concerte

Am luat maşina timpului până la Quantic, la petrecerea cu Scandal – 20 de ani, Damage Case şi Magazinu’ 51

Am luat maşina timpului până la Quantic, la petrecerea cu Scandal – 20 de ani, Damage Case şi Magazinu’ 51
TRUPE: Damage Case, Magazinu' 51, Scandal

 N-ar trebui să înşir prea multe în introducerea relatării unui eveniment care, prin natura muzicii dominante, s-ar descrie scurt şi la obiect. S-ar putea totuşi să alunec cu nişte faze în încercarea de a reconstitui atmosfera de sâmbăta trecută, 2 iunie, când trupa de punk-rock Scandal a aniversat 20 de ani de la înfiinţare. Grupul a vizitat astfel într-o mare formă Bucureştiul, unde a făcut anturaj pe scena din Quantic cu alde Damage Case şi Magazinu’ 51, băieţi cu activităţi constante pe-aici, sau în creştere. Ca să fixăm contextul, merg amintite de dragul vrăjelii nişte istorii. Una ar fi că scena punk din ţara asta nu are mare istorie de oferit, tot un fel de mâţă a lui Schrödinger e şi ea, există şi nu există în acelaşi timp, dar de prin prima parte a anilor ’90, s-au tot întâmplat episoade sporadice, pe care anumite găşti le ţin minte toată viaţă, deşi fundalul neclar, cu ceaţă şi balamuc, se amestecă cu prim-planul. Pe cei de la ZOB îi ştie toată lumea, i-au ştiut mulţi şi înainte de emergenţa în mainstream-ul firav cu logoul Atomic TV peste, dar şi mai mulţi după momentul ăsta, iar trupa lui Vlase cre-că tot cu underground-ul a ştiut cel mai bine de fapt, sau poate doar s-a rătăcit şi pe-aici şi pe dincolo, de dragul rătăcitului. Mult mai underground au fost cei de la Terror Art, care au explodat în 1993 şi au ales maniera mult mai acidă a punk-ului, pe care au dat-o pe faţă şi în proiectul Critica Radicală după 2000. Lucrurile astea se întâmplau în sud şi nu e niciun secret faptul că mişcarea punk din Craiova a fost foarte animată la un moment dat, în timp ce în vest, bineînţeles că Timişoara, grupurile organizate în jurul numelui Haos au avut cumva o activitate de pionierat între graniţele care ne interesează. La un deceniu mai târziu, tot acolo prindea formă un fenomen odios de frumos, care implica aripa mai dementă a punkului, cu crust, cu hardcore şi, evident că reprezentarea maximă a fost pusă în scenă de Pavilionul 32. Prin Braşov erau cei de la Pansament înregistraţi la captiolul „dezax”, iar în partea celalaltă, pare că tocmai grupul Scandal a băgat zona moldovenească pe hartă, adică Bacăul, făcându-l să figureze aici cu un soi de street punk, amestecat cu ska şi toate cele care ţin de good vibes. După o vreme, oamenii au dispărut de pe firmament, ca o parte dintre ei să se regăsească ulterior prin Londra, unde plecaseră să lucreze şi, să reformeze aleatoriu trupa într-un background destul de potrivit. Am făcut interviu cu unul dintre membrii iniaţiatori de la Scandal, cu basistul Vlad, băieţii au fost şi la radio la Sport Total FM, la invitaţia minunatului Drejan, au apărut şi în Vice cu ocazia show-ului aniversar pus la cale de Axa Valahă, deci nu cred că mai e necesară vreo poveste aici, iar dacă cineva se loveşte de-abia acum de curiozitate, ştie ce şi unde să caute. Cred că Scandal făcea pereche bună cu cei care au apărut mai târziu, băieţii de la Recycle Bin, care, din nefericire l-au pierdut pe fondatorul Pokemon mult prea devreme. Pe o schemă uşor mai agresivă şi cu istorie mai lungă, dar şi cu membri în mai multe locuri îndepărtate, este întotdeauna necesar de amintit numele Molotov Cocktail, sau alţi nebuni din timpuri şi mai recente, de prin Cluj-Napoca şi Ungaria ar fi Los Pogos, dar mai sunt totuşi o grămadă de menţionat… Poate Nişte Băieţi, pe care eu mi-i amintesc ca pe un cover band, E.M.I.L. când erau „mici” făceau lucruri foarte mişto, inclusiv în vremea când Underworld-ul se afla pe Kogălniceaunu… Şi numai cu locul ăsta mintea poate asocia o grămadă de chestii tari ca Dance Trauma, Pistol cu Capse, Sport Sângeros III, deci ne ducem înspre ska pur foarte uşor şi parcă ar merge menţionaţi şi Dead Ceauşescus şi să tot fie. Dacă ai cu cine să porneşti într-o acţiune de documentare, eu cred că se poate face o carte despre punkiştii de pe-aici. 
 
