ENSLAVED - Axioma Ethica Odini

Discutam mai demult, cu ocazia unui interviu, cu o persoana destul de importanta din cadrul scenei (extreme) metal norvegiene si am intrebat, cu acea ocazie, care e explicatia din spatele transformarilor radicale suferite de muzica prestata de majoritatea trupelor black metal din Norvegia. Mi s-a raspuns ceva de genul ca domne, noua, norvegienilor, ne place sa stam in fruntea avangardei muzicale cand vine vorba de evolutie muzicala. In sensul ca black metal-ul e proprietatea noastra (am evitat folosirea cuvantului produs) si avem obligatia evidenta de a pastra tezaurul nostru muzical. Vanitate? Cu certitudine, dar exista si foarte mult adevar in afirmatiile distinsului domn pe care am sa va las placerea sa il identificati singuri.

Enslaved este o trupa care nu face deloc exceptie de la regula enuntata mai sus, ba din contra, daca ar fi sa exemplificam evolutia curentului black metal norvegian, formatia lui Ivar Bjornson ar constitui intruchiparea perfecta.

Avand in spate aproape 20 de ani de activitate si nu mai putin de 11 albume de studio (nu am inclus aici EP-ul Hordanes Land si cele 2 split-uri cu Emperor si Satyricon), Enslaved e o trupa care nu s-a temut niciodata sa incerce toate retetele muzicale posibile, sa utilizeze modalitati de exprimare variate sau sa includa in compozitiile proprii, pe un schelet evident black metal, influente din stiluri muzicale aparent fara nicio legatura cu metalul extrem.

Daca e ceva de care un fan Enslaved poate fi sigur intotdeauna, e faptul ca, odata cu fiecare album are ocazia sa fie surprins, lucru (tot mai) rar in scena metal actuala.

Ivar Bjornson si compania s-au dovedit a fi muzicieni nelinistiti, aflati in cautarea unor expresii cat mai neobisnuite ale propriei sensibilitati artistice, astfel incat, incepand chiar cu discul Eld, incercarea de a elimina barierele stilistice (auto)impuse a fost telul principal al formatiei Enslaved.

Am ascultat mai demult cu un amic discul Below the Lights si tipul mi-a spus, dup ace a tacut timp de vreo 2 sau 3 piese: Bai, astia sunt King Crimson-ul black metalului! Poate ca afirmatia asta ar putea parea hazardata multor persoane si, totodata, o blasfemie in ochii fanilor trupei mentionate mai sus, cert este insa faptul ca, actualmente, muzica trupei Enslaved are mai multe in comun cu metalul progresiv decat cu black metal-ul. Sper ca intelegeti ca atunci cand folosesc eticheta (ce cuvant urat!) metal progresiv nu ma refer la bijuterii tehnice si alambicate, ci la o muzica destul de dificil de incadrat in vreun stil predefinit.

Axioma Ethica Odini reprezinta, in opinia subsemnatului, cel mai curajos album Enslaved de pana acum si, de asemenea, cel mai compact dintre cele editate de trupa dupa momentul maretului Monumension. Influentele black metal (cu exceptia vocii si a unor pasaje parca tot mai rarisime cu fiecare nou album aparut) au fost aproape complet sublimate, noile compozitii fiind un soi de viking metal epic, grandioase, emanate parca din muzica marelui Bathory, dar beneficiind atat de un sound superior, cat si de artificii de efect si coloratura, gen partituri de clapa Hammond.

Pe langa partiturile de voce tributare black metalului retetist, exista si o serie de vocalize clean foarte reusite, care, probabil si datorita modului in care suna muzica trupei, ma duc cu gandul la ce facea Mikael Akerfeldt cand Opeth cantau inca bine (cred ca piesa Night Sight e cel mai bun exemplu). Un amic hazos mi-a spus chiar ca ar trebui sa scriu in aceasta recenzie ca, daca ar asculta anumite piese Enslaved, Akerfeldt ar plange in pumni. O optica interesanta.

Piesele sunt, in general, construite pe acelasi calapod, si incep cam toate “mai black”, iar de la mijloc si pana final devin “mai progresive”, ingloband armonios atat elemente din zona heavy metal, cat si riffuri tipice power metal sau pasaje introspective, de o melancolie aproape gotica.

Cu albumele de genul asta exista si riscul ca o trupa sa stabileasca standarde destul de greu de atins, nu mai vorbesc de a le si depasi prin creatiile ulterioare. Este, insa, un risc autoasumat de fiecare muzician constient ca drumul pe care s-a angajat, cel al progresului, este unul fara intoarcere, cu multe capcane si incercari, iar Enslaved sunt sigur ca nu face exceptie.

Sake Nota: 9.5