ANTHRAX - Among the Living

Niciodata nu pot asculta acest album fara sa-mi ies din minti! Sau cel putin, nu pot sa-l ascult fara sa fac „the Scott Ian Stomp” (cand Scott incepe sa se invarta facand pasi mari, tipic skank dancing-ului anilor ’80). Este cel mai violent album de thrash metal pe care l-am auzit vreodata. Nu trebuie sa urle nimeni sau sa bata in tobe cu 1000 la ora ca sa te faca sa spargi portelan, lemn, cartilaj si alte lucruri palpabile din jur. Acest album este, dupa parerea mea si a multora, punctul culminant al New York-ezilor de la Anthrax.

Istoria Anthrax poate fi, in linii mari, comparata cu istoria Iron Maiden. Neil Turbin, aici in rolul lui Paul Di’Anno, a adus o voce melodica in comunitatea thrash, deci primul album, Fistful of Metal a fost oricum semnificativ. Dar cand Joey Belladona l-a inlocuit pe Turbin a fost similar cu momentul in care Bruce Dickinson l-a inlocuit pe Di’Anno (deci John Bush presupun ca este Blaze Bailey in mica noastra comparatie). Joey Belladona - o voce extraordinara, care a ridicat stacheta thrash metal-ului si a nascut chiar un nou stil de thrash melodic. Insa ce i-a diferentiat pe Anthrax de restul formatiilor de atunci si chiar si din zilele de azi a fost/este faptul ca vocea aceea melodica si puternica a lui Belladona a fost mereu acompaniata de o sectie instrumentala de hardcore/crossover/thrash distrugataore. O combinatie perfecta de elemente.
 
Asadar al doilea album, Spreading the Disease a fost o minunatie, dar a trebuit sa lanseze al treilea album, aceasta capodopera Among the Living, ca sa isi batatoreasca propriul stil in tripticile muzicii metal. Deja dupa primul minut si jumatate al albumului (intro-ul clasic al piesei de titlu) sunt transpirat si deja epuizat. Fiecare secunda care urmeaza dupa acel intro te loveste ca o ranga de otel in cavitatea nazala. Tobele constituie un element esential pentru acest album. Asa ar trebui sa sune tobele pe un album de thrash adevarat! In special premierul. Si nu exista nimeni altul care sa se fi ocupat de aceste tobe distrugatoare decat excelentul Charlie Benante, unul din cei mai buni tobari de thrash. Chitarile suna mai suparate decat un bodyguard de la firma BGS care a fost lovit in fata de un punkist. De fapt, din momentul in care apasati pe „play”, totul suna ca si cum ar cadea un bolovan mare, cutremurand tot ce se afla in jur. Este si un album perfect pentru moshpit (ba chiar cred ca termenul provine de la melodia Caught in a Mosh).

O capodopera a thrash-ului care a influentat formatii din toate subgenurile de metal, formatii precum Meshuggah, Shadows Fall, Sepultura, Biohazard, etc. Atentie: ascultati acest album cu volumul dat la maxim si NU il ascultati daca aveti obiecte de valoare in jur... deoarece VOR FI DISTRUSE!!!

Matei T. Nota: 9.5