STATIC X - Cannibal

Cu un pic de continuitate in ceea ce priveste line-upul, Static-X au reusit sa produca probabil unul dintre cele mai bune albume ale lor, revenirea in 2005 a lui Koichi Fukuda fiind, se pare, de bun augur. Combinatia de industrial si electro pe structura de thrash metal suna excelent pe acest Cannibal, cu multa vana si foarte foarte ‘in your face’. 

Fara indoiala, nu e un stil pe gustul tuturor, albumul avand si el unele mici ‘probleme’ care te pot indeparta de el pana sa ajunga sa te prinda. Simplitatea muzicii pune si mai mult in evidenta agresivitatea bruta a vocii, fara aproape nici o inflexiune. Apoi tobele, deloc naturale, cu tenta specica industrialului au un sunet care pe mine m-a cam deranjat un pic, senzatia fiind amplificata si de liniaritatea programarii. Nu in ultimul rand, abuzul de electronice si supra-procesarea vocii, pe langa ca au darul de a fi obositoare, cred ca pe alocuri scad serios impactul pieselor, distrugand farmecul unor riff-uri sau facand neinteligibile unele texte.  Si probabil inca un mic ‘minus’: anumite pasaje suna de parca ar fi muzica pentru jocuri video, refrenul de la ‘Destroyer’, spre exemplu, parand ca e un pic din alta piesa, fara de sunetul de pe partea de strofa.   
 
Acum, partea buna a lucrurilor. In primul rand, e probabil cel mai ‘metal’ album al trupei, chiar daca uneori nu se simt cele 2 chitari. Ele se fac mai bine auzite pe partile de solo, unde o chitara tine in general un riff balansat iar cealalta se lanseaza in armonii specifice heavy-metal-ului. Insertiile de electronice, de arpegiatoare, cele cateva armonii de clapa sunt chiar de efect.  Productia e destul de interesanta, dand o mica impresie de sunet live, mai putin obisnuit pentru o trupa care a trecut demult granita industrialului. Nu in ultimul rand, vocea ragusita dar cu un pic de inalte a D-lui Wayne Static are exact nervul de care are nevoie albumul, chiar daca uneori se aude un pic cam din fundul curtii. Piesele sunt la obiect, structurate si orchestrate simplu, dar suficient de ‘catchy’.

Tragand linie si adunand, Cannibal propune un Static-X in forma, cu un sunet in stilul caracteristic, mai agresiv pe alocuri si ingloband cu consecveta solouri de chitara aproape in fiecare piesa. Raman cateva pareri contradictorii dupa primele cateva ascultari. Cateva lucruri din cele mentionate mai sus ma deranjeaza, dar in acelasi timp rezultatul final imi place in suficienta masura incat sa tot am chef sa-l ascult. Apoi, privind intregul, exista o repetitivitate evidenta in compozitie, dar in acelasi timp fiecare piesa, de sine statatoare, merita ascultata.

Cynyc Nota: 8