stiri rock

CRAVEN IDOL confirmat pentru Old Grave Fest 2017

CRAVEN IDOL confirmat pentru Old Grave Fest 2017
După cum ştiţi deja, cei de la Gehennah au fost nevoiţi să anuleze toate show-urile viitoare, inclusiv apariţia la Old Grave Fest 2017. Să îi înlocuieşti pe aceşti stăpâni ai unui stil propriu in lumea extremelor este de-a dreptul imposibil, chiar şi în condiţii ample de timp, cu atât mai puţin când anularea se întâmplă cu o lună înainte de festival. Cu toate astea, cei de la Old Grave Fest consideră că se simt datori publicului şi că afişul nu trebuie să rămână cu un nume în minus, astfel au decis pur şi simplu să găsească un grup care merită în propriul fel să facă parte din Old Grave, iar acesta este Craven Idol.

 
 
Formata în 2005, în Londra, trupa Craven Idol este înrădăcinată într-un punct atemporal, în care metal-ul extrem nu ţine cont de categorisire. Ar fi uşor să-i încadrăm la blackened thrash, dar nu putem nega că heavy metal-ul e undeva la baza muzicii acestora sau că riff-urile merg înspre death metal. Ceea ce puteţi înţelege printre rânduri este că punctul culminant se află undeva în anii ’80, dar nimic din ceea ce se aude pe cele două albume de studio semnate de Craven Idol nu este învechit. Debutul „Towards Eschaton” a ieşit în 2013 în compania excelentă regăsită în registrul casei de discuri Dark Descent, expunând un talent impresionant în alternarea structurilor, începând cu imnul pe post de piesă de deschidere, „To Summon Mayrion” până la încheierea tipică celui mai nebun stil de thrash, „Orgies”. Greu de depăşit valoarea acestui album, dar nu imposibil, aşa că patru ani de muncă anevoioasă au dus la cel de-al doilea album de studio, „The Shackles of Mammon”, lansat anul acesta la aceeaşi casă de discuri. De data asta avem o expunere de compoziţii mature, cu aceeaşi abordare extremă şi tăioasă şi cu atenţie la detalii, de la producţia perfect potrivită până la coperta creată de Daniel Corcuera, o interpretare remarcabilă a lucrării „Mammon und sein Sklave” din 1896, a lui Sascha Schneider.
 
© Daniel Corcuera, „The Shackles of Mammon”
 
Vă rugăm să luaţi în calcul că, din pricina unor cauze logistice, programul concertelor s-a schimbat şi astfel, Urn va cânta vineri, pe 13 octombrie, iar Craven Idol sâmbătă, pe 14 octombrie. Programul detaliat va fi publicat zilele următoare. Până atunci, iată schema generală:
VINERI
Wolfbrigade;
Urn;
Undergang;
Bombarder;
Extirpation;
Hellriper;
Slicer;

SȂMBĂTĂ
Necrophobic;
Embrace of Thorns;
Craven Idol;
Execration;
Angel of Damnation;
Blackevil;
Sarinvomit;
Krossburst
 
Abonamentele pentru cele două zile pot fi cumpărate la preţul de 130 de lei fiecare, de pe site-ul oficial Romanian Thrash Metal Club, iabilet.ro, din Private Hell, de la Titus Constantinescu (telefon: 0722814991), Let's Rock, sau direct de la membrii RTMC. Biletele pentru o zi, la preţul de 70 de lei fiecare se găsesc pe site-ul RTMC şi pe platforma iabilet.

Sursa: Romanian Thrash Metal Club


MAI MULTE DESPRE Necrophobic, Slicer, Wolfbrigade
Posted by Gina S., at 20:31 |  September 19, 2017  | 0 Comentarii  | 3194 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: CRAVEN IDOL confirmat pentru Old Grave Fest 2017

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri