ADAGIO - Achangels In Black

Franta se bucura de un val serios de trupe de prog in ultimul deceniu, iar Adagio se numara printre exponentii acetiu val. La al cincilea produs, francezii se pot lauda ca au ajuns la o maturitate evidenta, care se se reflacta prin compozitii solide, foarte bine sustinute din punct de vedere instrumental. Daca sectia ritmica e doar una foarte corecta si un pic cam mecanic inregistrata, ceilalti instrumentisti fac realmente treaba buna pe acest album.
St?phan Fort?, chitaristul si liderul trupei, este fara doar si poate un muzician complet, inspirat in compozitii, cu riff-uri solide, dar si destul de apropiate ca maniera de cele ale lui Michael Romero (Symphony X) si solouri frumoase, cu tenta de clasic. Apoi, Kevin Codfert, unul dintre pianistii foarte bine cotati in Franta, care a mai cantat cu Venturia, Heavenly sau Biomech Race si care este dealtfel si producatorul albumului despre care povestim acum. Ca producator a facut treaba relativ buna in general, chiar daca sunetul e uneori destul de plat si fara explozie. Ca si pianist insa, Codfert este practic jumatate din trupa. Nu numai prin orchestratiile simfonice de pe refrene ci mai ales prin insertiile de pian de pe strofe si de pe pasajele instrumentale si de strofa, Codfert da realmente o alta dimensiune muzicii Adagio.
Vocalistul Christian Palin, initial refuzat de trupa din cauza pronuntiei in engleza cu accent prea pronuntat francez, dar totusi la primul album cu Adagio, face o treaba buna, cu linii vocale inspirate si pe alocuri curajoase, bine executate. Ii lipseste din pacate un pic de "catch", un pic de memorabilitate mai ales la nivelul refrenelor, boala veche a multor trupe de prog. Desi nu se asemana ca si ton al vocii, maniera de executie si unele linii melodice imi aduc aminte de Warell Dane dar parca parca si de regretatul Mike Baker. Omul mai arunca si niste growl-uri ocazionale dar bine alese, care mai diversifica un pic piesele.
Desi cu ceva lipsuri, productia 2009 a francezilor de la Adagio este una care merita ascultata nu numai de catre fanii de prog, ma ales datorita orchestratiilor simfonice foarte diverse si complexe pe care acestia le ofera piesa de piesa. Chiar daca spre final o mai dau spre Angra sau Sonata Arctica, Adagio se pot mandri cu un Archangels In Black foarte reusit.

Cynyc Nota: 8.5