NIGHTFALL - Astron Black and the Thirty Tyrants

Apoi a venit momentul emotionant al primei auditii – in timpul piesei 3 eram ferm convins ca, daca se continua la fel, discul de fata o sa intre fara probleme in topul 5 anual al subsemnatului.
Piesele Astron Black si Astronomica – Saturnian Moon sunt pur si simplu devastatoare, imbinand muzicalitatea solara specifica trupelor elene cu pasaje primitive si barbare, coruri maiestuoase si clape inaltatoare, totul desavarsit de o sectie ritmica de o ferocitate studiata, daca ma pot exprima astfel.
Dupa doua asemenea momente a urmat o piesa care mi-a taiat complet elanul, aici facandu-si aparitia un element care, dupa umila-mi parere, nu aduce (aproape) nimic bun acestui album. Este vorba despre vocea clean (probabil ca cei care au ascultat Lesbian Show si Diva Futura, mai ales, o cunosc foarte bine), acompaniata de o serie de pasaje gothic/dark livide, lipsite de vlaga si stralucire, extrem de generice. Astra Planeta – We Chose the Sun nu e in totalitate slaba, refrenul cu voci grave si orchestratie apasatoare fiind destul de reusit, insa constituie, in opinia mea, o continuare neinspirata, ducand discul Nightfall intr-o zona obscura si impersonala.
Dupa o asemenea sincopa urmeaza o piesa care ar putea sa candideze cu mare succes la titlul de hit al anului 2010. Este vorba despre brutala, ferocea, primitiva, ostila, ofensiva, impertinenta Ambassador of Mass, o compozitie care reprezinta atat chintesenta Greciei, cu toata splendoarea ei neimblanzita, cat si, probabil, cea mai buna piesa de pe album.
Temerile induse de piesa 3 aveau sa imi fie disipate de The Criterion, o piesa gothic metal eleganta si epica in care vocea clean isi gaseste ceva mai bine locul, o compozitie in care am avut impresia ca Nightfall a preluat ceva din armoniile si muzicalitatea specifice vechiului EverEve (perioada Seasons/ Stormbirds).
Ce avea sa urmeze insa, din pacate, e o serie de piese banale (exceptand intro-ul I-I, care nu se pune la calcul) care fac discul Astron Black and the Thirty Tyrants sa se desumfle precum un balon. Si ma fac si pe mine sa ma desumflu tot la fel.
Agresivitatea e diluata intr-o serie de compozitii dark metal cu iz gothic/doom anacronic, fara stralucire (probabil ca Proxima Centauri e singura care reuseste sa ridice putin capul), la polul opus fata de dinamica afisata de Astron Black, Astronomica sau Ambassador of Mass. Si e pacat ca e asa, pentru ca ele transforma prezentul disc dintr-unul memorabil intr-unul bun si atat (multumesc mai tanarului meu coleg Edlund pentru aceasta formulare).
Am incercat sa imi dau seama ce l-a impiedicat pe Eftimis Karadimas sa faca un disc totalmente in viteza, cu piese de calibrul lui Ambassador of Mass si inclin sa cred ca a incercat sa fie prudent, temandu-se probabil ca distanta stilistica intre ultimele 4 albume Nightfall si unul vanos si direct ar putea lua prin surprindere fanii trupei.
Nu in ultimul rand, este posibil ca prezenta sub egida unei case de discuri destul de importante sa oblige, probabil, trupele sa nu scoata albume la risc.
Nightfall reuseste acest lucru intr-o buna masura, iar speranta mea este ca pe viitorul disc cei 4 vor avea mai mult curaj sa abordeze “lucrurile” in maniera compozitionala existenta pe un Astron Black, un Astronomica sau mai ales un Ambassador of Mass.
In concluzie, un disc de nota 8 solid, caruia am sa imi permit sa ii acord o jumatate de punct in plus. Pentru ca pot.

Sake Nota: 8.5