BELPHEGOR - Bondage Goat Zombie

Asa cum ne-a obisnuit pe ultimele albume lansate, cvartetul austriac (cu 3 membri stabili, ramasi, mai nou, 2) se mentine la inaltime. Cu alte cuvinte, in materie de muzica, de la Belphegor numa’ de bine; in materie de poezie, de la Belphegor numa’ de satane, al caror cerc a fost largit prin cooptarea Marchizului de Sade (mai precis a scrierilor sale) in patrimoniul de surse de inspiratie infernala devenite deja traditionale.

Bondage Goat Zombie depaseste toate inaltimile atinse pana in prezent de austrieci, iar pentru a sustine aceasta afirmatie cu detalii tehnice si de ordin sentimental – hyperblasting drums, registre, efecte, aranjamente, flagelari –am sa trimit la sursa cea mai directa, mai precis la pachetul promotional care poate fi accesat pe siteul formatiei, unde Helmuth povesteste cu patos ce se petrece pe fiecare piesa in parte; in urma auditiei nu pot spune decat ca povestile sale se confirma din plin.

Bondage Goat Zombie este un album relativ scurt - aproximativ 40 de minute – dar dens, alcatuit din 9  piese bine simtite, bine gandite si bine exprimate, in stilul specific pe care Belphegor a inceput sa-l cristalizeze vizibil incepand cu Goatreich - Fleshcult, mai precis un amestec de death metal feroce, la viteza luminii, insotit de un curent constant de melodie divin de malefica. Drujba, instrumentul preferat al lui Helmuth, continua sa functioneze in parametri normali si diabolici in slujba scopului declarat de piesa 4 - Shred for Satan.

Bondage Goat Zombie - piesa care da si titlul albumului – este un debut majestuos, in tonalitati apocaliptice; personal mi-a ridicat toti neuronii la apel, pentru a ramene pe pozitii in continuare, pe parcursul Stigmata Diabolicum, piesa etichetata de Helmuth drept imnul albumului. Armaggedon Raid schimba directia in mai multe sensuri: intro-ul in ton preclasic cu orga à la Bach lasa loc unui refren sumbru cu iz dezolant, ambele exponente ale incercarilor experimentale pomenite de Helmuth. Intr-un cuvant, albumul are darul de a tine in sah ascultatorul, piesa cu piesa, fiind suficient de variat pentru a nu plictisi si, in acelasi timp, suficient de unitar, pentru a mentine coerenta pieselor, precum si coerenta conceptuala la nivel de ansamblu.

De remarcat contributia lui Torturer, cooptat in spatele tobelor, care mitraliaza constant si cu perseverenta, ceea ce nu inseamna insa ca restul instrumentelor urmeaza fidele si la unison ritmul infernal impus de acesta. Interpretarea vocala este, de asemenea variata, alternand growlul in stil death, cu tipetele black, presarat pe ici-colo cu gemete sau soapte dulci si feminine menite sa alimenteze varii fantezii; desi poate ca unii vor aprecia insertia de voce ”curata”, fragmentul in stil popesc si penitent de pe Sukkubus Lustrate e un pic bizar.

(+) piese bine gandite, simtite si executate, intr-un melanj impecabil dozat de viteza si brutalitate cu infuzie constanta de melodie ”divin de malefica”
(-) prea scurt

G.A.S. Nota: 9