MYLIDIAN - Birth of the Prophet

Ce sa spun? Klawz a fost extrem de entuziasmat cand i-am spus prima mea impresie despre acest album “Ah, in sfarsit nu mai dai si tu note mari!” a exclamat el, in timp ce mi-l si imaginam ranjind de partea cealalta a monitorului. Bad Klawz!

E destul de ciudat albumul asta de ‘analizat’. Ascultat pe casti (cat de cat profi) suna oribil in anumite pasaje, mixaj foarte slab, falseturi la voce, gherle la solo-uri; per ansamblu lucrat destul de neingrijit… Un fel de “Baieti, am o idee... hai sa cantam si noi ceva” si asa a fost. Pe boxe, suna un picut mai “ingrijit” (cu toate ca termenul e folosit foarte lejer in contextul asta), cu un alt mix si inca o tura de inregistrari, chiar ar putea sa iasa un produs de calitate.

Albumul asta parca e proaspat iesit din mixer: engleza cu franceza, teatru cu muzica, brutalitate cu melodie, curat cu murdar, etc. Conceptul sta cam in felul urmator: anii ’80, marele cerc al arhimagilor a simtit sosirea celor 7 “forte supreme” pe planeta, forte ce au inceput sa manipuleze oameni importanti pentru a-si pregati “aterizarea”. Mai e vorba de un ritual ce trebuie indeplinit: un copil “special” trebuie sacrificat la varsta de 16 ani (da, este vorba de unul din personajele teatro-albumului). La varsta respectiva, mama baiatului se hotaraste (in mod apoteotic) ca mai bine isi sacrifica ea viata pentru viata copilului sau (cata poezie), asa ca… moare. Ma rog, tsunami, cutremur, chestii apocaliptice, intra si inchizitia in peisaj (nu m-as fi asteptat - … stai, e o trupa din Franta…), si intr-un final, baiatul isi da seama de maretul sau potential si incepe sa se joace cu magia. Prins in mrejele Reginei Intunericului, se cufunda in haos, perversiune si nihilism, si iaca asa, avem una bucata de Profet al Haosului. Asta spun trupetii cel putin.

Cu toate cliseele de care se bucura povestea, ar putea fi un material destul de bun pentru un album. Din punctul de vedere al conceptiei muzicale, au avut baietii ceva in cap, imi pare rau insa ca nu i-a ajutat finisajul. Poate la re-editare…

Per ansamblu, daca faceti abstractie de rautatea mea (adica de ocazionalele falseturi, scapari de mix, gherle instrumentale, etc), ar fi un album de ascultat o data, poate de doua ori. Bine, acum ca tot m-am pornit, nu-mi place nici vocea masculina, parca e din alt peisaj, dar o sa las asta tot pe seama mixului… Si totusi, cu toate astea, nu pot sa cataloghez Mylidian (ma intreb de unde a aparut numele) ca o trupa slaba, doar una “nenorocoasa”.

Andy Vasilescu Nota: 7