
M.S. - Carne de tun
![]() |
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 23.03.2017 CASA DE DISCURI: Star Media Production 8.5
NOTA METALFAN: 8.5
NOTEAZA ALBUM: 6 voturi
Top 2017: #135 |
M.S. ![]() Componenta: Costica Sandu – voce Mike Vlahopol – chitara Teodor Moderau – chitara George Costinescu – bas Doru Istudor – tobe |
TRACKLIST: 01. Teapa02. Mercenari03. Patriotii04. Crezul tau05. Mortii vii06. Stalingrad07. Marco Polo08. Dacii09. Master Beitz10. Ageru' pamantului11. Satch & Such |
Şapte ani au trecut de la lansarea celui de-al treilea album M.S. (A' venit băieţii) şi cincisprezece ani au trecut de la lansarea primului (Rugina nu moare). Dar trecerea timpului nu pare să afecteze prea tare perseverenţa lui Doru MS Istudor şi nici impactul ei asupra scenei româneşti de metal. Al patrulea disc M.S., pe care-l avem acum în faţă, menţine nivelul fixat încă de primul, considerat de mulţi comentatori de tot felul drept unul dintre cele mai bune albume româneşti de heavy metal. Puteţi să nu fiţi de acord cu aprecierea asta, nici nu e important, de fapt, dacă sunteţi sau nu, ce voiam eu să zic e că trupa M.S. a fost considerată încă de la debut un reper important pentru heavy metalul românesc şi că noul album îi menţine statutul. Ce mi se pare suprinzător e că, deşi au trecut atâţia ani de la albumul precedent şi deşi trupa asta nu are o activitate normală, susţinută (se întâlnesc doar când vine Doru din Canada) Carne de tun sună că o continuare firească a lui A' venit băieţii de parcă n-ar fi şapte ani distanţă între ele şi o componentă pe jumătate diferită. A' venit băieţii a fost un album aventuros pentru trupă, ducând-o departe pe poteci pe care nu mai umblase până atunci. Carne de tun se întoarce spre casă, dar casa nu mai arată la fel că înainte: influenţele şi experimentele încercate pe albumul precedent au fost topite în schema metalului tradiţional şi rezultatul e un album mai direct şi mai greu dar în acelaşi timp divers şi sofisticat. Merg mai departe şi zic cu încredere că este un album matur, care cristalizează stilul M.S.: heavy metal modern. Când zici aşa, heavy metal modern, sună a clişeu, sunt mulţi care au pretenţia că ei cânta heavy metal modern, dar M.S. chiar o fac nu numai pentru că reuşesc să pună lângă riffuri speed şi thrash elemente de hard rock (Marco Polo), prog neoclasic (Stalingrad), funk (Crezul tău), alternative (Morţii vii) şi chiar grunge (Mercenari) şi să le facă să sune unitar; dar iau, de exemplu nişte refrene şlăgăroase, atât de tipice anilor 80 (Ageru' pământului) şi le fac să sune actual; câte albume ştiţi să conţină în versuri cuvinte că hâţ, odoare şi convex,hiperventilez? Îmbinarea asta atât de firească între vechi şi nou nu cred că-s multe trupe care să o facă aşa de uşor şi să sune atât de legat şi cursiv. Nu pot scrie despre un album M.S. fără să zic ceva de versuri, pentru că, aşa ca întotdeauna, ele chiar au ceva de spus. De data asta lecţia de istorie are un ton mai sumbru. Concluzia e că eroii trecutului s-au sacrificat degeaba (Patrioţii, Stalingrad), pentru că urmaşii lor sunt ori interesaţi doar de înavuţire (Ţeapa, Mercenari), ori nu înţeleg nimic din ce li se întâmplă (Morţii vii) ori înţeleg, dar nu mai au nicio speranţa şi au renunţat la luptă (Crezul tău). Ce soluţii avem? Să ne rugăm la Ageru' pământului să ne ajute. E greu, dar totuşi dracul nu e chiar aşa de negru dacă albumul se încheie optimist cu o instrumentală săltăreaţă, un foarte reuşit tribut Joe Satriani.
Klawz
![]() |





Alte Albume
Har
TRACKLIST
01. Timpul întâilor02. În vielistea uitarii03. Descânt04. Calea magilor05. Vraci de nord06. Desferecat07. De neam vergur08. Vaznesit Obarsie
TRACKLIST
1. Cel din urma2. Taina3. Codru Moma4. Cant adanc5. Caloianul6. Ucenicii din Hartop I7. Ucenicii din Hartop II Long Day Good Night
TRACKLIST
01. The Destination Onward02. Shuttered World03. Alone We Walk04. Now Comes the Rain05. The Way Home06. Under the Sun07. Scars08. Begin Again09. When Snow Falls10. Liar11. Glass Houses12. The Longest Shadow of the Day13. The Last Song Grandeur
TRACKLIST
01. False Beliefs02. Eye for an I03. Home Is on the Other Side04. Holy Worse05. Velvet06. Speaking in Tongues07. Starfish Crown08. Locked-in Syndrome09. Month’s End10. The Descent11. Marche Funèbre Gloria
TRACKLIST
01. Nemuritori02. Ce se întâmpla03. Gloria04. Om05. Umeri aurii06. Caleidoscop07. Spuneai08. Caffè sospeso09. Noua vieti10. Ce ramâne11. Zbor The God-Shaped Void
TRACKLIST
01. Devils and Angels02. Stranded03. Back to Black04. All the Bad Men05. The Fallen06. While the Spiders Spin07. Pull the String08. Demystified09. Season of the Swarm10. Sisters of the Dawn11. In the Silence
Comenteaza la: Carne de tun