stiri rock

TALBOT si TRAGIC: concert in Question Mark

TALBOT si TRAGIC: concert in Question Mark
Talbot, trupa estoniană de sludge/post-metal formată în 2008 în Tallinn, va concerta vineri 31 octombrie 2014 în clubul Question Mark din București. Fiind pentru a doua oară în capitală, Talbot au la activ două albume și un EP: Toundra (2008), EOS (2010) și Scaled (2013), concertând în această vară la festivalul Rockstadt Extreme Fest ce s-a desfășurat la Râșnov.

Formată din Magnus Andre (bass, synths, voce) membru fondator și Eugene Mikhaylov (tobe, voce) care s-a alăturat trupei în 2013, Talbot sunt considerați de către site-ul “The Sludgelord” ca pionieri ai genului. Concertul din Question Mark va fi deschis de către trupa bucureșteană Tragic. Înființată în 2006, Tragic a lansat în primăvara acestui an primul EP intitulat Cronos, fiind una dintre puținele formații locale ce urmează drumul deschis de trupe cunoscute de afară precum Amenra, Isis, Cult of Luna și chiar Talbot.

Ora de începere este 21:00 iar prețul unui bilet este de 20 de lei, disponibile doar la intrarea în club. Un concert organizat de Post-Rock.ro și susținut de Question Mark, INSRT Booking și HC.RO

Sursa: Vali - Post-Rock.ro


MAI MULTE DESPRE Tragic
Posted by H., at 21:43 |  October 01, 2014  | 0 Comentarii  | 2045 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: TALBOT si TRAGIC: concert in Question Mark

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri