interviuri rock

Sofia Sarri: traiul aproape de natură m-a făcut să fiu mai mult un spectator

Sofia Sarri: traiul aproape de natură m-a făcut să fiu mai mult un spectator
TRUPE : Sofia Sarri

 În prezentarea pe care colega mea Gina Săndulescu o realiza în data de 27 februarie pentru cea de a doua ediție a festivalului Cobra Fest ce va avea loc în perioada 18-19 mai 2018, aceasta o caracteriza pe Sofia Sarri astfel:
 
Sofia Sarri, o prezenţă unică în muzica contemporană care stârneşte interesul vânătorilor de sonorităţi speciale din scena indie, dar în acelaşi timp, muzica Sofiei imprimă o deschidere către o gamă foarte largă de ascultători. După ce a făcut parte din grupul grec de post-rock şi trip-hop, Night on Earth, alături de care a scos două albume, a participat la înregistrări cu cvartetul experimental Borderline Syndrome şi a colaborat cu pianistul Costis Christodoulou, Sofia Sarri s-a apucat să compună la debutul solo. Creaţia grecoaicei este pusă în fapt alături de muzicieni care experimentează cu instrumente mai puţin convenţionale, precum lira sau vibrafonul. Genurile pe care Sofia Sarri admite că le explorează reprezintă un conglomerat de avant-rock, urban ambient, dark-hop şi muzică extremă de provenienţă scandinavă. În vreme ce vocea spectaculoasă este percepută ca un instrument, întreaga creaţie cuprinde o cantitate extraordinară de informaţie muzicală.

 Cu această ocazie am invitat-o pe Sofia la o discuție pe care o puteți citi în întregime în rândurile ce urmează. Am vorbit despre legătura dintre simbolism și muzică, despre copilărie, Nana Mouskouri,
Jacques-Yves Cousteau, dar și despre debutul ei solo - materialul „Euphoria” ce a fost editat în data de 13 ianuarie 2017.

 

Metalfan: Bună, Sofia şi bine ai venit la Metalfan.ro! Cum crezi că se leagă simbolismul cu muzica?
Sofia Sarri: Salut! Mulţumesc foarte mult pentru interesul arătat faţă de muzica mea şi pentru invitaţie.
Cred că structurile şi simbolurile reprezintă un mod de a explica esenţa tuturor lucrurilor din lume. Numerele, prin matematică, determină un fel de a explica structurile din natură, structura fiecărui lucru viu, nucleul ADN-ului nostru, felul în care călătoreşte lumina, expansiunea fără sfârşit (sau poate nu) a cosmosului şi aşa mai departe. Simbolurile de toate formele au reprezentat mereu un mod de comunicare şi un limbaj, explicând tot ceea nu are formă, cum e sunetul, de exemplu. Structurile complexe de sunete organizate într-un anumit fel sunt, în general, descrise ca „muzică”.

Anumite simboluri determină un mod de a reprezenta simţiri, precum frica de necunoscut, curajul, puterea, invocaţiile religioase etc… Runele, simbolismul cabalistic, alchimia, diverse sisteme numerice, invocaţii spirituale… Cred că lista e interminabilă.

Simbolismul poate lucra în beneficiul artistului pentru ca el sau ea să comunice şi să demonstreze ceea ce se află dedesubtul muzicii pe care o creează. Cred că dacă arunci o privire în detaliu asupra coperţii unei album, probabil că ai să dai într-o mare deschizătură care duce dincolo de estetică, de asemenea. Făceam asta foarte des când eram copil. M-ar fi zăpăcit o copertă de album ore în şir în timp ce-l ascultam şi, o sinestezie de structuri, simboluri, sunete şi cuvinte s-ar fi petrecut în capul meu! Atât de distractiv şi fără droguri, deloc! 



Metalfan: Cum a fost copilăria Sofiei Sarri? Când te gândeşti la acea perioadă din viaţa ta, care sunt lucrurile care-ţi vin prima dată în minte?
Sofia Sarri: Am crescut pe o insulă grecească. Sunt ataşată de mare, de plajele albe şi de munţii stâncoşi ai Cretei. Vara era anotimpul meu preferat din an. Era lung şi aş fi vrut să-l petrec în întregime sub apă. Îmi ţineam respiraţia cât de mult puteam, sperând că-mi vor creşte branhii şi voi putea să mă alătur delfinilor. Eram un copil destul de izolat. Trăiam într-o suburbie, fără vecini, cu excepţia unor femei bătrâne şi ţâfnoase şi, îmi petreceam timpul ascultând muzică şi prefăcându-mă că sunt o pisică. Sau un câine. În general preferam mai mult animalele decât oamenii. Încă fac asta, de fapt.

Metalfan: Îţi aminteşti care au fost discurile pe care ai avut şansa să le asculţi prima dată? Ar fi minunat dacă ne-ai spune mai multe despre subiectul ăsta…
Sofia Sarri: Când aveam opt–nouă ani, am primit o casetă (pentru copiii de pe-aici, acesta este artefactul ciudat) cu Sepultura, „Chaos A.D.”. Tranziţia de la păpuşi Barbie la heavy metal a fost un pic ciudată, trebuie să recunosc. Apoi, crescând în anii ’90, câteva dintre discurile pe care mi le amintesc în mod clar ca fiind „primele” ar fi: NirvanaNevermind” , Pearl JamVS”, Sonic YouthDaydream Nation”, Nine Inch NailsThe Downward Spiral”, BjorkHomogenic”, Dead Can FanceToward the Within”… În general eram atrasă de nuanţele mai întunecate ale heavy metal-ului, dar eram foarte interesată şi de genuri ca industrial şi electronica, care începeau să încolţească pe-atunci, cu artişti ca Aphex Twin, Autechre, NIN… Şi, în final, de tot ce se întâmpla în Norvegia cu black metal-ul şi, cel mai mult, cu artiştii care şi-au început demersurile muzicale în jurul acestei scene şi au ajuns să creeze muzică unică şi foarte greu de etichetat, cum ar fi Ulver, una dintre trupele mele preferate din toate timpurile.

Metalfan: Ştiu că eşti din Chania de origine şi că acum locuieşti în Atena. Aşa cum însăşi natura e una din principalele influenţe în muzica ta, poţi să ne spui mai multe despre cum locurile în care ai trăit până acum au lăsat o amprentă asupra ta?

Sofia Sarri: Cred că traiul aproape de natură m-a făcut să fiu mai mult un spectator. Am petrecut o grămadă de timp privind şi imaginându-mi. Sunetul valurilor pe care-l ascultam atunci când campam în Creta este cea mai preţioasă amintire din copilărie pe care o am şi tind să o retrăiesc în fiecare an, când îmi petrec câteva zile pe o plajă pustiită şi pitorească de pe insulă. Una peste alta, cred că felul ăsta de a trăi în jurul acestui loc m-a învăţat despre insignificanţa fiinţei umane în comparaţie cu Mama Natură. M-a învăţat să fiu modestă şi să respect toate creaturile vii. Mi-a dezvoltat imaginaţia şi creativitatea. Şi apoi m-am mutat în Atena şi, m-au deprimat şi copleşit toţi aceşti oameni trăind unul peste altul… Zgomotul şi haosul unui oraş mare scufundându-se în catastrofa crizei economice. Din fericire e şi multă frumuseţe în acest haos, dacă reuşeşti să o cauţi în locurile potrivite. Oameni tineri prosperând în artă şi muzică şi toate felurile de chestii creative, făcând lucrurile pe cât mai bine posibil în circumstanţe rigide, aşa că am încercat să mă alătur lor şi să-mi fac treaba, de asemenea.

Metalfan: Nana Mouskouri, una dintre cele mai importante cântăreţe din Grecia a fost de asemenea născută în Chania, Creta. Cum vezi tu cariera şi povestea ei?
Sofia Sarri: Nana Mouskouri e super-faimoasă, dar mă tem că nu i-am ascultat muzica aproape deloc. Sunt interesantă mai mult de muzica grecească tradiţională din diferite regiuni ale ţării sau de compozitori contemporani, precum Janni Christou şi Iannis Xenakis. Nu m-a pasionat niciodată muzica pop din Grecia.

Metalfan: Ai vrut dintotdeauna să cânţi? Îmi amintesc că, atunci când eram copil, prietenii mei vreau să devină astronauţi, fermieri, medici sau fotbalişti… [N. red.: râde]
Sofia Sarri: Cred că am vrut să fiu un fel de parteneră a lui Jacques-Yves Cousteau… Să patrulez oceanele, să monitorizez balenele şi să explorez. Eram destul de ruşinoasă şi introvertită, aşa că prezenţa pe scenă nu era niciodată o opţiune. Am început să cânt pe la 15 ani şi chiar dacă m-am îndrăgostit de muzică imediat, niciodată n-am crezut că am să devin un muzician profesionist în cele din urmă. Nu am fost una dintre fetiţele alea drăguţe care cântau la perie în loc de microfon. Simţeam că era mult mai marfă să joc fotbal. 
Trebuie să recunosc că încă sper că, în final, o să am o şansă cu monitorizarea balenelor totuşi.

Metalfan: În anii de adolescenţă ai cântat într-o trupă de metal. Ce au reprezentat acea vreme şi experienţă pentru dezvoltarea ta ca persoană şi muzician?
Sofia Sarri: Mai întâi de toate, am reuşit să cânt şi să compun muzică, ceea ce era deja ceva. Plus că primul meu live cu trupa s-a petrecut în deschiderea unui concert Rotting Christ! A fost incredibil. Chiar a trebuit să-mi cos propria rochie. Întregul proces de a lucra cu o trupă, a crea şi a pune în scenă, m-a făcut să mă hotărăsc că orice s-ar întâmpla, am să-mi dedic viaţa muzicii. Nu cred că a contat de fapt dacă puteam să strângem un public sau să avem multe concert. A fost o introducere într-un loc magic pentru mine.

Metalfan: Care a fost cel mai incomod moment pe care l-ai trăit de când te-ai apucat să faci muzică?
Sofia Sarri: Cântam odată în faţa unui public mare în Atena şi cineva a aruncat o sticlă de votcă spre scenă, ca să afirme apoi pe un forum online că a vrut să mi-o arunce în cap fiindcă credea că vocea mea era deranjantă sau ceva. Din fericire, era prea beat şi a dat pe lângă. Sticla aia a stricat o chitară totuşi şi am fost destul de speriată ceva vreme şi destul de neliniştită înainte să urc pe o scenă după acest incident. În orice caz, se întâmplă mizerii când te expui în faţa oamenilor. Pe măsură ce trece timpul începi cumva să te antrenezi în a-ţi păsa pe cât de puţin posibil, sau poate porţi o cască elegantă, preventiv.



Metalfan: Pe 13 ianuarie 2017 ai lansat „Euphoria”, debutul tău solo. Când ai acest titlu, „Euphoria”, în minte, care sunt lucrurile la care te gândeşti? Ar fi minunat dacă ne-ai spune mai multe…
Sofia Sarri: Am compus albumul într-un moment al conflictelor personale şi situaţiilor foarte sumbre. Când albumul a fost, în sfârşit, gata, nu aveam idee despre viitorul titlu. Am sfârşit cu cuvântul „Euphoria”, ca un mod de a invoca timpuri mai bune şi simţiri mai fericite. Rămăsesem înţepenită cu o paletă de emoţii opuse pentru prea multă vreme şi căutam un punct de cotitură al plot-ului. Tot efortul pe care l-am pus în acest album a funcţionat cumva ca un remediu pentru mine şi, imediat ce l-am terminat, am fost pregătită să las deoparte ceea ce trebuia lăsat departe în final.

Metalfan: Ar fi minunat dacă ne-ai putea spune câteva cuvinte despre fiecare cântec de pe „Euphoria”. Ştiu că fiecare persoană care ascultă discul poate filtra cântecele cu propria minte, însă doar autorul poate oferi o descriere a adevăratului sens…
[N. red.: râde]
Sofia Sarri: În ordinea apariţiei… „Kira Kitana” – eram foarte iritată când am compus asta. Am visat un alter-ego al unei fete super-erou care mi-ar fi rupt anatagoniştii în bucăţi când aş fi chemat-o în somn. Aşa că am dat numele acestei fete de la războinicele din jocul „Mortal Kombat”, Kira şi Kitana. Obişnuiam să-l joc când eram copil.

„Still Universe” – acesta a fost inspirat din conversaţiile lungi pe care obişnuiam să le port târziu în noapte cu o persoană de care eram apropiată... Despre vieţile noastre muritoare şi insignificante, în comparaţie cu eternitatea universului.

„Roller coaster Blues” – am citit odată despre maşinăria de tip montagne russe pentru eutanasie şi, fiind adâncită în mizerii d-astea, m-am gândit să-mi iau un bilet pentru aşa ceva.

„Cuckoo” – am scris asta la câteva zile după ce partidul nazist grec a fost prezentat oficial şi ales în parlamentul grec. Am fost foarte supărată că trăiam într-o ţară al cărei popor a luptat cu bravură împotriva naziştilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi, a sfârşit câteva generaţii mai târziu prin a aproba o asemenea putere acelor pseudo-patrioţi cu morală nazistă.

„The Moon” – mergeam singură în întuneric şi eram cumva speriată, fără niciun motiv anume. M-am concentrat pe sunetul ritmic al paşilor mei ca să mă relaxez şi mi-am imaginat că luna avea grijă de mine, ţinându-mă deoparte din calea pericolului.

„Fire” – “love bathes us all in fire…” Păi, cred că asta e destul de explicativă, de la sine.

„Ingen vinner frem til den evige ro” – acesta este un cover al unui psalm creştin norvegian.

„The wolf” ( O Likos) – alt vis! Este despre cum e când te trezeşti şi îţi dai seama că ai dormit şi te-ai mângâiat cu un lup cu dinţi ascuţiţi şi gheare periculoase. Indiferent de frica pe care o trăieşti, fiindcă lupul te-ar putea răni, ajungi să te împaci cu ideea şi să te bucuri că-i atingi blana frumoasă.

Metalfan: Cum se aplică cuvintele „evoluţia cere revoluţie” din cântecul „Cuckoo” în societate modernă, din punctul tău de vedere? Spune-ne mai multe, te rog…
Sofia Sarri: În cele mai multe din timpurile istorice, dacă nu în toate, din păcate, războaiele sângeroase şi revoluţiile au reprezentat mereu un fel de a „reporni” omenirea. Peste cenuşa fertilă a tot ceea ce a fost distrus şi a pierit pot înflori idei şi o evoluţie în fiecare aspect al vieţii poate avea loc… Un fel de „big bang” social. Tind să-mi pierd încrederea în omenire destul de des într-o lume plină de carnagii şi nedreptăţi şi, am sentimentul că uneori, singurul fel prin care putem evolua din gaura neagră în care ne-am scufundat, e să ne revoltăm şi să ne „repornim”. Nu sunt convinsă dacă asta are sau nu sens acum, dar fac tot ce pot!

Metalfan: Ce carte te-a influenţat cel mai mult şi, de asemenea, care e ultima pe care ai citit-o? Ar fi foarte interesant să înţelegem mai multe despre background-ul tău…
Sofia Sarri: Nu am absolut nicio idee care este Acea carte ce m-a influenţat cel mai mult. Dar, măcar sunt sigură că aceea nu a fost Biblia. Îmi place foarte mult „His Dark Materials” de Phillip Pullman, „The Jitterbug Perfume” de Tom Robins, „Momo” de Michael Ende, „Sophie’s World” de Jostein Gaarder… Ultima carte pe care am citit-o a fost „The Hour of the Devil”, a lui Fernando Pessoa. Sunt preocupată, în general, de fantasy, de filozofie, antropologie, de copii care vor să cucerească lumea, preferabil prin super-puteri, de sarcasm şi de balene… Şi pisici. Şi câini.



Metalfan: Anul acesta vei cânta la cea de-a doua ediţie Cobra Fest, aici, în Bucureşti, fiind unul dintre capetele de afiş. Ai avut vreo experienţă cu România sau capitala în trecut?
Sofia Sarri: Nu am fost niciodată în România şi sunt foarte entuziasmată că am să cânt în Bucureşti şi sper să fac şi un turneu în Balcani cândva, curând. De-abia aştept să ascult toate trupele, să mă întâlnesc cu artiştii locali şi cu publicul şi să arunc un ochi în acel oraş frumos.

Metalfan: În final, ar fi minunat dacă ai putea alege 12 cântece de la 12 trupe diferite pentru o compilaţie virtuală, având în minte cuvântul „euphoria”. Care ar fi titlul acestui mix-tape?
Sofia Sarii: Mi-aş numi acest mix-tape „Happiness in a Warm Gun”, de la piesa originală Beatles şi aş alege cover-ul făcut de Tori Amos la aceasta, ca introducere.

01. Tori Amos - Happiness is a warm gun (Beatles cover)
02. Playgrounded - Mute
03. Bjork - Violently happy
04. Bonnie Prince Billie - death to everyone
05. Godspeed you Black emperor! - Moya
06. Lera Lynn - My least favorite Life
07. Lena Platonos (una dintre artistele mele preferate din Grecia, un adevărat geniu şi pionier) - Ston asterismo tou pigouinou
08. Luup - Spiralling
09. Leprous - Slave
10. Radiohead - Pyramid Song
11. Tool - Third Eye
12. Helios - Bless this morning year

Metalfan: Mulţumesc pentru timpul şi pentru răspunsurile tale. În final ai vrea să adaugi ceva sau să transmiţi nişte gânduri cititorilor?

Sofia Sarri: Mulţumesc foarte mult pentru că susţineţi artiştii şi muzica. Sper că veţi fi interesaţi de armoniile mele influenţate subtil de metal, dar totuşi destul de melodice şi feminine. Ne vedem la Cobra Fest!

Autor: H.
   May 09, 2018  | 0 Comentarii  | 897 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Sofia Sarri: traiul aproape de natură m-a făcut să fiu mai mult un spectator

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri