stiri rock

ABNORMYNDEFFECT si DEADEYE DICK: Strike Down Your Boundaries Tour 2014

ABNORMYNDEFFECT si DEADEYE DICK: Strike Down Your Boundaries Tour 2014
Într-o industrie muzicală suprasaturată, bazată pe percepții presetate menite să te mențină în zona ta de confort, artiștii din underground oferă mai mult decât experiența muzicală obișnuită și sterilă. Bazată pe pasiunea lor nealterată pentru artă, aceștia oferă o percepție alternativă asupra imprejurărilor în care ne aflăm, una care nu este formată numai din alb și negru, ci din mai multe nuanțe de gri. Cu aceste aspecte în minte, turneul Strike Down Your Boundaries, care aduce laolaltă trupele Abnormyndeffect și Deadeye Dick, este un exercițiu artistic menit să scoată ascultătorul din cotidianul presetat de bariere și preconcepții. Innergrave se va alătura turneului în Braşov, Iaşi şi Chişinău.

Turneul Strike Down Your Boundaries va include orașele:

15.05-București-Fabrica w/ Drop Out of Life http://dropoutoflife.bandcamp.com

16.05-Brașov-Rockstatdt w/ Innergrave https://www.facebook.com/innergrave,
The Dignity Complex https://www.facebook.com/thedignitycomplex

17.05-Iași-Rock Music Cafe w/ Innergrave https://www.facebook.com/innergrave,
TBA

18.05-Chișinău-Club Albion w/ Innergrave https://www.facebook.com/innergrave,
TBA


Abnormyndeffect este una din trupele etalon de grind poliritmic din Europa. Având un stil personal, ce combină elemente experimentale de new age grindcore, trupa abordează teme ce țin de contextul social și politic în care se află. La un an după lansarea excelentului album Curtea Supremă, trupa revine în România pentru turneul Strike Down Your Boundaries. În 11 ani de activitate, Abnormyndeffect are la activ mai multe turnee în ţări precum  România, Ucraina, Rusia, Finlanda, Cehia, Polonia sau Slovacia.

 

Deadeye Dick este o prezență constantă pe scena de metal din România, având la activ peste 50 de concerte în compania unor trupe precum The Ocean, Terror, Veil of Maya și Death Before Dishonor. Stilul eclectic al trupei este o reflecție a diferitelor percepții si abordări pe care membrii Deadeye Dick o au asupra muzicii. Anul 2013 a fost unul important pentru trupă, în martie au lansat videoclipul piesei Drowning in Ink, înregistrată la Next Dog Studio alături de Marius Costache, iar din septembrie 2013 se prezintă într-o nouă componență, cooptându-l pe Mihai Gheorghe (ex-Sinscape) la voce.

 



MAI MULTE DESPRE AbnormyNdeffect, Deadeye Dick
Posted by H., at 17:14 |  April 04, 2014  | 0 Comentarii  | 1481 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: ABNORMYNDEFFECT si DEADEYE DICK: Strike Down Your Boundaries Tour 2014

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri