PROFUNDI - The Omega Rising

Ati auzit pana acum de Profundi? Nici eu nu auzisem pana de curand si probabil ca as fi ramas in necunostinta de cauza daca nu am fi primit la redactie versiunea promo a albumului The Omega Rising. Ei bine, este absolut scuzabil sa nu fi ascultat Profundi din moment ce proiectul este unul foarte nou, dar cei care sunt familiarizati cu discurile Naglfar cu siguranta ca le este cunoscut Jens Ryden, membru fondator si vocalist pentru o lunga perioada de timp in trupa suedeza.

Despartirea lui Ryden de Naglfar nu a constituit insa sfarsitul calatoriei sale muzicale si dupa o absenta de doi ani, timp in care a disparut complet din lumina reflectoarele, s-a reintors de niciunde cu un nou disc, The Omega Rising. Profundi este un proiect solo in cel mai “profund” sens al termenului pentru ca Ryden si-a pus amprenta in absolut toate aspectele care tin de realizarea albumului: compozitie, versuri, voce, clape, chitara, bass, programarea tobelor, productie, logo, artwork si chiar designul bookletului sunt toate realizate de Jens Ryden.  Asemenea proiecte au avantajul de a transmite mai corent si in mod unitar mesajul pe care l-a intentionat autorul muzicii decat trupele alcatuite din mai multi componenti. Dezavantajul este ca, de cele mai multe ori, o singura persoana nu are aptitudinile necesare astfel incat sa acopere cu succes toate instrumentele. Din fericire pentru Profundi, Jens Ryden pare a fi o persoana foarte talentata, iar modul in care suna acest album de debut reprezinta o dovada a capacitatilor sale tehnice deosebite.

Redus la esenta,The Omega Rising este un album de black metal, imbogatit insa cu multe elemente care tin de incarnarea moderna a stilului. Ritmurile ultra rapide, vocile si tipetele demonice lasa impresia unei intoarceri catre radacini, in timp ce aranjamentele, interludiile de clape si solo-urile arata ca Ryden nu s-a sfiit sa exploreze si alte zone. Muzica nu poate evita comparatiile cu Naglfar, sunetul specific, vocile feroce si riff-urile suna familiar, dar Profundi se diferentiaza printr-un pronuntat aspect haotic si chiar o cacafonie indusa, mai putin vizibila pe albumele Naglfar. Suprapunerea mai multor straturi, atat la nivelul vocilor, dar mai ales la cel al instrumentelor, ne duce cu gandul la Emperor, pastrand desigur proportiile.

Chiar daca The Omega Rising ramane un album brutal, sunt momente in care melodia se insereaza subtil intre pasajele ultra agresive.  Exista de asemenea o sumedenie de aranjamente simfonice, dar care sunt adesea acoperite de de ritmurile ultra rapide ale bateriei programate sau de riff-urile de chitara. Fara indoiala ca Ryden are o afinitate pentru blast beats si nu se sfieste sa le foloseasca cat de mult se poate, lucru care in cele din urma poate obosi ascultatorul. Inlocuirea tobelor programate cu o baterie reala ar fi conferit cu siguranta o mai mare diversitate pieselor si un dinamism sporit.

Sunt putini cei care au curajul sa creeze un album personal din toate punctele de vedere, si mai putini fiind cei care reusesc sa duca la bun sfarsit un asemenea proiect ambitios. Prin The Omega Rising, Jens Ryden ne-a demonstrat ca se poate.

Dragos P. Nota: 8