ONE MAN ARMY AND THE UNDEAD QUARTET - 21st Century Killing Machine

       Prima ciocnire cu trupa asta a fost una deosebit de placuta. Adica mi-a placut mult numele, in special partea cu cvartetul de nemorti. Ma asteptam la orice din partea ei. Cand l-am intrebat pe mai tanarul meu coleg de redactie Klawz ce canta trupa, raspunsul a fost scurt si la obiect: metalcore d-ala de iti place tie. Ciocnirea cu Klawz n-a mai fost asa de placuta. Asa o trupa cu nume fain sa cante metalcore? Numai metalcore? Metalcore curat? Shit man!

       La prima piesa m-am panicat, pentru ca riffanul parea decupat din albumele Slayer de acum 14-15 ani. Noroc ca a fost singurul mai pe fata, pentru ca altfel nu stiu cum si daca rezistam pana la final.

      In rest ce sa va zic, o trupa de genul The Haunted (e primul exemplu care imi vine in minte), evident suedeza, care il are in spatele microfonului pe fostul vocal de la The Crown, Johan Lindstrand si care presteaza un metal thrashist balansat si riffat la maxim, cu tobe sacadate si multa grasime pe chitara. Chiar cand eram aproape convins ca o sa il desfiintez din start pentru ca neglijeaza partea de solo si se pierde in anonimat (problema serioasa a multor discuri de gen), nenea chitaristu’ a produs cateva incursiuni melodice si pline de atractivitate si energie tinereasca care m-au determinat sa fiu ceva mai ingaduitor.

      Cert este ca incep sa am o problema serioasa cu albumele de genul asta. Cum ar veni corecte, scrise si interpretate magistral dar lipsite de stralucire. Impecabil produse dar sufocate de propriile clisee. Albume pe care ai impresia ca le-ai mai ascultat si alta data si ce e cel mai grav, in interpretarea altor trupe. Nasol, man, de un disc beton iti amintesti cu placere chiar si peste o perioada mai lunga de timp, ba chiar exista probabilitatea sa si recunosti piesele dupa o pauza de cine stie cate luni.

      In cazul lui 21st Century Killing Machine lucrurile nu stau deloc asa. E un disc pe care daca vrei sa il arunci in groapa uitarii nu opune nici un pic de rezistenta, nu intinde manutele disperat sa ti se agate de tricou si nu se uita catre tine cu ochii plini de lacrimi. Este un disc care, cu regret v-o spun, nu stie nici ce vrea si nici ce cauta in raftul cu noutati. Si nu din vina lui. Ma gandesc ca ar trebui ca de azi incolo sa dam o nota trupei si o nota discului. Sa dam nota 5 cu mustrare trupei One Man’s Army pentru ca ne canta plicticos ceva ce s-a mai cantat de prea multe ori si discului ceva mai mult, poate un 7.5, pentru ca daca este neinspirat nu este din vina proprie.

      O sa ma consult cu colegii de redactie sa vedem daca treaba de mai sus se poate implementa si o sa va anunt ce s-a decis cu ocazia proximei recenzii semnate Sake. Pana atunci, avem un 7 acordat cu indulgenta, pentru ca azi sunt in toane ceva mai bune.

Sake Nota: 7