PRIMAL FEAR - 16.6 (Before the Devil Knows You're Dead)

Cita vreme au cintat old school musculos heavy metal, treaba era simpla cu Primal Fear: daca erai oldschool, iti placeau la nebunie, daca nu erai oldschool, ii ignorai sau ii luai in bascalie. Dupa ce au inceput sa umble serios si surprinzator la formula cu New Religion, pozitiile s-au inversat: puristii s-au deranjat, restul lumii, in general, s-a bucurat. Nu stiu zau, cine o sa se mai bucure dupa ce-o sa asculte 16.6. Adica, stati sa recapitulez, ca sa ne fie mai clar: Primal Fear au fost multa vreme o neobosita trupa de heavy metal clasic, care isi facea o mindrie din a cinta mereu si mereu aceeasi chestie; cind nu se mai astepta nimeni, cred ca chiar nici dracu, au cotit-o superb spre un metal melodic si ceva mai complex; si acum, dupa cite se pare, il iau si pe asta la tocit prin repetitie. Asa ca, revenind la prima idee, cui nu i-a placut New Religion, n-o sa-i placa nici asta, cu exceptia a 2, maxim 3 piese. Iar cui i-a placut, n-o sa fie incintat de 16.6: nu mai are efectul surpriza de partea lui si nici acelasi nivel de inspiratie. Pentru mine e o usoara dezamagire, dar nimic nu ma impiedica totusi sa ma bucur de momentele lui bune.

Doua lucruri, deci, ii reprosez lui 16.6 si primul este ca e prea asemanator cu New Religion. Are, totusi, doua surprize, mai mici asa. Soar - singurul moment de pe album in care se incearca ceva nou; nu e o reusita de mare exceptie, dar totusi, e mai mult decit interesanta, elementele moderne (clape electro, voci sacadate) sunt bine asimilate, e o piesa buna. Iar la final de disc, pindeste o balada in toata regula, semi-acustica, cintata de Mat Sinner, dublat pe refren de Scheepers. Nici ea nu e cine stie ce, melodia e cam banala, dar bine aranjata, se cunoaste ca-s doi vulpoi batrini acolo (producatorul Dennis Ward, alaturi de Mat), dar totusi e ceva neasteptat pentru un album Primal Fear. Cei mai adevarati dintre metalistii true probabil vor fi scuipat cu dezgust cind au auzit-o, daca au rezistat pina la ea, pentru ca iti da impresia ca batrinul Mat a inceput sa le incurce intre ele si a pus o piesa Sinner pe un disc Primal Fear. De fapt, doua, pentru ca si Smith & Wesson e in aceeasi situatie. Deci, in afara de astea doua piese, totul e la fel ca pe New Religion, adica, pentru cine nu l-a ascultat (si foarte rau a facut) un heavy metal melodic, cind mai speed cind mai simfonic, cu o voce monstruoasa, in sensul bun, cel mai bun. Am mai zis-o, dar cred ca nu a fost de ajuns: Ralf Scheepers este unul dintre cei mai buni vocali ai metalului contemporan, era si pe vremea cind cinta metal plicticos, este si azi.

Revenind la 16.6, nimeni nu poate sa-i reproseze ca nu e divers. Are piese rapide - Riding the Eagle (zici ca-i Gamma Ray, nu Primal Fear), Under the Radar, Night after Night; lente si atmosferice - Black Rain, No Smoke without Fire; directe, cu riffuri cit casa, dar fara refren ca lumea - Six Times Dead si Killbound; melodioase - 5.0/Torn (asta are evidente influente neoclasice, probabil e a lui Karlsson) si Smith & Wesson; plus cele 2 escapade experimentale, sa le zic, de le-am mentionat mai sus si plus ultra simpatica si isterica The Exorcist, tot cam oldschool si ea, de felul ei, te face sa tropai, dar e un pic elaborata. Dincolo de faptul ca m-am intristat cind am vazut ca promisiunile dinaintea lansarii au fost niste abureli bine intoarse din condei si ca, de fapt, baietii s-au oprit sa se invirta in zona definita de albumul precendent, asta le face si lor personal un deserviciu. Daca 16.6 se aventura mai decis spre alte teritorii, pe linga ca ar fi beneficiat de ingaduinta acordata celor curajosi, comparatia cu New Religion nu si-ar mai fi facut loc. Dar cind, practic, e acelasi lucru, e normal ca ascultatorul avizat sa-l caute pe cel mai bun dintre ele. Si ala nu e 16.6. Nu cu mult, dar nu e.

Klawz Nota: 8.5