Îmi amintesc centrul Bucureştiului de-acum 15 ani când era foarte pustiu, drept urmare, numai bun de explorat, de pe la Tineretului până spre Romană, cum îmi plăcea pe-atunci să-mi fac traseul pe jos, la derivă, mă găseam imediat cu destui punkişti, dar foarte rar îi întâlneam pe cei de la care puteam să fac rost de muzica pe care n-o aveam deja, sau care să mă anunţe despre deplasările prin ţară pentru show-uri. De obicei îmi povesteau după ce se întorceau cine ce omor şi-a luat, ce cupluri s-au mai despărţit şi ce altă bătălie a avut loc, plus planurile de răzbunare. Cumva, cu „metalăii” m-am apropiat mai uşor că erau destul de cooperanţi la muzică şi pace, dar şi cu unii dintre ăştia păţeam tot felul de telenovele… «Te-am văzut cu „crestatul” ăla cu Exploited cu el, pe lângă Cişmigiu… Frate, tu ori eşti cu noi cu punkiştii!» Eu eram mereu pe-acolo doar pentru muzică şi bagabonţeală la relax, n-am putut pricepe conflictele. Dacă aveam chef de nenorocire, mă găseam cu ceva băieţi de la Dinamo şi rezolvam şi setea de conflict în lumea vişinie sau roşu-albastră, unde luai şi bătaie cât să nu-ţi mai doreşti, dar îţi făceai şi de cap când aveai cu cine. Apoi, am avut de-a face pentru o scurtă vreme şi cu câţiva „nazeri”, ca să nu mai înţeleagă nimeni nimic… Ce vină aveam eu că oamenii credeau în tot felul de maimuţe?! Acum, ca să ajung la alaltăieri, sâmbătă seara, când am ajuns cu maşina timpului la Quantic, am văzut câteva figuri din vremurile alea, figurile cu creste şi, mi s-a părut într-un mare fel să ştiu că unii încă mai sunt pe-aici, că despre alţii am auzit că i-a mâncat puşcăria, unii s-au dus şi dincolo şi despre alţi alţii, nu mai ştie nimeni nimic. Nu mai puteam să am vreun text cu oamenii pe care i-am văzut la Quantic, chiar nu ne mai cunoaştem, iar unii mi s-au prezentat pe nume când am dat noroc cu ei, nu că eu mi-aş fi amintit prea multe, dar ştiam că introducerea sigur mai fusese făcută cândva, într-un trecut nedefinit. Cum spaţiul de la Quantic e foarte mare şi pe-afară şi pe dinăuntru, mi-am văzut de treabă fără contact apropiat, ceea ce mi-a permis să mă bucur de nostalgii fix aşa cum îmi place, în ritm solitar, mai ales că veneam după o seară un pic grea. 
 
Mi-ar fi plăcut tare mult să fac un film documentar cu revenirea Scandal aici, 30 de minute sa fi fost, să încep de la warm-up party-ul care s-a întâmplat vineri seară la Trei Beţivi şi să continui cu diverse perspective de la concertul care a avut loc a doua zi. N-am făcut asta pentru că nu prea mai am chef să fac lucruri de una singură. Oricum, n-am mai ajuns la warm-up party, unde am înţeles că totul a decurs frumos, regulamentar, n-a mai fost pic de loc liber în cârciumă, s-a băut tot, a venit şi miliţia. Am auzit povestea cu miliţia din atâtea unghiuri încât nu ştiu ce valoare să-i atribui, dar e clar că nuanţele s-au compus conform tradiţiei, în final. Ce s-a întâmplat în următoarea zi la Quantic a reprezentat pentru mine unul dintre cele mai mişto evenimente la care am luat parte acolo, chiar dacă am văzut în trecut nişte concerte de ţinut minte în acelaşi loc, cu capete de afiş mult mai notorii care au umplut locul la refuz. Uite că petrecerea Scandal a fost mult mai surprinzătoare în formă şi conţinut. Oamenii s-au strâns cu zecile de la prima trupă, Magazinu’ 51, la Damage Case numărul era dublu, iar la Scandal au fost peste 200 de inşi, lejer… Coro scria pe undeva că au fost chiar 300 şi el sigur ştie. Au venit mulţi copii echipaţi corespunzător de care îmi era super-drag, am văzut şi reprezentanţi ai noului val de chetă, care încercau să facă manevre pe la gardurile din curtea interioară a clubului, mi s-a povestit că au încercat să scaneze biletele altor persoane sau coduri inexistente şi tot felul de chestii d-astea haioase. Sigur că cineva a reuşit să se inflitreze la show ca-n zilele vechi. Deşi reacţia la acest eveniment a venit într-o formă foarte pozitivă din partea publicului, cred că mai mergeau ceva oameni în plus, adică eu mai ştiu în mod particular o grămadă de persoane încă deschise la genul de punk propus în seară respectivă, cu care nu m-am întâlnit. 
 
Toată treaba a început pe undeva după 9 seara, iar prima dată pe scenă a apărut trioul Magazinu’ 51, care a fost cel puţin adorabil. Şi pe ei i-am întrebat câteva lucruri recent şi au fost băieţi de treabă şi ne-au răspuns, am prezentat şi un text despre albumul lor de debut, aşa că nici aici n-aş mai face radiografia trupei în termeni generali. Dacă nu-i cunoaşteţi şi credeţi că reprezintă doar „o formaţie de punk anonimă”, spun că ei practică un stil foarte cinstit, în rigori răspândite de trupe super-celebre ca NOFX, Pennywise, până la The Ramones. Şi ei au un pic de ska în compoziţii, dar mai puţin decât cei de la Scandal. Sunt oameni tineri, care tocmai au terminat facultăţile, practic sunt genul de băieţi pe care mi-ar fi plăcut să-i am colegi în facultate, dar au cam lipsit din generaţia mea, în sensul că deşi făceam cam acelaşi tip de glume cu ai mei, nici unul nu avea cele necesare să pună treaba mai departe pe muzică. Poveştile amuzante şi ironice despre şcoală intră în mod recurent în versurile lor, care implică o caterincă foarte bună, pe care cei doi frontmen au expus-o şi pe scena din Quantic, în formă liberă… Unul e mai frontman decât altul, adică chitaristul şi vocalistul principal, dar şi omul de la bas e foarte prezent în toate cele şi, împreună se completează într-un mare fel… La tobe am remarcat un stil foarte degajat şi eficient şi prima mea experienţă cu ei pe o scenă m-a făcut să vreau să se repete.  
 
Magazinu' 51

Amprenta locală nu vine doar prin versuri la Magazinu’ 51 şi e foarte interesant că oamenii se joacă un pic cu linia principală de voce în sensul ăsta, un exemplu fiind în piesa „Au sunat anii ’90”, printre primele prezentate la concertul din Quantic, care are un fragment inspirat de la dinozaurii româneşti, ca o marcă destul de satirică… Cât despre versuri, lucrurile sunt foarte simple… Să zicem: „ Pe vremea când eu mă nășteam nu era nici pâine, nici salam. Soarele era atât de gri chiar și pe timp de vară și singurul mall era piața agroalimentară... Autobuze acordeon, metrou în Pantelimon... Într-o Românie... Într-o suburbie... Într-o sărăcie. Au sunat anii ’90! Își vor daciile și casetofoanele-napoi!” Oamenii îşi combină filmele din cap într-un mod foarte deştept şi m-au făcut să râd într-una în timpului concertului. A fost un moment în care omul principal şi-a exprimat curiozitatea faţă de soarta trupei Ultimu’ Nivel, înfiinţată pe la începutul anilor 2000 undeva în Baia Mare, pe care n-am mai menţionat-o mai sus, ştiind că am să ajung aici. Din public s-a răspuns că grupul e încă activ. Altfel, mi s-a părut foarte scurt setlist-ul lor şi nici n-au cântat bine „Marilena” şi „Mihai”, că s-a terminat tot cu ceea ce ar trebui să fie hitul lor în devenire, „O formație de punk anonimă”. 
 
Magazinu' 51

Imediat au apărut cei de la Damage Case, care nu sunt chiar aşa punkişti, dar au atât de mult rock-n-roll în muzică şi atitudine, că în final pot fi mai punkişti decât mulţi. Şi ei au origini prin Bacău, aşa că alianţa cu Scandal capătă şi mai mult însemnătate când ştii asta. Nu îi mai văzusem de ceva vreme şi mi-am dat seama că mi-au cam lipsit. Am apreciat şi aplaudat existenţa Damage Case de la început, de prin 2014 parcă, când i-am prins live pentru prima dată, în contextul în care speed metal-ul are mult mai puţini reprezentanţi în zonă decât punkul, chiar monstrous de puţini, dar e firesc pentru o ţară în care nici thrash-ul n-a fost un mare sculă. Treaba e că de data asta am auzit Damage Case într-o formă mult mai sudată, cred că flawless e cel mai bun termen pe care pot să-l atribui concertului lor. Pui cuvântul ăsta într-o circumstanţă care cere referinţe ca „Kill ’Em All” în materie de riff-uri, cadenţă pe voce à la Lemmy, explozie ca la Antrhax, ritm ca la Overkill şi nu înţeleg ce altceva să-ţi mai lipsească. 
 
Damage Case

Deja băusem câteva pahare, deci memoria n-are cum să mă ajute la titluri, dar e evident că debutul full length a stat în focus, „Rock’N’Roll Justice” lansat anul trecut, iar în mintea mea se leagă amintiri cu „Killing Squadron”, „Follow The Rotten” şi „Rock’N’Roll Patrol”. Îmi doresc să nu încurc titlurile din pricina tematicii foarte omogene pe care Damage Case o abordează, mai ales că în viziunea mea, materialul în cauză reprezintă un întreg zgomotos şi contagios care face dreptate stilului speed metal, în general. Drept pentru care nici piesa lor mai veche, „Speeding With The Dead”, n-a fost scoasă din setlist. Încă rămâne un hit beton. Sigur că a fost cel mai marfă show Damage Case la care am fost şi să mai tot fie aşa. Şi în faţa scenei am văzut efecte mişto, era firesc oricum ca punkiştii să se lege foarte frumos şi pe rock-n-roll.
 
Damage Case

Înainte de headliner, cred că am auzit ceva de pe soundtrack-ul „Rocky”, încă eram afară, dar a fost evident că introducerea s-a făcut cu mare clasă. S-a adunat toată lumea imediat la locul faptei şi era mai mult decât clar că în setlist vor intra o grămadă de momente de pe albumul „Resturi din Punkomat” din 2002, ca să ştim cu toţii de ce am urcat în maşina timpului, mai ales că multora ne place în mod deosebit să facem asta. Vorbim despre un material de punk rock cam la fel de cinstit precum ce-a scos Scandalul în zilele noastre, doar că mai mizerabil, mai puţin pop, însă nu în totalitate, dar cu siguranţă mai brut, ca o oglindă a timpurilor şi resurselor… Dar să nu vă închipuiţi că refrenele foarte bine găsite pentru piesele noi ar aduce vreo problemă de stil sau etică, nici pe departe. E sing-along music, street punk şi oi! şi ska, deci multă melodie cu mesaje pe cât se poate de pertinente prin realismul propus. Execuţia live pusă în scenă a fost super-sănătoasă şi m-a făcut să mi-i imaginez foarte bine pe o scenă cu Bad Religion, Rancid sau Die Toten Hosen. Dacă ne băgăm totuşi în prezent, cred că cel mai frumos lucru pe care nişte oameni l-au făcut cu vieţile lor a fost reunească trupa Scandal şi la cât de frumos se prezintă pe scenă, merită să treacă şi mai departe de UK, acolo unde deja merge la festivaluri importante pentru gen şi, să se bage în nişte turnee de pomină cu alţi băieţi care practică ceva similar, de pe-aproape sau de peste ocean. 
 
O altă certitudine a fost că piesele astea de pe „Resturi din Punkomat” s-au mixat super-cursiv cu cele de pe „On A Roll”. A fost un fel de alternanţă then & now care s-a conturat cu acurateţe, adică fără contraste care să lase lumea agăţată de semne de întrebare. N-a contat faptul că intra când o piesă cu versuri în engleză, când alta cu versuri în română, că după „E vreme de scandal” auzeam „Bad Reputation” şi „Media Control”, apoi „Şobolanul” şi „Patrula Suge Pula”, după care „Always” şi „Working in the UK”, printre care şi o premieră care cred că a conţinut cel mai mişto riff făcut de Scandal vreodată. Sigur că „Patrula” a fost un moment special şi a fost pusă în scenă de două ori, cu ocazia unui encore cerut stringent de toate vocile. Lumea care forma publicul a răspuns la marele fix. S-a făcut moshing într-una în mijlocul clubului, iar pe lângă activităţile sportive au fost multe puştoaice mişto care au ţinut dansul la nivel constant, alături de câţiva pierduţi în crowd surfing, toate în condinţii child-friendly, având în vedere că era şi un spectator cam foarte mic pe-acolo, care cred că s-a simţit la fel de bine ca restul. 
 
Scandal

Scandal
a făcut deci ca petrecerea de 20 de ani să fie extrem de spectaculoasă şi e cam greu să redau în cuvinte cât de frumos arătau lucrurile. Cred că şi oamenii din trupă s-au bucurat de treaba asta precum cei din public. Vocalistul sigur era pe fericire şi pe măsură ce avansa concertul, rămânea fixat pe expresii de mirare. A trebuit să-i arăt nişte „muie” mai pe la începutul concertului, când încercam să filmez o piesă şi parcă apropierea fizică dintre fanboy şi vocalist devenea nedorit de mare. De multe ori mi-am imaginat că dacă prindeam vremea lui GG Allin, chiar la el acasă, sigur sfârşeam în puşcărie şi deveneam autor bestseller cu romane despre misterele degetoaicelor, după ce nimeream pe la un show de-al lui şi-i făceam buzunar la gât cu cioburile cu care se automutila în disperarea nimicului. Oricum, să nu credeţi că vocalistul de la Scandal se poate compara în gradul de ciutan cu GG Allin, nici pe departe, nimeni n-ar reuşi asta, iar în cazul ăsta nici nu se încearcă aşa ceva, din fericire. Eu am amintit un episod doar ca să accentuez că… „Punks are not Dead”. Deci maşina timpului încă merge foarte bine, nici prea mult ulei nu-i trebuie şi scopul se atinge cât să fie toată lumea fericită. Mă întreb dacă s-ar mai repeta momentul ăsta cu Scandal în Bucureşti, dacă ar ieşi la fel de frumos. Mie mi s-ar părea de vis!
 
Scandal

Nu mai fusesem demult în Quantic, cred că de când au venit ultima dată irlandezii de la Primordial, în cadrul Metal Gates Festival… Sunetul a fost mult mai marfă de data asta, ceea ce mă face să nu mai am asocieri negative cu locul respectiv. Îmi amintesc că atunci când am plecat, nişte băieţii făceau un pic de ceartă pe-acolo… Therefore, punks are not dead, again. Mă gândeam că dacă înainte de show-ul Scandal a intrat coloana sonoară a eroului vintage, la sfârşit ar fi mers nişte Sex Pula Pistol… Poate „Prenadez”. Nu s-a întâmplat, dar pentru o data viitoare închipuită, asta ar fi reţeta succesului. 
 
Autor: Gina S.
Foto: Gina S.
Vezi galeriile trupelor: Damage Case,

Data concert:  June 02, 2018  | 0 Comentarii  | 1279 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Am luat maşina timpului până la Quantic, la petrecerea cu Scandal – 20 de ani, Damage Case şi Magazinu’ 51

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte