interviuri rock

Radu Ursoiu (FLESH RODEO): alternativ cu urme de progresiv

Radu Ursoiu (FLESH RODEO): alternativ cu urme de progresiv
TRUPE : Flesh Rodeo

 Cu toate ca suntem in plina criza de identitate (vorba celor de la Subcarpati), metalul romanesc incepe sa devina din in ce mai productiv. De aproximativ trei ani, au inceput sa apara tot felul de trupe extrem de interesante si foarte originale in acelasi timp, la care nu am fi putut spera niciodata in primul deceniu al acestui secol. Iar printre acestea, fara discutie, se afla si Flesh Rodeo – o formatie care merita toata atentia noastra, si nu numai, deoarece din componenta trupei fac parte niste muzicieni foarte talentati si ambitiosi, pusi pe fapte marete. Desi nu au inca nici o inregistrare audio, cei cinci trupeti au reusit sa isi stranga de partea lor un grup de fani foarte fideli, si asta intr-un timp foarte scurt. Astfel, cel responsabil de partea vocala, Radu Ursoiu, ne-a stat la dispozitie pentru realizarea acestui interviu, divulgandu-ne toate secretele acestui succes, dar si planurile lor de viitor, unul ce se anunta a fi foarte interesant din acest punct de vedere.



 


Metalfan: Salut Radu, bine ai venit la Metalfan.ro
Radu Ursoiu: Salut si bine v-am gasit.
 
Metalfan:Avand in vedere ca va aflati pentru intaia oara in paginile site-ului nostru, as vrea sa incepem cu inceputul inceputului. Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru rock/metal? Ce trupe te-au inspirat atat in copilarie, cat si in zilele noastre?
Radu Ursoiu: Am crescut cu Marillion si Pink Floyd iar acum ascult destul de mult Porcupine Tree. Imi plac trupe precum Nine Inch Nails, Faith No More, Rage Against the Machine, Tool, Led Zeppelin, Dream Theater, si cred ca sunt mai mult intr-un film progresiv. 
 
Metalfan:Ai mai cantat si in alte formatii pana la Flesh Rodeo?
Radu Ursoiu: Am experimentat in cateva mici proiecte, dar nimic care sa se concretizeze in ceva articulat. 
 
Metalfan: Cand a luat nastere Flesh Rodeo si cine a fost cu ideea infiintarii? Poti sa ne spui si despre colegii tai cateva cuvinte?
Radu Ursoiu: Trupa a fost infiintata de cei doi chitaristi, prieteni si colegi de liceu, Alex Zamfir si Andrei Bratu in 2008. Destul de repede s-au alaturat Bogdan Horodnic “Cioghy” (tobe) si Teo Antim (bas) care cantau impreuna in alta trupa. In paralel au format si un proiect cover-band Nirvana pe care il reactiveaza in fiecare an in aprilie. In trupa au mai venit si plecat cativa oameni pana in octombrie 2010, cand am raspuns la un anunt pe un forum iar ei m-au acceptat dupa o auditie. In martie 2011 am avut primul concert. M-a atras chimia dintre cele doua chitari, ritmurile neconventionale ale bateriei si frenezia basului. Imi place ca avem personalitati diferite cat si gusturi muzicale diferite. 

 


 
Metalfan: De ce fostul vostru basist, Teo Antim, nu mai face parte din componenta trupei, si cum i-ati gasit atat de repede un inlocuitor in persoana lui Adrian Iosif?
Radu Ursoiu: Din pacate in mai 2012 Teo a plecat din tara,”in pursuit of happiness”, dar din fericire l-am gasit la timp pe Adi, basist si in trupa Tragic. Ne-a impresionat la un concert si l-am invitat sa ni se alature. Pentru mine a contat un pic si faptul ca purta un tricou cu “Bill Hicks - it’s just a ride”.
 
Metalfan: De unde vine numele trupei? Semnifica ceva anume?
Radu Ursoiu: Numele  vine de la un vers de Mike Patton (Tomahawk - God Hates a Coward). 
Fiecare din trupa a venit cu cateva nume (erau cam 25) pe care le-am intors pe toate partile, iar Flesh Rodeo, propunere facuta chiar de Teo, a fost alegerea finala. Pot sa mai spun ca una din ultimele propuneri ramase, Decomposing Black, s-a materializat intr-un proiect experimental a lui Alex. Ca si semnificatie, pentru fiecare poate sa insemne altceva. Pentru mine “flesh rodeo” este gustul metalic al sangelui care iti invadeaza gura dupa un pumn venit de nicaieri. 
 
Metalfan: Daca cineva te intreaba ce stil muzical cantati, ce i-ai raspunde?
Radu Ursoiu: Probabil metal alternativ cu urme de progresiv.
 
Metalfan: Am observat ca marea majoritate a pieselor voastre depasesc destul de bine pragul de 5 minute, un lucru care personal il agreez foarte mult. De ce preferati piesele mai lungi in dauna celor scurte? 
Radu Ursoiu: Nu cred ca tine foarte mult de preferinta cat de natura noastra. Ne ia mult timp sa ne desfasuram si ne plac rasturnarile de situatie. As putea spune ca o piesa scurta constrange la o oarecare linearitate, una lunga poate avea o cinematica interesanta cu suisuri si coborasuri, dar adevarul este ca asa se nimereste, pe moment, sa facem piese lungi. 
 
Metalfan: Cum decurge procesul de compunere a pieselor? Cine vine cu ideile principale, si cum ajungeti la varianta finala?
Radu Ursoiu: Procesul creativ incepe de la Alex care vine cu primul layer de riff-uri asezate deja intr-o anumita ordine. Peste acesta incepem sa suprapunem celelalte instrumente, sa taiem, sa intindem, sa lucram pe fiecare bucata in parte pana definitivam o forma valabila. Dupa ce plimbam piesa prin cateva concerte si reparam diversele inadvertente, o putem declara finalista. Sau n-o mai cantam deloc.
 
Metalfan: Un lucru ciudat pentru mine este faptul ca nu aveti inca nici un material audio care sa va promoveze creatia muzicala. Aveti in plan un astfel de produs? Si daca da, ati ales deja cu cine sa lucrati pentru inregistrarea si productia acestuia? 
Radu Ursoiu: In noiembrie o sa intram in studio (NextDogStudio a lui Mihai de la Breathelast) si l-am blocat deja pe Marius Costache pentru inregistrarea, mixarea si masterizarea primului nostru album. Suntem foarte norocosi (si foarte bucurosi) sa lucram cu probabil cel mai bun inginer de sunet, mai ales ca suntem fanii multor formatii cu care Marius a lucrat.  Pot sa va mai spun ca albumul va fi produs de noi, va avea 8 piese si ca Teo va reveni pentru a inregistra basul la doua dintre ele. 
 
Metalfan: Am vazut in concertele voastre ca v-ati format deja un nucleu de fani care va stiu versurile si va aclama prestatia asa cum se cuvine. Cum ati reusit sa atrageti aceste persoane de partea voastra intr-un timp atat de scurt, in conditiile in care, repet, nu aveti nici o inregistrare audio?
Radu Ursoiu: Principala ideea a fost si este sa cantam cat mai des, oriunde, oricum. Suntem deja la 30 de concerte intr-un an. Am cantat in deschiderea unor trupe precum Luna Amara, Coma, Implant pentru Refuz, White Walls sau Karma to Burn, astfel ca fanii s-au strans incet - incet si de aici. Dar am cantat si in multe cluburi mici cu trupe mici unde am avut posibilitatea sa ne facem remarcati intr-un fel sau altul.

 

  
Metalfan: Ce alte planuri de viitor aveti?
Radu Ursoiu: Probabil la inceputul anului viitor o sa lansam albumul si o sa vedem atunci ce ar fi de facut mai departe. Nu avem altceva stabilit pe moment dar sper sa cantam cat mai mult prin toata tara.
 
Metalfan: Ca meloman, cum vezi scena undergroundului metalic din Romania? Crezi ca este sustinuta la adevarata ei valoare? Ce trupe romanesti iti plac in mod deosebit?
Radu Ursoiu: Cred ca toti cei implicati (trupe, fani, cluburi, media, etc) facem parte dintr-o minoritate pe langa o mare de manelism, mediocritate si superficialitate. Nu cred ca o sa fim mai multi decat suntem acum si nu putem reusi, intr-un fel sau altul, decat daca ne sustinem unul pe celalalt.  Dintre trupele romanesti imi plac foarte mult White Walls, Negura Bunget, Breathelast, Urma, Luna Amara, Aria Urbana cat si trupe foarte putin cunoscute precum Umbre si Lumini.
 
Metalfan: Iti multumesc pentru timpul acordat, mult succes in continuare.
Radu Ursoiu: Multumesc Metalfan.ro si lui Alex Vlasceanu pentru interviu. Multumesc tuturor celor care ne suporta.
 
Autor: Fantotzii
Vezi galeriile trupelor: Flesh Rodeo

   August 28, 2012  | 0 Comentarii  | 5093 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Radu Ursoiu (FLESH RODEO): alternativ cu urme de progresiv

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri