ne-au dat „drogul” de care aveam cu totii nevoie: Desciple, Dead Skin Mask, South of Heaven si binenteles Angel of Death. Daca ar trebui sa desciu tot concertul m-as impiedica in prea multe detalii, insa pot sa condensez totul astefel: 11 000 de platitori + crew si presa + toate formatiile de la back stage, Chemical Warfare, Ghost of War, Was Ensamble, Die by the Sword, The Eyes of the Insane, Post Mortem, Captor of Sins, Raining Blood, concertul care incheie cel mai bun festival Tuska din toti cei 11 ani de activitate...all in all Slayer si atat!

Slayer