W.A.S.P. la Bucuresti

Luni seara ma aflu din nou in incinta cortului din Arenele Romane si ma intreb daca acesta sta tot anotimpul rece aici sau este asamblat de fiecare data. Primul lucru de care sunt interesata este standul cu %u201Ebunatati%u201D, plin de tricouri usor scumpe pentru buzunarele romanilor. Ceea ce ma surprinde este lipsa totala din oferta a albumelor W.A.S.P., inclusiv a lui Babylon; pe langa faptul ca este vorba de un turneu de promovare a acestui ultim produs, pe afis scria clar: %u201Elansarea noului album%u201D. Unele voci spun ca stocul s-a epuizat pe drum, totusi imi pare rau ca nu am acum ocazia sa-l cumpar.

Nu trec multe minute dupa orele 20, cand o mie si ceva de oameni incep sa se agite, sa scandeze si sa aplaude, semn ca asteapta cu nerabdare inceperea concertului. Toate acestea se intetesc atunci cand Blackie Lawless & Co. apar pe scena, iar atmosfera incinsa arata ca lipsa unei trupe de deschidere nu se simte deloc. On Your Knees si The Real Me inseamna introducerea unui foarte bun concert W.A.S.P., iar de la L.O.V.E. Machine incolo nebunia ia amploare atat pe scena cat si in public.

De la inceputul anilor %u201980, W.A.S.P. a avut o existenta sinuoasa si o controversata alegere de exprimare artistica, Blackie fiind singurul din componenta initiala prezent si astazi in trupa. Nu este de mirare deci ca el e sufletul trupei si, in ciuda varstei, nu sta locului o clipa. Un bun atu al sau este, fara discutie, vocea, dar ceea ce impresioneaza cu adevarat este atitudinea si comportamentul expansiv. Colegii sai par astfel pusi putin in umbra, chiar daca sunt si ei foarte buni, in special basistul Mike Duda. Probabil preferatul pustoaicelor, aratosul Doug Blair, este si el foarte energic si pasionat de chitara sa, iar solo-ul din The Idol, piesa extrem de gustata de public, arata ca este un bun instrumentist.

Singurele piese de pe ultimul disc sunt Crazy si Babylon%u2019s Burning, iar aceasta din urma este una dintre cele mai reusite parti ale concertului, dublata fiind de videoclipul din fundal. Cateva din temele preferate ale trupei %u2013 politica, razboiul, lipsa tolerantei, valorile false, manipularea, decadenta societatii %u2013 se desfasoara in continuare pe scena si pe ecran, prin Wild Child, medley-ul Hellion / I Don%u2019t Need No Doctor / Sceam Until You Like It, Arene of Pleasure si Chainsaw Charlie.

Timpul trece fara sa iti dai seama atunci cand esti fascinat de personalitatea debordanta a lui Blackie, astfel incat constati cu surprindere ca, dupa ce asculti Take Me Up si participi activ la refrenul binecunoscutei I Wanna Be Somebody, trupa isi ia la revedere. Nu e greu de ghicit insa ca va urma un bis, mai ales ca cea mai mare parte a publicului striga entuziasmata. De aceea nu-i inteleg pe cei care o iau grabiti spre iesire... probabil pentru a evita o eventuala inghesuiala la garderoba, ceea ce clar este mai important decat revenirea trupei pe scena.

Nu dupa mult timp, ecranul afiseaza un text care prezinta in cateva cuvinte sangeroasa batalie de la Gettysburg si concluzioneaza ca in urma acelei zile Heaven%u2019s Hung in Black. Ultima piesa, Blind in Texas, pune punct unui concert la inaltime in care W.A.S.P. dovedeste ca este intr-una din cele mai bune forme ale sale, iar membrii ei, in special Blackie, mai au multe de spus. Dincolo de piesele in sine, alese parca prea putine dintr-o discografie bogata, conteaza enorm modul in care trupa stie sa le dea viata pe scena, iar din acest punct de vedere celor patru americani nu li se poate reprosa nimic.

Carcotasii ar putea spune ca o parte din vocile din spate si clapele au fost de pe banda, dar aspectul este minor si practicat la scara larga cand esti in turneu si nu in studio.

Evenimentul de fata ar putea concura la cel mai bun concert al anului, mai ales ca publicul este minunat. Dar sunetul are doua inconveniente: in general mult prea tare, in particular vocile se aud %u201Emurdar%u201D (si imi rezerv dreptul de a ma indoi ca aceasta este intentia); altfel instrumentele se aud foarte clar. Un plus pentru proiectiile video si altul pentru lumini %u2013 se poate deci sa nu fie discoteca la un concert rock, e nevoie doar de vointa si pricepere. Inca o data, ma nemultumeste lipsa CD-urilor. Si ca sa reiau o nedumerire mai veche: lume e destul de multa, jetoane nu se folosesc, totusi la bere nu-i coada...