
POISONBLACK - A Dead Heavy Day
![]() |
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 01.09.2008 CASA DE DISCURI: Century Media 8.5
NOTA METALFAN: 8.7
NOTEAZA ALBUM: 4 voturi
Top 2008: #128 |
Poisonblack ![]() Componenta: Ville Laihiala - voce, chitara; Janne Markus - chitara; Marko Sneck - clape; Antti Remes - bas; Tamo Kanerva - tobe |
TRACKLIST: 01. Introuder02. Diane03. Left Behind04. Bear The Cross05. A Dead Heavy Day06. Me, Myself |
Astept cu interes un nou album Poisonblack cam de cand am reusit sa las deoparte Lust Stained Despair, produs pe care il ascultasem pana la epuizare. Interesul a fost dat de doua aspecte: muzica in sine, care m-a sedus in 2006, dar si modul in care Laihiala ar fi facut inca un pas dincolo de Sentenced. S-o recunoastem de la inceput: ruptura nu e completa, nu ma refer la genul muzical ci la influentele evidente, cele mai bune exemple fiind probabil piesa-titlu (prin modul in care suna clapele, prin melancolia puternica, prin sentimentul general) si Human-Compost (ca piesa rapida, mie mi-a amintit teribil de Consider Us Dead). Restul pieselor respira din ce in ce mai putin a Sentenced, cu exceptia vocii, chiar si aici intervenind schimbari mai mari decat acum doi ani. Introuder este un intro care pe mine m-a surprins prin tenta jazz, mai ales ca apoi Diane si Left Behind lovesc puternic – foarte heavy, foarte antrenante, foarte catchy, lor alaturandu-se mai tarziu si Human-Compost. Pe langa cele enumerate, Left Behind are si un solo superb in jurul minutului 3:15, unul din micile amanunte care fac albumul delicios. Bear the Cross, piesa care a fost aleasa ca single, cred ca-i singura care nu-mi place in mod deosebit; da, prinde la public si are un refren memorabil, dar mi se pare cam superficiala, parca se vrea prea tare a fi un „hit”. Mult mai reusite mi s-au parut Me, Myself & I, la randul ei cu un refren usor de retinut, si X, o balada unde jazz-ul intervine din nou la partea vocala, iar versurile amintesc de senzualitatea albumului anterior, ceva mai voalata acum („touch me again, awake the sickness within me”). The Days Between se apropie, ca linie muzicala, Pain Becomes Me, Hatelove si Lowlife revin cu o doza puternica de energie, iar Only You Can Tear Me Apart restabileste echilibrul rapid/lent si incheie albumul intr-o nota apasatoare. Mi-a placut ca in A Dead Heavy Day chitara face legea, clapa acompaniaza, totul este, ca in titlu, heavy si trupa si-a conturat mai bine identitatea. Nu mi-a placut faptul ca versurile au devenit mult mai serioase, nu prea mai au acea conotatie erotica. (+) vocea si chitara, conturarea tot mai buna a unei identitati , piese captivante si memorabile.
Mad
![]() |





a dead heavy DAY, nu WAY! :)
Messi.
diane - piesa slaba. f slaba
in rest..suna bine. neasteptat de bine. albumul din 2003 mi se pare insa cel mai bun de pana acum